Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
CAMELIA VASILIU
S-a născut pe 28 martie 1961 în Bacău. A absolvit Universitatea Politehnica Bucureşti în 1984 şi este de profesie inginer.
Volume publicate: „Duios îmi cântă Mozard Lacrimosa, dintre gânduri, în versuri şi alte rânduri” (2011), „Spicuiri dintre amintiri, Iuliu Potorac, 1929 – 2013” (2014), şi „Zâmbet lăuntric” (2016).
„Scriu despre tăcerile şi răspântiile mele, dar şi despre unele clipe fără rime, ca stări ce îmi acompaniază viaţa. Încercarea de a le explora şi esenţializa în exprimare lirică, păstrând atât un limbaj metaforic, cu o proprie muzicalitatea interioară, cât şi axarea pe mesaj a adus la lumină acest volum de versuri… alături de care şi eu renasc şoptit, cu zâmbet lăuntric, în nimbul meu de fericire”, se destăinuia Camelia Vasiliu în ultimul volum publicat.
Am trimis prin rugi mărgăritare
si cerul mi-a răspuns tăcut, prin stele,
că nu este chip de răscumpărare,
a celor duşi acolo, printre stele.
Am trimis cerului un bir de-arginţi,
dureri asprite, doruri arzătoare,
şiroaie de lacrime fierbinţi,
dar fără şansă de răscumpărare.
Nu este, deci, chip de răscumpărare,
nimic nu se întoarce în prezent,
doar amintiri în dolii funerare,
vibraţii într-un iminent absent.
Ştim, Doamne, că eşti supărat aprig pe noi,
dar picură-n iubirea Ta iertarea,
răscumpărarea viaţa de apoi,
şi dă-ne, Doamne, binecuvântarea!
LUMILE
Umanitatea divizată-n lumi
îşi garantează supravieţuirea
globalizând şi ascunzând robirea
şi lupta surdă dintre răi şi buni.
O lume depresivă şi confuză
se teme să-şi mai pună întrebări,
răspunsurile-ar naşte noi frustrări,
pare-n derivă, fără călăuză.
Emoţiile aproape că sunt toane,
răsfăţ în agonii cotidiene,
gândeşte în bruiaj de acufene,
încorsetată-n reguli şi canoane.
O altă lume-avară şi bogată
îşi cerne diamante din averi,
sunt oameni zi de zi tot mai prosperi
învăluiţi de patima deşartă.
Mai e o lume care nu se lasă
manipulată-n fel şi chip de alţii,
înfruntă viaţa fără de ovaţii,
iubind şi colbul drumului spre casă.
REÎNNOIREA LUMINII
Este nevoie
de reînnoirea luminii
aprinsă an de an, fără cremene,
din piatră şi duh,
într-un timp al reculegerii
şi al învierii,
pentru a-l ierta şi noi pe Toma
din sinele îndoielilor
şi al pătimirilor
noastre,
spre a ne elibera
către dreapta
mărturisire
a Crezului.
LA APUSĂ RAZĂ
Sublimă toropeală
izvor de arse patimi,
mă-nvăluie cu-o boare
plăpândă, pe-nserat,
când, prea însingurat,
un fante, sol al nopţii,
tot ispitindu-şi steaua
cu versul ne-mpăcat,
mă vede-n strălucirea
unduitoarei ape
şi ca vampiru-mi pune
sărutul lui, pe pleoape…
Cu dorul necuprins,
lin, mă aştern răpusă
plângând pe jarul stins
de raza mea, apusă.
Când pe lume ne pare că totul s-a spus
în memorabile şi iscusite scriituri,
cuvântul, de-a dreptul zorit şi răpus
de mii de condeie şi-nvăţături,
se cere, cu sfială, învoit de muză,
la un răgaz de stihuri, de vorbe şi idei;
dar ea, se-aprinde-n spaimă, rănită
şi confuză:
– Cuvinte, tocmai tu iubirea vrei
să-mi iei?
Neînţeles, cuvântul, de-atâta mărginire,
îşi strânge tot avutul într-o tăcere oarbă;
sărmane deziluzii îl poartă spre pieire,
iar muza, prea mondenă, îi lasă fila albă…
BUBURUZELE
Pe o mână merg confuze
paşnic, două buburuze.
– Nu i culoare, nu e floare,
Nu-i miros de fir de iarbă;
Ce să fie? Se întreabă.
Dar că nici n-au aşteptat
un răspuns să le fi dat,
(eu voind să le ocrotesc,
nicidecum să le zoresc),
că şi-au pus motor vrăjit
în decorul însorit,
sub veste îmbulinate
ariprioare fermecate,
şi-nălţându-se pe rând,
s-au tot dus, buburuzând.
Pe mână, când s-au oprit
primăvara mi-au vestit!
ÎNROURATE PLEOAPE
Înrourate pleoape-adună vise
păzinte-n timp de ochiul demiurg,
îmbrăţişează-n simţurile ninse
talazuri îmblânzite în amurg;
o linişte cu preţ de pietre scumpe,
o lacrimă ce-şi uită de izvor,
un mugur ce în inimă irumpe,
refrenul vieţii-n armonia lor;
cortina-ncet se lasă peste doruri,
răbdarea se întrece-n aşteptări,
lăuntric încă zbateri şi fioruri
cu lacăt pus pe tainice lucrări.
Când soarele-n apus alintă firea
vibraţiile lumilor urcând,
să retrăieşti sub pleoape împlinirea
lumeştilor dorinţe, contemplând…
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro