ACASĂ / ARTICOLE / CREAȚII LITERARE / Creații literare – IOANA SANDU

Creații literare – IOANA SANDU

IOANA SANDU

Ioana Sandu s-a născut la 30 ianuarie 1942, în oraşul Drăgăneşti-Olt, judeţul Olt. Este licenţiată a Facultăţii de Geologie-Geografie a Universităţii din Bucureşti, promoţia 1965. Debutează cu poezie în 1983, în revista ,,Astra“ din Braşov, cu o prezentare semnată de poetul Gheorghe Tomozei.
Editorial, debutează în 1985, cu volumul Zori de zi, la editura Albatros. De atunci, a mai publicat: Leagăn de nisip (2006), Punctul de sprijin (2007, cu o prefaţă de Constanţa Buzea), Cuvântul cel necuprins (2008), Cartea din foc (2009), Umărul vântului (2011, cu o prefaţă de Barbu Cioculescu), Aventuri lăuntrice (2013, cu prezentări de Barbu Cioculescu, Horia Gârbea), Braţe de apă (2015) etc.
Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Poezie, Bucureşti.

 

M-ai desprins din tine
şi eu m-am agăţat în plin vârtej de
inima ta
cu încă două învieri,
ai suflat o gură de aer pe capul umed,
pe mâna întinsă ţie
şi eu m-am zbătut sub fruntea
rugăciunilor tale
m-ai rupt din trupul tău
mi-ai dat zece degete întregi
piele din pielea ta
şi sânge din sângele tău
dar nu m-ai dezlegat de spaimă
mii de noduri
sunt pe legătura subţire
a îndurărilor noastre.

***

Cu vorba prelinsă pe piatra lucie
Stau împotriva prăpădului. Tu ştii cum
am fost aruncat peste punte
în gheara invidiei şi a fărădelegii,
ai văzut sufletul fulgerat,
ai gâfâit lângă el în vamă.
mi-ar prinde bine să cunosc alte suflete
de care te îngrijeşti,
să le văd cum se primenesc cu tot dragul
când îşi probează recunoştinţa,
cum se spală între ele pe cremenea
iertătoare,
cum se aştern,
cum adorm…

***

După mine luneca timpul pe scări
treaptă cu treaptă
fără zgomot, a ajuns galben de ceară
în toiul rugăciunii
se întindea la dreapta limanului
se lumina,
urca spre focul hrănit de el însuşi
cu pietre,
culegea câte o plămadă
când răsfoia paginile
şi ele îi răpeau cina
pentru mai multe seri,
zidea cărţile în chip miraculos
pentru o casă
ca lumea.

***

Sub ziua soarelui care începe,
eu zic să vorbim despre acelaşi lucru
de-atunci
spus de tine cu sperietură, de cum am
deschis ochii.
Era ger de crăpau pietrele
şi lumina de azi se stingea,
nămeţii trecuseră de grinda casei,
mergeai prin tunel
până la răscruce
despre zăpezile de atunci să-mi
vorbeşti,
ele au rămas în celule
n-am scăpat de frig,
de groaza îngheţului care te găseşte
oricând şi oriunde,
inima bate-bate şi se opreşte. O prinde
vârtejul în chingi,
se cutremură pământul şi cerul.
Mi se întâmplă şi vara când e arşiţă mare,
nu apuc să ud buzele,
să uit de sete până trec drumul.

Tu ştii că eu am îngerii mei,
Îmi aparţin până la ultima călătorie
aşa cum şi eu îţi aparţin cu tot sporul îndurării.
Astăzi mi-e bine, dar du-mă în stradă!
Aglomeraţia şi zgomotul sunt lipite
de trup,
cresc şi cad mai mult pe dinăuntru,
răzuiesc fiecare moment pe linii adânci
cu puncte care îşi pierd repede
identitatea.
Îngerii vin pe urmă şi spală petele
întâmplătoare,
suflă rănile pe deasupra norilor
neschimbat este semnul dumnezeiesc
sub care m-ai născut,
albeşte
şi respiră cu mine.

***

Ajută-mă să păstrez albul smereniei,
se împuţinează când se amestecă
poruncile peste el
scade vlaga,
se schimbă mai des locul îngăduinţei
imunitatea fragilă nu mai poate
reproşa nimic
pe orice urmă
se alege câte puţin din izbitura
ce nu te lasă să urli,
numai te osteneşte
cu miezul conştiinţei făcut zob
lângă tine.

***

Trebuie să fii alesul Domnului,
fericit între cei puţin fericiţi
dacă uiţi atât de uşor că nu trăieşti cât
pământul,
că nu-ţi va veni rândul niciodată
în laţul de întunecare.
Iarăşi pictezi cuvintele pe rânduri şi
le glorifici.
Pe fiecare, pe un liman bine căptuşit.
Fixezi întâlniri pentru o săptămână
şi încă pentru un an, uite-aşa, cu
Maica pe umărul tău
la una singură dacă te duci,
eşti în nemărginirea binecuvântării
cu grija ei
în duminica ta,
în sufletul alb-liliac al celui milostiv
către cel păcătos.

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Gheorghe Viorel Surdoiu

Data și anul nașterii: 27 noiembrie 1964, Târgu-Jiu. Licență în jurnalism și filosofie Experiență artistică …

Ramona Elena – Enache

Născută la data: 29.11.1985 Domiciliul stabil: Județul Argeș, Municipiul Pitești – România Profesii: biolog, profesor …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: