ACASĂ / ARTICOLE / CREAȚII LITERARE / Creatii literare – DANIEL PRALLEA-BLAGA

Creatii literare – DANIEL PRALLEA-BLAGA

DANIEL PRALLEA-BLAGA

S-a născut pe data de 7 iunie 1965, în București. A activat ca profesor asociat (disciplina Operă) la mai multe universități din țară (București, Brașov, Constanța), ca regizor artistic la Opera din Brașov și la cea din Timișoara, a fost asistent de regie și regizor de scenă și culise la Opera Națională București, precum și fondator și prim diriginte al secției de Arta Actorului.
Are mai multe lucrări personale regizate cu trupe profesioniste (Viva la Mamma de G. Donizetti; Coţofana hoaţă de G. Rossini; Liliacul; Sânge Vienez de J. Strauss, etc). De asemenea, a regizat spectacole cu elevi (Un pedagog de şcoală nouă și Vizită de I. L. Caragiale; Steaua fără nume de Mihail Sebastian etc) și cu studenți (Boema de G. Puccini; Nunta lui Figaro de W. A. Mozart; Traviata de G. Verdi, etc). A efectuat turnee în Austria, Belgia, Germania, Elveția, Olanda, Marea Britanie, Ungaria, Serbia și Qatar.

DISCIPOLILOR MEI
Să regizez o dramă-i poezie
Când tinerii discipoli mă ajută!
Al artelor pe scândura tumultă
Echipa e-un tratat de armonie

Şi tot un teatru-i scrisul poeziei
Imaginând când scene, când duete
Punând în rime suplele sonete
Iluminate-n spectrul nostalgiei

Portretizat un taciturn satiric
Adun contemporanii trubaduri
Cu recuzita lor de creaturi,
Să nu rămân în solilocviu liric

De-aceea i-am chemat în aste pagini
Cu tinereţea pură din imagini
– Păşiţi pe scena vieţii!
„ – Regizore!…”
M-or pomeni-n răstimpuri con amore

MYSTÉRION
Tot recitind – să văd ce deranjează –
Vreo stângăcie, inabilitate
Impură creativitate
Iuţeala-n gând îmi pare o sfârlează

Rotiri, revers, şi puncte-nşiruite
Ce-ncearcă să reţină-n document
Schiţarea de posibil monument
În cinstea unor stări împărtăşite

Învăţ din zestrea marilor poeţi
Secretul stării: emotivitatea
Ascunsă-n tum de fildeş din cetatea
Ce-i ferecată-n sute de peceţi

Chimie simplă—arta de a scrie?
Misteru-ncheagă dom-n poezie!

RUGĂ
Doamne, dă odată ploaia!,
Ce mă-ntinereşte-ndată,

Să mă joc cu greieri-picuri
Pe sub frunze, printre inimi

Mamă, n-am să iau umbrela,
Nu te-ngrijora, nu-mi pasă,

Apa ploii mă botează –
E-o cristelniţă de aburi
Din livada neculeasă…

Ploaie – cer — pământ – răbdare
Elemente confraterne –
Dă odată ploaia, Doamne! –

Ca să pot să scriu poeme –
Cu cerneală translucidă
Pe hârtie vaporoasă

SCENARIU
Te-aştept la Spitalul Amorului, doamnă —
Privirea-mi ţinteşte-ntr-o lojă stingheră
Saloanele-s pline de fluturi; şi-n paturi
Poeţii repetă-n ţinută lejeră

Se stinge de vlagă lumina filtrată
Un gong e ligheanul de tablă mizeră
Cortina de văluri – cearceafuri uzate –
Ascunde pe zeul Amor-infirmieră

Un cor de muţenie, hore mimate
Armonice sumbre vibrează din harpe
Coregii se urcă pe scene turnante
Se-nlănţuie-n acte Hermiona cu-n şarpe

Fundalul e-n zdrenţe şi scârţâie trapa
De-o ştangă meduza atârnă inept,
Umbrela-gorgonă cu braţe de vată:
Spitalul de-amor lângă care te-aştept

NULLA DIES SINE LINEA
Nici o zi fără să tragi o linie
Imperceptibil precum secundarul
Ce-n liniuţe drepte timpu-mparte
Se-acumulează filele din carte

Pentru un lector ce-şi aşteaptă darul
E-un gând sporit cu vorbe-argumentate
Subconştient nutrit emoţional
Şi exersat la modul gradual

Sperând la pasul spre eternitate
În nopţi trăite-n stare de trezie
Artistul ce se-ncumetă-n tipare
Să-şi scotocească zestrea din sertare

Orgolios s-o pună-n poezie
Aşteaptă un semnal de-apreciere
Tardiv – timid, retras şi în tăcere…

ÎNCERCĂRI DE-NTRUCHIPARE
Cu line, largi și pure, în maxime extensii
Descânt prin rare gesturi și tensionate, pline
Ștergând atent oglinda ce o împart cu tine
Înalte, colorate și tainice reflexii

Să umezesc oglinda cu buzele aproape
Când dreapta mea schițează ce litere ciudate
În palma stângii tale subtil împerecheate
Precum Narcìs spre tine să mă ridic din ape

Cu gesturi spiralate și grele de răbdare
În sute de imagini sincron dasează doi
Oglinda se răsfrânge dacă privești-napoi
Întregul ți-aș descrie ținând oglinda-n zare

Semnalele trimise spre orizonturi clare
Gesticulează jocul – eseu de-ntruchipare

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Gheorghe Viorel Surdoiu

Data și anul nașterii: 27 noiembrie 1964, Târgu-Jiu. Licență în jurnalism și filosofie Experiență artistică …

Ramona Elena – Enache

Născută la data: 29.11.1985 Domiciliul stabil: Județul Argeș, Municipiul Pitești – România Profesii: biolog, profesor …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: