GABRIELA ZĂVĂLAȘ-ANGHEL
S-a născut pe 25 iunie 1947, la Lipovu (judeţul Dolj). A absolvit, în 1966, Liceul „Alexandru Odobescu” din Piteşti. A debutat cu versuri în 1995 la revista „Politica”, publicaţie la care a colaborat ulterior cu pamflete şi satire politice versificate.
Debutul editorial al Gabrielei Zăvălaş-Anghel a avut loc în 2004, cu volumul „Flacără violet-albastră”.
Alte volume publicate: „De ce iubim bărbaţii” (2006), „Efectul razelor de lună asupra galoşilor de gumă” (2006), „Sunt obscură dar mă tratez” (2007), „Angoasă dulce-amară” (2015). Gabriela Zăvălaş-Anghel este membră a mai multor cenacluri, precum Cenaclul „Liviu Rebreanu”, Clubul AMA, Clubul Societatea literară, Clubul Cafeneaua literară, Cenaclul Destine, Cenaclul Literatorul, Cenaclul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Cenaclul Centrului Cultural Jean Louis Calderon şi Salonul Literar Katharsis.
Într-un balet fanat
Brumar cu şofran dat
Plouă frunziş abund
În joc spiral, rotund,
Prin parcuri, pe alei,
Din rămuriş de tei
Plopi, zarzări şi arţari
Dezgoliţi gri, solitari
Dar goi cu maiestate
Ce-n verticalitate
S-or criogeniza
Iarna vor iriza
Înveşmântaţi în nea
Din pură catifea.
STEAUA
Stea ce-n hău te prăbuşeşti
Şi finalul îl vesteşti…
Ai şi tu pe mosor aţă
Să-ţi mântui de piatră faţă
Te desprinzi, luneci rapid
Cu viteză de bolid.
Doar o clipă te zărim
Următoarea ne mâhnim.
Este ca şi cum n-ai fost
Astfel e ş-al nostru rost
Al tău volatilizat
În neant te-ai dispersat
Praf celest ţi-e chipul mic
Timpul nost’, infim, nimic…
SELENA
Absconsă precum e runa
Ne contemplă din nalt’ luna
Peste bucurii, durere
Luminează cu putere
În răceala sa gigantă
Are-o tandreţe vibrantă.
Conturu-i rubensian
Şi-l expune magistral
În imperiul sideral.
Sideraţi de cine a călcat-o
Înainte dumnealor
O enigmă cu fior.
Urmele ce-au observat
Foarte cert au indicat
C-anterior ş-altcineva
A păşit pe scoarţa sa.
În spaţiu spun c-ar fi lansată
De o minte elevată…
C-ar fi artificială
Şi pe dinăuntru goală.
Etalând însă grandoarea
Vieţii îi e piper şi sarea
Influenţele-i ciudate
I le suportăm pe toate..
Te-am regăsit mitică Neagră Mare,
Tot transparentă, tânără-n fervoare.
Geografia vieţii mi-a mai săpat un rid
În anul ce s-a derulat în vid.
Ai rămas tumultoasă, jună, de poveste
Afrodita cu plete spumoase pe valuri
în creste
Un templu de miraje, zână bună,
Spumantă, bleumarin, vălurită stăpână,
Astrului soare îi eşti o oglindă
Azuria boltă o cuprinzi în tindă…
Eşti calmă şi albastră, zbuciumată
Miracolul ce la ţărmuri ne cată.
Mulţime păsări ai drept companioane
Melci şi meduze, alge, scoici minione
Rebelă briza îţi răvăşeşte valul
Nisipul străluceşte precum cristalul;
Zee, nemuritoare-n splendoare cât zece
Ce ne încălzeşti fiind, perpetuu rece.
FLORAR
Natura-i înveşmântată de sărbătoare
Şi crengile abundă-n floare
Fulguie cu petale delicate
De un alb imaculat sau pastelate
Vântul rebel, primăvăratec
Le poartă-n dans, le ninge nebunatec.
Strălucitoare e întreaga atmosferă
Ca o imensă, odorizată seră.
Anotimp, miraj al epurării
Ce ne uimeşti cu transparenţa zării
Ne cureţi sufletul cu cerul diafan,
Şi fericeşti în fiecare an
Cu un tonus regal şi energie de titan.
FILOZOFICALĂ
Miriade generaţii au succedat pământul
Şi toate ca pe frunze spulberatu-le-a
vântul
Întoarse sunt în huma de oale şi ulcele
Iar sufl etele acelea poate migrează
în stele
Sau or fi reîntrupate în veşnici muritori
Filozofi a Terrei generează fl ori.
Viaţa ce pulsează, doar aparent defunctă
Din iarnă în primăvară în vegetale-ncântă.
Se afi rmă deasemeni că naşti spre a muri
Şi mori spre a te naşte, dictonul cuceri…
Este consolator să aibă o raţiune
Decât destinul nostru-nihil-ca noţiune…
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro