Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
GEO CĂLUGĂRU – 75 DE ANI
Medalion liric
Geo Călugăru, poet, prozator, eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România (U.S.R.) şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti (U.Z.P.), s-a născut la 27 ianuarie 1942, în Mărăşeşti, judeţul Vrancea, în familia Ana (din Corbiţa, judeţul Vrancea) şi Dumitru Călugăru (Strâmba – Jiu, Turceni, Gorj).
A absolvit în anul 1966 Facultatea de Filologie, Universitatea Bucureşti, ulterior şi Facultatea de Ziaristică, Universitatea Bucureşti. Timp de şase ani a fost profesor la şcoli din judeţul Călăraşi, după care a fost director adjunct al Bibliotecii „Nicolae Labiş” a Casei de Cultură a M.A.I (1972 – 1990), apoi director al aceleiaşi Biblioteci a Casei de Cultură a M.A.I până la pensionare, în anul 2004. Volume de autor: „Focul Pământului” (proză pentru copii – 1986); „Prinţul năzuros” (proză pentru copii – 1988); „Vânare de vânt” (poezii – 1995); „Anotimpul iertării” (poezii – 1997); „Ţara lui Talmeş – Balmeş” (proză pentru copii – 1998); „Clipa singurătăţii” (poezii – 1998); „Remember Ioan Tecşa” (2001); „Capricii” (poezii – 2001); „Farmecul luminii – itinerar critic actual” (2005); „Confesiunile unui terorist” (proză poliţistă – 2005); „Toma Caragiu- magicianul” (2006); „Femeie – fluture de floare” (poezii – 2005); „Răsfrângeri lirice” (poezii – 2008); „Centenarul insomniilor” (poezii – 2009); „Cuvintele veşmânt pentru marea trecere” (II volume, evocări – 2016); „Sfinte firi vizionare” (monografie literar – istorică – 2011).
Lângă Jiu mi-e leagănul de vis,
Acolo mă întorc, când nu mai pot…
Să port în inimă îmi este scris
Oglinda lui, în viață, peste tot.
Că mi-e frate geamăn, eu socot,
Același dor, în suflet, am închis.
Lângă Jiu mi-e leagănul de vis,
Acolo, mă întorc, când nu mai pot.
Dorul casei, viscolit de flori
E-n orice cuvânt rostit sau scris,
Focul sacru-n inimă închis;
De câte ori îl văd, mă trec fiori –
Lângă Jiu mi-e leagănul de vis.
SFÂȘIERE
Într-un târziu, când nu o mai avem,
De dorul mamei, ne-apucă plânsul,
În genunchi, Cerescului cerem
În vis măcar, să ne-o învie Dânsul.
Ajută-ne ca, năzuind mereu mai sus,
Dumnezeirii să-i aflăm răspuns;
Noi înșine să nu ne fim o taină,
Ascunsă sub o străină haină…
Împacă-ne întâi și-ntâi cu noi!
Aici se duce cel mai dur război,
De aceea, Doamne, pune-i capăt –
Să luăm o altă viață, de la capăt.
Pildă să ne fie arbori, păsări, flori
Alcătuind o armonie divină de culori,
O înălțare perpetuă spre soare,
De veșnică speranță dătătoare…
DECEMBRIE TRIST
Atâta durere-i pe chipuri că plânge
Decembrie, pe acela, de-atunci
Când ne vindecam lașitatea, cu sânge,
De tineri visători și de prunci.
Aplecați pe morminte, rămașii părinți
Par obosite flăcări, de vânturi și ploi,
Se-nchină-n genunchi morților sfinți,
Pogorâți în mormânt și-n durerea din noi.
„Vom muri și vom fi liberi”, – Dumnezeu
Pe buze le-a pus sacre cuvinte,
Rostite de dacii lui Zamolxe, marele Zeu,
Străjuindu-le eterna aducere-aminte.
Iertați-ne, copii, și Tu Doamne, ne iartă
De grabnica-ngenuchere-n minciună.
Însăși viața pe care o ducem ne ceartă
Și blestemul de a nu fi românii-mpreună.
CLIPA
Fiecare clipă bea
Ceva și din viața mea.
Fiecare clipă duce
Din răscruce în răscruce,
De mă uit ca un străin,
Vânturi câte calea-mi țin.
Și își tot vorbesc în șoapte,
Lotrii, parc-ar fi, în noapte
Cum să mă apuce bine,
Să mă-ntoarcă de la tine
Și să uit, viață, c-ai fost
Puțină și fără rost.
Ascult timpul, seceră
În mine cum seceră,
Tac și-ascult, ascult și tac
Și nu știu, să mă prefac.
Dar el știe, că mi-e teamă –
Vine și mă cere vamă:
Verilor, ce mi le-a dat,
Drumurilor, ce-am umblat
Și se face, c-a uitat,
Că iubirea mi-a furat –
Când curgea luna pe sat –
Dintr-un cer de nori arat.
Vino, timpule, de vrei
Haide, vino, să mă iei!
Acesta-i jocul, nu îl schimb,
Nu mi-ai dat nimic în schimb
Ba și când puteai să-mi dai,
Din ce-aveam, încă luai…
AMARĂ-DULCE
Amară-dulce, urma buzei tale,
Mai stăruie, în carnea mea
Și de mi-ai ieși, cumva, în cale
M-aș repezi la tine și te-aș bea.
Pe gura ta și dulce și amară,
A înflorit un dor al meu, fugar,
În ochii tăi, deși-i atâta vară,
La mine-n suflet, este toamnă iar.
Amar și dulce-i zâmbetul ivit,
Pe gura ta de rai și iad.
De nu știu care demon ispitit,
Eu, fără voie, în păcate cad…
Amară-dulce, urma buzei tale,
Mai stăruie, în carnea mea
Și de mi-ai ieși, cumva, în cale
M-aș repezi la tine și te-aș bea.
RĂSTIGNIRE PE SINGURĂTATE
Bate vântul gheața-n dungă,
Un cuțit îmi râde-n sânge.
Cine oare mi te-alungă?!
Una-i roata ce mă frânge.
Râd deși îmi vine a plânge.
Vântul bate dinspre tine
Iar tăcerea dinspre sud,
Oare-n viață, ce mă ține,
Râsul, dacă nu-ți aud?!
Inima de ce mai bate?!
Cui îi pasă de mai sunt?!
Azi, eu sunt singurătate…
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro