Creatii literare – ARMAND STERIADI

VEŞMÂNTUL SAU INIMA CA STARE DE PLUTIRE
(În memoria lui Marguerite Yourcenar)
Sunt cel care-ţi invidiază
pământul sub care stai, pe care treci
căci ţi l-ai aşternut pe tine, pe de-a întregul
furându-mi-l, călcând în vârful degetelor, şoptit
(precum umblai când îmi păzeai de iarnă somnul);

Tu nu mi-ai dat răgaz
Nici măcar să-ntorc capul,
şi mi-ai furat pământul,
sub care trebuia sa m-aştern.
Nu ţi se potriveşte tăcerea, e-n zadar…
e mult prea greu,
şi totuşi, l-ai îmbrăcat
fără de teamă, fără să bănuieşti măcar,
ochii mei pipăind în beznă
litera sacră a despărţirii…
Şi nici n-ai mai întors capul
să te priveşti în oglindă
ca o ultimă respirare…

SĂRBĂTOARE SAU RUGURI DE CUVINTE
(André Gide, „Fructele pământului”)
Întoarce-te chiar numai pentru o zi,
De sărbători, când toată lumea se duce acasă,
Când masa e un iaz foşnind de lumini,
Când paharele sunt păsări cântătoare.

Suflând în palma ta încremenită
să ţi-o-ncălzezsc cu sărutări,
lumini de lebede să-şi ia zborul
Din tristele mele lumânări…

Îţi aminteşti,
ne-apropiam alunecând tăcute, lacrimi neplânse –

două umbre de celeste
pe abur de iluzie şi tăcere,
pe antice dale pierdute de putere
de suspendatele grădini cu crini uriaşi înmiresmate,
nemaivăzute…

Două umbre ne-a fost să fim, miresme îmbălsămate,
cu aripi plecate,
spre-alte locuri trecând, lumi necunoscute,
lumi îndepărtate…