Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
DAN FLORICĂ
Poetul Dan Florică s-a născut în comuna Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu, chiar în prima zi a anului 1948, semn de început de viaţă, la început de an. Inginer de meserie, este atras de lumea scrisului, a poeziei în mod special. Dintre volumele apărute, amintim: „Greieri până la stele” (1999 – poeme într-un vers), „Majestatea sa Clipa” (2000), „Ia zâmbetul cu tine” (2002), „Din ţara râurilor” (2004), „Înţelepciune din înţelepciune” (2006), „Lumina din gutui” (2016),
„Momentul adevărului” (2016), „Pe tărâmul iubirii” (2016). Dăruit nu doar cu înţelepciune, ci şi cu migala observaţiei, convinge cu prisosinţă că are un crez pentru esenţe poetice.
Ca soarele în zori, trezitu-s-au lalele,
De au tăcut o vreme, îndeosebi, manele,
În vene nu au sânge, dar îşi trezesc culoarea,
Şi-atunci când va apare, la noi în sat răcoarea.
Şi dacă apă beau din ploaie sau din mână,
Tulpina îşi lungesc pe timp de-o săptămână…
Cu frunze ascuţite probează înmulţirea,
Dar când apare floarea şi dau de fel oprirea.
Podoaba lor, o cupă din trecut venind,
Când paşnic se înalţă eterul mângâind,
Privirile le cheamă spre clare frumuseţi,
Încântă oamenii, cu zorii dimineţi.
Cu ceata înfloresc, când căldura-i gata,
Le dăruiesc apoi îmbunându-mi fapta!
A ÎNCEPUT LUMINA
Lumina începu să urce – săptămâni,
Noi roade anunţând la vrednicii români,
Chiar şi atunci când dorul şi-l duc în alte spaţii,
Şi-ajung acolo-ntr-una pulsaţi şi de tentaţii.
Când prunii, corcoduşii tot dau în bătătură
Mireasma lor de aur spre nas, nu înspre gură,
Cireşii, vişinii ce înfloresc ca neaua,
Ne spun că mâine lasă şi pentru noi perdeaua.
Piersicii, caişii, o vată rozalie
Înalţă pe-a lor ramuri, ca totul să se ştie,
Şi-a lor zemoase fructe ce-ajung depline-n vară,
Ne întăresc şi gustul ce a trecut pe-afară.
Iată-i primăvara miresmelor, deplină,
Culori imaculate cer vremea doar senină!
CU DEGETE-NFLORITE
De suliţe şi sigur foarte lungi,
Pe ramuri ies la soare boboci ce nu-i ajungi;
Crescendo de miresme, potopul de culoare,
Adastă printre noi, din rai, ades splendoare.
Cu degete-nflorite înspre măreţul cer,
Ai noştri pomi, de ieri, nu s-au ferit de ger;
E nuntă în natura ce pare fără margini
Şi n-o putem cuprinde în palide imagini.
Mai toate, miresele în alb imaculat,
Sub cer încrezătoare ni s-au înfăţişat:
Aşteaptă ele mirii ce vin, de fel, cântând
Să intre-n sfera lor voioşi, mereu, zburând!
Natura însăşi, Doamne, puţin de Te-ar dezminte,
N-am veşnici-o-n podoabe de cuvinte!
STAU SUB COAJA LATĂ
Părul, copt în august floarea îşi arată,
Frunzele, se pare, stau în coaja lată,
Speriat vecinul pomul că şi-l pierde,
Gândul îşi ascute, căci gândeşte verde…
Livada îmi spune, perii toţi la fel,
Poartă-se cu mine într-un mod rebel,
Văd întru uimire, mie, înşişi pomii,
Nu-mi arată frunza şi au frica Tomii…
Timpul trece, creşteri nu-şi arată vârful,
Aşteptând, cumva, a spori… sovârful,
Florile în goană, prin alăturare,
Poartă către lume zvon de saturare.
Peri bătrâni, mai leneşi, nu-şi arată frunza,
Până când cu floarea nu îşi umplu pânza
Ce presari, Tu Doamne-n frunze
De fac flori şi, apoi, fructe,
Laşi păsări să se-ascunze,
Oamenii să se înfrupte…
Ce presari, Doamne-n rădăcini,
De înalţă înspre ceruri,
Cu mii, crengile, tulpini…
Ce rezistă-n plin de geruri!
Le dă soarele lumină
Şi căldură cât cuprinde,
Însăşi apa cea senină,
Din adâncuri tot descinde.
De sunt roadele zemoase,
Tot păstrezi taine frumoase!
PĂIENJENIŞ DE RAMURI
Păienjeniş de ramuri în nuc acum se văd,
De când căzută-i bruma, prin frunze e prăpăd,
Rămas-au doar vreo nouă şi asta pentru-o zi,
De mâine dedesubt, trei gropi vor netezi!
În spatele-i e cerul, nişte nori,
Ce albi anunţă stenic splendidele ninsori,
Un vânt molatic cântă la frunzele rămase,
Prea iute-ngălbenite, au foşnet de mătase.
În vie, ruginiul cu iama s-a-mpăcat
Şi trista clorofilă a luat la mestecat,
În piersici şi în peri s-a disipat roziul,
Acolo va trona nespulberând, târziul.
E toamnă, eşafodul pe care nu-l dorim,
Prin frunzele căzute induce ce sporim!
CÂND BRUMELE SE NASC
Când brumele se nasc, se linişteşte tot,
Culorile frumoase, în toamnele târzii
Dau frunzelor semnalul căderii, pe felii
De parcă asupra lor pornitu-s-a complot.
Toţi pomii se golesc, fiindcă se-anunţă frigul,
Şi viţa dintr-o dată, apare ca golaşă,
Iar nucul este primul pe lista ce e-n faşă.
Da, frunzele cu toate îşi desfăsoară vigul!
Rămân în amorţire pe ramuri care-s vii
Toţi mugurii din care porni-vor, frunze, flori,
Atunci în primăvară, când vin şi sărbători
Şi păsări se întorc din vaste pribegii.
Tot ciclul se reia, umplut cu frumuseţi,
Ca în cămine calde să creştem blânzii feţi
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro