CREAȚII LITERARE: DUMITRU BĂDIȚĂ: „Am combinat rondelul cu acrostihul, iar creațiile mele sunt matematică pură”

Deși recunoaște „din prima” că „până la 68 de ani nu a scris nicio poezie”, Dumitru Bădiță invitatul revistei noastre pe luna aceasta a reușit să-și învingă toate inhibițiile literare și de curând, la Editura Astralis a publicat primul său volum de poezie intitulat „Vitralii din cuvinte”.

Este ceva inedit în peisajul poetic românesc, iar o discuție cu acesta cu siguranță că te va bine dispune, oricine ai fi și din oricare pătură socială te-ai trage. Vreți o dovadă? Iată de exemplu ce îmi declara acesta, despre paridromul intitulat „Ai rămas acasă Maria”: „Am muncit mai bine de o săptămână la acest parindrom, nu-i ușor lucru…”

Pentru cine nu-l cunoaște am să vă redau mai jos câteva „borne” din viața acestuia, așa cum reiese din scurta sa biografie: „ Am 72 de ani! Sunt fiu al Gorjului, adoptat de Bucuresti în anul 1971 la vârtsta de 24 ani. Am lucrat la Uzinele ,,23 august”, ulterior devenită FAUR, în diverse funcții tehnice la fabricarea locomotivelor, modernizarea tramvaielor sau metrourilor. La vârsta de 68 de ani, când am devenit pensionar, am hotărât să mă ocup de bucuria vieții mele, POEZIA. În anul 2019 mi-a apărut volumul propriu intitulat:
„VITRALII DIN CUVINTE „, la Editura Astralis, care este un volum de poezii cu formă fixă. Mai frecventez și diferite cenacluri cum ar fi: „Octavian Goga”, de la centrul cultural Mihail Eminescu, cordonat de Geo Călugăru, „Mihai Grămescu Clubul Înțelepților”, coordonat de Ioan Rațiu, cât și „ApollonRomânia Artoteca Bibliotecii metropolitane București”, condust de George Călin.

Referitor la volumul „Vitralii din Cuvinte”, iată ce scria în post fața cărții sale, colegul nostru Geo Călugăru: „Prin aceste „Vitralii din cuvinte”, poetul Dumitru Bădiță așazăla un loc aproape tot ce înseamnă poezie cu formă fixă. Este vorba despre: rondel, rondel dublu, rondel spaniol, sonet, ronset, triolet, pantum, simetrie, acrostihuri speciale”.

Dincolo de orice comentariu, vă doresc lectură plăcută și sper să considerați, ca și mine că, talentul poetului Dumitru Bădiță este unul de forță, având darul de a capta atenția și simpatia oricărui cititor! Lectură plăcută!

DOINA BÂRCĂ

FRUMOASA RECE

Frumoasă ești, dar vreau să pleci
Nu te-am dorit; nu te doresc.
De tine am să mă feresc
Că nu suport fiorii reci.

Nu vreau, cu mine, să petreci
Tu știi prea bine ce iubesc;
Frumoasă ești, dar vreau să pleci
Nu te-am dorit; nu te doresc!

Clepsidra vieții mie-mi toarnă
Ani mult mai mulți de șaptezeci,
Iubind doar primăvara, iarnă!
Tu, mă dorești rece… pe veci.
Frumoasă ești, dar vreau să pleci!

ORBUL
Cine crede ce se vede
E mai orb, nefericitul,
Ca acel care accede
Și observă nevăzutul.
Dar furat de aparențe,
Cine crede ce se vede,
Nu ajunge la esențe
Cu greșeli mereu purcede,
Pune mintea și prevede:
Mai multe laturi privește!
Cine crede ce se vede
Deseori se păcălește!
De la minte-s așteptate
Judecăți care s-ar pierde!
Oare, o avea dreptate,
Cine crede ce se vede?

CAVALERUL VISELOR PIERDUTE
Mi-am pus pe mine vesta de oțel,
Fixat-am cât mai bine lancea
Și am pornit într-un galop rebel,
La fel ca Don Quijote de la Mancha.
Sunt cavalerul viselor pierdute
Cu morile de vânt sau cu himere,
Dar lupta mea e doar pentru virtute,
E stimulentul care-mi dă putere!
In gânduri totdeauna-i Dulcineea
Și-n visuri va trona ca o zeiță:
Ce pământeană îmi va fi femeia
Ce-l va iubi în patimi… pe Bădiță?
Ce bine-ar fi să fiu și priceput
Să dau iubirii tot ce e frumos

Și-n tot ce visurile-au conceput
Să fiu de-a pururi cel victorios!
Eu am un țel cum poate au doar zeii,
Ca să distrug urâtul și minciuna
Și să redau dreptatea Dulcineii,
Iar ea să-mi dea iubirea… totdeauna!

O IUBIRE INFINITĂ
Iar, dacă-i stinsă lumânarea
Și seara e pierdută-n noapte,
Să nu fii tristă că-nserarea
S-a stins înmărmurită-n șoapte.
Din ele-om face stalagmite,
Ca amintiri de viitor,
Din murmurele nerostite
Vom face clipe noi, de dor.
Să crească-ncet, pe negândite,
În peșteră ca un granit,
În căutări de stalactite
Să facă trunchi, pe veci, unit!
Iubirea-n timp să o susțină,
Să fim tot una-n infinit
Și-nfiorați, găsind lumină,
Să ne iubim cum ne-am iubit.
După acești sublimi fiori
Să ascultăm privighetoarea
Ce ne-a cântat și în alți zori,
Pe care stinsu-i-a uitarea.

PRIN TOAMNĂ
Să mergem, iubito, prin toamnă cântând
Alături să-ți simt viu trupul vibrând,
Prin ploi mocănești bătute de vânt,
Peste câmpuri arate, pe reavăn pământ!
În borangicul de soare, când raza-i apare,
Să te-nvălui cu grijă în cald, să te zvânt,
Să vezi că iubirea-i NEMURITOARE!
Socoteală să-i dăm unui câmp nou arat,
Socoteală să dăm unui cer nourat,
Nicidecum celor ce-au denaturat,
Cântărind o iubire de nemăsurat!
De fapt să nu dăm nimănui socoteală,
Că din haosul vieții, ca doi hoți am furat
„Clipă trăită”, spre-a deveni, IDEALĂ!