ACASĂ / ARTICOLE / CREAȚII LITERARE / Creatii literare – DUMITRU DUMITRICĂ

Creatii literare – DUMITRU DUMITRICĂ

DUMITRU DUMITRICĂ

 

DUMITRU DUMITRICĂ

Sacra legătură cu locul natal: „Pentru Dumitru Dumitrică, tradiţia înseamnă ceea ce pentru anticul Anteu reprezenta legătura cu pământul.

Legenda spune că atât timp cât Anteu atingea pământul cu picioarele, nu putea fi învins de nimeni şi de nimic” (Geo Călugăru – prefaţă la volumul de poezii „Poemele tristeţii”, 2000).

 

Nume rezonant în peisajul liricii româneşti contemporane, poetul este autor a 25 de volume dintre care 18 de poezii. Amintim câteva: „Făpturei tale, adorată mamă” (1995); „Răsărit de Luceafăr” (1998); „Poemele tristeţii” (2000); „Icoane din trecut” (2003) etc.

 

Motto: „M-atârn de tine/Ca un copil de poala mumii…” (Al. Philippide – M-atârn de tine, Poezie).

 

ETERNITATE

Floare, floricică-n vânt –
Floare de nu mă uita…
Cum trece şi vremea ta
Şi-ţi pleci creştetu-n pământ.

Toate-ncep în timp – cândva –
Totul are-un legământ,
Dar şi un deznodământ,
Totul are vremea sa…

Tot ca tine-am fost şi eu
Lujer crud, fragil boboc –
Am visat cu dor şi sete,

Dar timpul ne-nfrântul zeu
M-a rănit cu amar şi foc
Stingând ochii unei fete…

CLIPA NEMURIRII

Lasă tristeţea soartei noastre numai mie,
Trăieşte bucuria vieţii mai departe,
Eu voi lăsa între coperţi de carte
Povestea noastră către veşnicie…

„E numai viaţă, nu există moarte”
Şi doar speranţă – nu nimicnicie…
Pe când vom trece din această „vie”
Şi vom uita de amăgiri deşarte…

Trăieşte-ţi viaţa, – singura în lume –
Şi nu te pierde-n golul amăgirii,
Eu voi rămâne peste timp un nume

Dar ne vom regăsi-n edenu amintirii,
În rătăcirea amintirilor postume
Şi vom trăi cândva iar clipa nemuririi…

FOLCLORICĂ…

„Vântuleţ de primăvară”
Mi-ai dormit tare demult…
Ce târziu azi îl ascult
Suspinând prin frunza rară…

În al lumii vast tumult
Nu-i precum odinioară –
Seara-n suflet îmi coboară
Ah, poveste de demult…

Lângă tristu-aşezământ
Stă de veghe un stejar,
Sub al toamnei aspru vânt

Luna dă pe zări cu var,
Iarba prinsă în descânt
Veşnicia e hotar…

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Corneliu Neagu

Corneliu Neagu (născut la 20 martie 1944, FieniJud. Dâmbovița). Urmează școala gimnazială în orașul natal, …

Ioana Dobre

Pseudonim literar – IOANA VOICILĂ DOBRE Născută la 22 ianuarie 1961 în comuna Cireșu, județul …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: