Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
CONSTANTIN MIRONESCU
S-a născut la 20.08.1941 în comuna Dumbrăveni, judeţul Vrancea, de origine basarabean. A absolvit A.S.E. în 1964 și a profesat ca economist în Bucureşti. A avut preocupări literare din adolescenţă, scriind aproximativ 600 de poezii în anii 1960-1970. A debutat editorial în anul 2008, după încetarea activităţii profesionale, cu volumul „Aproape de stele”, urmat în 2009 de „Gând fără zăbrele”, care cuprind majoritatea poeziilor scrise în tinereţe. După care a publicat alte 9 volume de versuri: „Hoţul de curcubeie” (2010); „La ceas de seară în lumină” (2011); „Hoinar prin Ţara Gândului Bun” (2011); „Captiv în ghiocul iubirii” – cele mai frumoase poezii (2011); „Poeme în clarobscur” (2012); „Fanta de lumină” (2012); „Melancolia dinspre asfinţit” şi „Tăiere de aripi” (2013); „Poeme pentru trestia gânditoare” (2014); în total 11 cărți de poezie. Este inclus în peste 60 de volume colective 2010-2016. Apare în Dicţionar de scriitori postdecembrişti, 2010, Enciclopedia Academiei Dacoromâne – 2013, O altfel de istorie a literaturii române contemporane, 2013 şi altele. A publicat versuri în diferite reviste.
A obţinut mai multe premii I pentru poezie și diplome.
Iată, pasărea albastră,
pasărea măiastră, albastră,
de niciun ornitolog clasificată,
mi-a bătut cu ciocul în fereastră…
pasărea măiastră, pasărea albastră…
şi-o lumină blândă şi caldă,
într-o mantie vaporoasă,
s-a revărsat peste camera sărăcăcioasă
cu o modestă masă de brad
mirosind a răşină,
cu nişte rafturi din scândură negeluită
închipuind biblioteca mea de suflet…
O, dar stai, pasăre albastră,
măiastră pasăre albastră,
să îţi deschid fereastra!…
S-a uitat în ochii mei muţi de uimire
şi am simţit-o sângerând de dragoste,
iar prin ochi mi se scurgea sufletul
într-un extaz vecin cu nebunia…
MÂINILE
Mâinile mă caută cu disperare
de când s-au desprins de trupul cel leneş
dând semn de oboseală
de la ultima ridicare din umeri
la întrebările Sfinxului
de la hotarul dintre Viaţă şi Moarte…
Căutare febrilă a sufletului rătăcit
de trupul neputincios,
a sufletului rămas intact
în carapacea sa inexpugnabilă
în faţa atacurilor perverse,
crescute în ritm exponenţial
într-o lume pragmatică şi rece…
Mâinile mă caută cu înfrigurare
să îmi adune laolaltă
sufletul curat
şi trupul despovărat de
gânduri negre.
ALBE PĂSĂRI
Albe păsări… albe păsări…
întunericul albindu-l
înălţimilor albastre
înmuiate în cenuşa
Universului…
Cad ninsori peste o lume
prea intens filozofardă,
alburind gândiri pestriţe
de din urma unor fapte
ce-au înspăimântat destine
deturnându-le traseul
lor iniţial secret,
explicit el însă pentru
cei iniţiaţi în taine.
Albe păsări… albe păsări…
spulberate în nanturi,
au supravieţuit prin secoli
aşteptând să vină vremea
împlinească-le menirea
întunericul albindu-l
înălţimilor albastre
înmuiate în cenuşa
Universului…
La naştere,
am semnat fiecare dintre noi
o poliţă în alb
pentru a plăti mai târziu,
prin moarte,
durerile facerii.
Oare când va fi acea poliţă
depusă la bancă,
banca vieţii?…
Cine o va face?…
Nimeni nu ştie,
nimeni nu poate şti,
astfel că moartea vine
de cele mai multe ori
“din senin”.
CUVINTELE
Cuvintele sunt ziduri de cetate
Ce apără secretele din inimă şi gând,
Nu spun minciuni de-a dreptul, ele sunt
Mult prea prudente, vigilente
Ca adevărurile să nu iasă
În lumea asta ce-i străină,
De bârfe şi de calomnii,
Căci altfel, ştiţi, există riscul
Să ne fie maculate.
Dar adevărurile ascunse bine
În spatele cuvintelor sunt aur
Neexploatat din viitoare mine-n zone
Ce nu au cunoscut până acum
Ce este mineritul.
Şi sunt atâţi poeţi şi gânditori
Ce-abia aşteaptă
Să facă un present
Din viitor…
DESPRE MELANCOLIE
O, melancolie,
ce frumoasă femeie ai fi fost
şi acum,
păstrându-ţi corpul superb de-atunci,
când, tânăr fiind,
mă răsfăţam privindu-te
în momentele de reverie
pe malul lacului
cu sălcii pletoase…
şi lacul cu lebede albe
şi pescăruşi…
Superbul corp de-atunci
neatins de curgerea vremii,
acum smălţuit în galben-ruginiul
toamnei,
la fel de încântător precum
albastrul de Voroneţ.
O, melancolie,
ce frumoasă femeie ai fi fost!…
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro