Creatii literare – ECATERINA CHIFU

ECATERINA CHIFU

Este absolventă a Universității din București, Facultatea de Limbi Străine, specialitatea limba franceză – limba română; profesoară, scriitoare, traducătoare. A debutat editorial 1999, cu volumul de poezii bilingv (francez-român) „Toi-Moi, un éternité”/„Tu-Eu, oeternitate”.
Cărți scrise de Ecaterina Chifu: „Jurnal de vacanță” (roman, 1999); „Le fil d’argent”/„Firul de argint” (basm, carte de colorat – ediție bilingvă: franceză-română, 2001); „Mon livre bleu” (poezii pentru copii în limba franceză, 2001); „Exerciții și texte pentru învățarea limbii române” (2002); „Cartea rugăciunilor noastre” (versuri, 2002); „Drepturile omului în viziune educațională”/ „Les driots de l’homme en vision éducationnelle” (ediție online, 2005); „Reflecții”/„Réflexions” (ediție bilingvă română-franceză, 2006); „Limba romnână. Gramatica de bază pentru elevi. Culegere de exerciții și teste” (2012); „Limba română. Ortograme explicate” (2012); „Prin luminile din Țara Luanei” (roman, 2012); „Croazieră pe Mediterană” (roman, 2013); „Gramatici paralele: limba română/limba franceză – Grammaires parallèles: la langue roumaine/la langue française” (2014); „Fiica unei mame-copil” (2014), „Serbare la grădiniță” (poezii pentru copii, 2014); „Emigranta” (roman, 2015); „Paris, mon amour” (roman, 2016), „Limba română. Gramatica de bază pentru elevi” (2016); „Gramatica limbii române pentru elevi.
Culegere de exerciții și teste” (2016); „Limba română. Ortograme explicate” (2016); „Orfeu pentru eternitate” (2017); „București, dragostea mea” (2017).
De asemenea, Ecaterina Chifu are publicate mai multe volume în colaborare cu alți autori, traduceri în limba franceză, Ebooks și a colaborat la reviste literare.
Pentru activitatea scriitoricească a fost recompensată cu numeroase premii și diplome de excelență.

REVENIRE ÎN BUCUREŞTIUL STUDENŢIEI

Soarele aurea piscurile munţilor din jurul Braşovului, amplificând spaţiile dintre ei, făcând oraşul să pară a-şi lua zborul spre infinit, căci niciun obstacol nu mai limita privirea însetată de dor de acest burg străvechi. Irina mai ridică o dată ochii, să soarbă în toată fiinţa sa toată această frumuseţe care vibra în jurul ei în „cel mai frumos loc din lume” cum considera ea oraşul natal. Adrian o strângea de mână şi-i dădea ultimele sfaturi pe peronul gării, dar ea parcă plutea ca în vis, cum făcea de când s-a întors din Franţa.
Umblase pe străzi în neştire, să revadă fiecare casă, fiecare grădină plină de flori, să respire aerul de munte al Braşovului, să se pătrundă de farmecul lui inegalabil.
Urcase pe Tâmpa cu Adrian şi prietenii lor, vizitase Cetatea Dacică, se plimbase prin Poiana Braşov, Poiana Soarelui ce-i încălzea sufletul, dar inima ei nu se săturase de mirosul de brazi, de verdele dulce al pădurii ce-şi închidea crengile de cetate vegetală pe serpentine. Îşi luă rămas bun de la Adrian, cu mare teamă în suflet, de parcă se separau pentru totdeauna. Se prinse cu mâinile de gâtul lui și-l sărută cu pasiune pe buze, vrând să imprime în fiinţa lui amprenta sa feminină şi să n-o uite, în cele câteva zile cât va rămâne la Bucureşti. Se îndrăgostise din nou de acest băiat, revenit din Italia, după mulţi ani, simţind că dragostea copilărească din trecut se amplifica zi de zi, mereu descoperind în ea profunzimea unor sentimente care nici nu bănuia că pot exista. Ochii lui albaştri o priveau cu acea adorare din copilărie, neputând să se desprindă de ființa ei. Nimeni, niciodată nu o privise aşa de intens şi îndelung, cum făcea acest băiat, de parcă nu se mai sătura să absoarbă în el chipul Irinei. Poate de aceea ea îl iubea aşa de mult, că simţea că avea un loc deosebit în inima lui, că el are aşa de mare nevoie de ea, cea de-acum. Îi plăcea cum i se lumina faţa, când o vedea, un chip din care se revărsa o mare bucurie, o lumină aparte, o iradiere a fericirii ce o contamina şi pe ea.
– Îmi pare rău că nu te pot însoţi, dar vine prietenul meu din Italia şi trebuie să-l aştept, că el nu cunoaşte româna. Dar sper că vii până la inaugurarea fabricii…
– Rezolv problema cu echivalarea studiilor şi revin la tine cât mai repede, iubite, îl asigură ea. Ştii că trebuie să mă pregătesc pentru concurs…
Adrian o strânse lângă el, prinzându-i mijlocul subţire.
Ea îşi lipi capul de al său, simţind cum se scaldă în lumina ca o apă vie a ochilor lui a căror căldură nu poate să o uite.
Totul în jur era lumină, o lumină dulce care se dispersa în cercuri concentrice, pornind de la ei doi, spre piscurile munţilor ce apăreau albaştri pe cerul de opal. Brazii înalţi, cu verdele lor atât de intens o atrăgeau magnetic. Din înaltul cerului, ei adunau vibraţii tainice în ramurile lor întunecate, vibraţii ce se transmiteau celor doi, ce se priveau copleşiţi de emoţii.
Deasupra lor, cerul părea mai albastru, mai cristalin, făcând vârfurile dantelate mai luminoase. Când trenul se desprinse din gară, simţea cum o doare inima de această despărţire bruscă, de parcă lăsase ceva din trupul ei, din sufletul său, în această gară cu atâtea amintiri. O mai înveseli apariţia unui grup de căprioare ce se opriseră din păscut şi priveau trecerea trenului prin liniştea seculară a Văii Prahovei.
Doar veveriţele se retrăseseră în brazi şi, de acolo, pândeau trecerea uriaşului printre munţi. Irina închise cartea de estetică „Reflectarea iubirii în arta plastică” să se poată bucura de atâta frumuseţe ce emana parcă iubirea divină pentru pământ. O bucura spectacolul naturii, mereu altul, la flecare călătorie ce o făcea pe Valea Prahovei. Vedea cum brazii ţâşnesc din stânci, cu tulpinile lor drepte şi-şi propuse să fie puternică, asemenea lor, neclintiţi sub vânturi, ploi, zăpezi, şuvoaie năvalnice. Mereu o uimea semeţia brazilor din Bucegi şi-şi propuse să facă multe drumeţii cu noii lor prieteni, Aurora şi Victor, să fie cei patru muşchetari ai înălţimilor, să facă multe fotografii, să le posteze pe net, să se bucure şi alţi tineri din lumea întreagă de „dulcea şi frumoasa România”, căci merită să fie mai bine cunoscută.
În gând, îi apăru Robert, acest irlandez cu suflet ardent, visător şi bun la care ţinea ca la un frate. Dacă va lua concursul de restaurator, îl va invita şi pe el la Braşov, să se bucure cu adevărat de farmecul acestui oraş. Aurora îl va duce prin muzeele din Bucureşti şi el va fi încântat, căci sufletul lui era aşa de doritor de tot ce este frumos. Acum, se gândea cu detaşare şi duioşie la şederea ei la Paris.
Ştia că Robert va rămâne fratele ei drag care oricând va putea împărţi cu ea bucuria de a picta împreună. Dar, dacă rana din sufletul lui nu i s-a vindecat şi el mai tânjeşte după ea, se întrebă deodată şi se înfioră, căci ştia ce înseamnă suferinţa.
Acestui băiat îi datora faptul că acum avea mai multă încredere în sine, în puterea creatoare ce i-a revenit, după ce au pictat împreună. Îi era recunoscătoare şi Aurorei pentru acest lucru şi se bucura că o va revedea la Bucureşti.
Lumini şi umbre rămâneau în urma trenului, peste pădure şi peste colţii de stâncă, doar la Buşteni vârfurile înalte ale munţilor apăreau albe, stâncoase în lumina înserării, sub norii plutitori ce alergau cu mare viteză, parcă dorind să ascundă această frumuseţe sălbatică ce încânta privirea.
Crucea de pe Caraiman îşi trimitea luminile în văi, amintind de jertfa eroilor neamului românesc.

Fragment din volumul „București, dragostea mea”