CREAȚII LITERARE: ELENA LILIANA POPESCU

ELENA LILIANA POPESCU (20 iulie 1948, Turnu Măgurele, Jud. Teleorman). Poet, eseist, traducător, editor. Doctor în matematică, profesor al Universității din Bucureşti. Autor (singur sau în colaborare) al unor lucrări cu caracter ştiinţific şi didactic (5 cărţi şi peste 25 de articole publicate în reviste de specialitate, din România şi din străinătate), citate în peste 150 de lucrări ştiinţifice şi monografii, publicate în România şi în străinătate. Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Centrului PEN România. A publicat 60 de volume de poezie și traduceri din opera unor scriitori clasici și contemporani, în țară și în străinătate (Argentina, Brazilia, Canada, Italia, Mexic, Spania, SUA, Pakistan, Taiwan).

Poezii traduse în peste 20 de limbi i-au apărut în volume colective din Albania, Argentina, Bangladesh, Germania, India, Italia, Mexic, Nicaragua, România, Spania, SUA, Taiwan, Turcia și în peste 100 de reviste literare din 30 de țări. A primit mai multe premii și recunoașteri printre care Diploma specială a Festivalului Internaţional de Poezie de la Uzdin, Serbia, 1997; Premiul I la Festivalul de Poezie “Novalis”, Munchen, 1998; Diploma de reconocimiento y merito, acordată de Ambasada Spaniei din Bucureşti (2011). A participat la numeroase evenimente literare internaționale, în țară și în străinătate (Spania; SUA; Mexic, Franţa; Cuba; Nicaragua; Chile: 2007; Turcia; Italia; Brazilia; Taiwan).

DOINA BÂRCĂ ELENA

REVERIE
Stele se reflectă-n mare
marea străluceşte-n stele,
şi-n tăcuta-mbrăţişare
liniştea cuprind în ele.

Stele se răsfrâng în mare,
marea se revarsă-n stele,
eşti pătruns de încântare
când priveşti, uimit, la ele.

Stele se cufundă-n mare,
marea se-oglindeşte-n stele
şi cu ele duc, hoinare,
toate gândurile mele.

SUB PAŞII TĂI…
Când calci acum
pe piatra care
sub paşii tăi
abia tresare,
înăbuşind
durerea-n sine
şi pregătind
viaţa ce vine,
te-ntrebi tu oare
dacă ea e fericită
şi-ai putea,
când,
pentru-o clipă
te opreşti,
în gând,
smerit
Să-i mulţumeşti?

TOT EL
Spectacolu-a-nceput.
Cortina-i ridicată.
Un spectator, tăcut,
e-n sala-ntunecată.

Spectacolul e-n curs.
Actorii rolul-şi joacă.
Un spectator, pătruns,
simţirea şi-o încearcă.

Spectacolu-a trecut.
Cortina e lăsată.
Un spectator tăcut
e-n sala luminată.

Dar cine e actorul
ce rolul şi-a trăit
dacă nu spectatorul tăcut,
ce a privit?

Şi cine-i autorul
ce piesa a creat
dacă nu spectatorul
ce a aplaudat?

DOAR TĂCEREA
Cuvintele-ar vrea să exprime
şi nu pot, marea ta iubire…
Cele mai potrivite rime
se-apropie să-ţi dea de ştire
că-ţi sunt aproape să te-ajute
să construieşti cu ele scara,
să termini frazele-ncepute,
să urci nemaisimţind povara
preaplinului ce-ţi copleşeşte
rănita inimă ce doare…
Doar ea, Tăcerea, reuşeşte
să umple clipa ce nu moare.

PENTRU A TE GĂSI
Am pornit pe drumul pe care
n-am plecat niciodată,
pentru a urca treptele ce coboară
înspre mine însumi,
am fugit de efemerul din mine
ce se află în afara mea, pentru a te găsi pe tine
care îmi eşti dintotdeauna eu.

NE-AM FI SPUS TĂCERI…
Nu ştiu
altceva mai bine
decât Tăcerea
să spună
ce este moartea
ce este viaţa…

Să mai fi stat!…

Ne-am fi spus
tăceri
şi am fi cunoscut
mai bine
Tăcerea
din noi

Nu ştiu
altceva mai bine
decât Tăcerea
să umple
clipa
durerea
cuvântul…

DACĂ AI ŞTI
Dacă ai şti,
cât de dor mi-e de Tine,
deşi eşti în inima mea
şi cât de mare este tristeţea
de a nu Te vedea decât în visul meu.

Cât de mult îmi lipseşti,
deşi eşti mereu cu mine
şi cât de adâncă este durerea
de a nu Te auzi
decât în gândurile mele.

Cât de greu îmi este
când Te caut în jurul meu
şi nu Te găsesc decât atunci
când vrei Tu să Te pot afla…

IARTĂ-MĂ
Iartă-mă
coală albă
că-ţi tulbur liniştea
cu şoapte
aşternute
rânduri
rânduri
urme de gânduri,
ce-aleargă
căutând
căutând
fără să ştie
că sunt,
fără să ştie
c-ascund
Liniştea mea
şi-a ta.