ACASĂ / ARTICOLE / CREAȚII LITERARE / Creatii literare – ION LUCIAN COLIȚĂ

Creatii literare – ION LUCIAN COLIȚĂ

ION LUCIAN COLIȚĂ

 

ion-lucian-colita

Profesor de filosofie, poet, Ion Lucian Coliţă s-a născut la 15 octombrie 1941 în Comuna Cetate, judeţul Dolj – al cincilea fiu din cei nouă copii ai preotului Ioan F. Coliţă şi Floarea Coliţă. A făcut şcoala primară şi gimnazială în comuna natală. A studiat trei ani la Seminarul Teologic, apoi Facultatea de filosofie, profesând pe urmă în mai multe şcoli în calitate de profesor de psihologie, filosofie, economie, logică. A participat la mai multe cenacluri literare. Opera sa este alcătuită din volumele: „Dincolo de toate” (1999), „Începutul continuu” (2000), „Prin noapte spre zi” – carte de umor şi înţelepciune (2001), „Cartea cu iubiri şi prieteni” – poezii (2003), „Un Cer pentru Pământ” – versuri (2004), „Miracolul Dintâi” – poezii (2009), „Cartea Cerurilor mele” – antologie de poezii (2010), „Ferestre în oglinzi” – poezii (2014), „Personalităţi române şi faptele lor” – antologie de poezii, fotografii şi biografie (2010), „Flămând de tine” (2016).

ÎNVIGORAT DE AL SĂU GÂND…
În mine simt Eternitate
Ce mă înalţă către Cer
Că niciodată nu-s stingher
Chiar dacă Soarta mă abate…

Mă-ncântă flori de primăvară
Mă-ncântă ciocârlii în zbor,
Mă-ncântă soarele când dor
Iubirile ca-ntâia oară…

Mă-ncântă gungurul de prunc,
Mă-ncântă jocul de copil
Şi se avântă-n timp subtil
Tot doru-n care mă arunc…

Trăiesc viaţa tot arzând
În Focul dat de Dumnezeu
Şi „hic et nunc” mă simt mereu
Învigorat de al Său gând…

București, 19 noiembrie 2014

CÂND NU AI RĂDĂCINI
Atunci când nu ai rădăcini,
Eşti spulberat de orice vânt
Şi nu ajungi a fi-n avânt
Când niciodată n-ai tulpini

Să-ţi dea roadele răscoapte
Ca să te bucuri că le ai
Şi să te prinzi într-un alai
Iubind pe zi, iubind pe noapte…

Exişti, dar, parcă, nu mai eşti
Fiind cadavru viu în toate
Căci, fără rădăcini, eşti moarte,
Şi nu ai lacrime cereşti…

București, 4 ianuarie 2015

TRISTEŢEA ÎN SINGURĂTATE…
Tristeţea în singurătate
Mă-ndepărtează-adânc de viaţă
De-aceea sufletul mă-nvaţă
Să am oricând întâietate

De-a căuta un cânt în sine,
Nu cântecul de lebădă
Ce m-ar chema Atuncea să…,
Ci cântecul acela-n bine

Pentru ce-am fost şi va să fiu,
Să mă înalţe pân-la Ceruri
Iubind un nesfârşit de R-uri,
Să scap de Marele Pustiu…

Iar căile care mă-ndeamnă
Să îl înlătur deocamdată,
Sunt Poezia, Fiul, toată
Credinţa mea că voi da seamă…

București, 7 februarie 2015

ŢĂRANUL ROMÂN
Ţăranul nostru are-o măreţie –
E măreţia lui mereu cerească
Unită cu pământul şi să crească
Acea durere plină de mândrie…

În el găsim oricând iluminare
Venită dintr-un Cosmos din demult
Prin care se revarsă în tumult
Inteligenţa ce din veac o are…

Fiind mijlocitorul de seminţe
Cu roade spre fiinţarea orişicui
Şi dătător de sens folclorului,
A fost, va fi oricând întru credinţe

De înălţare înspre Dumnezeu,
El, cel născut doar pentru-a fi Iubire
Făcând din ea Prinos de Nemurire,
Oricât i-a fost sau încă-i va fi greu…

El poartă pe- ai săi umeri greutatea
Pământului ce-i este Sens Deplin
Şi, Doamne, eu acestuia mă-nchin
El, cel născut de când Divinitatea

Şi-a dat trimisul ei pentru pământ
Să-l venereze, dar, cu-ale lui lacrimi,
Să se dedice lui cu-atâtea patimi –
Icoană în Destinul său cel Sfânt!

București, 17 ianuarie 2015

UN DULCE FOC
Un Dulce Foc în mine arde –
Eu l-am primit de când mă ştiu
Şi de atuncea nu-s pustiu
Că zilele îmi sunt stindarde…

Şi am primit mereu din Astre
Neliniştit, totuşi supus,
Nemărginirile, sedus
În gândurile mele caste…

E Focul care mă-nsoţeşte
Întru Iubirile de Neam,
Privirii dincolo de geam
Când amintirea mă zideşte…

Un dulce Foc mă tot cuprinde
De când Sacralitatea-o simt
Prin Fiul meu, adânc alint –
O Nemurire ce nu minte…

București, 16 noiembrie 2014

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Gheorghe Viorel Surdoiu

Data și anul nașterii: 27 noiembrie 1964, Târgu-Jiu. Licență în jurnalism și filosofie Experiență artistică …

Ramona Elena – Enache

Născută la data: 29.11.1985 Domiciliul stabil: Județul Argeș, Municipiul Pitești – România Profesii: biolog, profesor …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: