Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
MARIA FILIPOIU
Maria Filipoiu s-a născut la 8 septembrie 1954, în Satul Văvăluci din Comuna Bozioru, Județul Buzău. A urmat Şcoala Elementară și Gimnazială din localitatea natală, apoi a continuat studiile liceale la „Colegiul Național Dimitrie Cantemir” din București și studiile postliceale la „Grupul Școlar Tehnico-Sanitar Fundeni” din Capitală, lucrând în domeniul medical până la pensionare.
Ca scriitor, etnolog, poet, epigramist, memorialist și folclorist a scris cărți de poezii, poeme, omagii și memorii în versuri, tradiții creștine și ritualuri populare, sonete, proverbe și zicători: „Tradiții creștine și ritualuri populare românești” (2008); „Expresii populare și trăiri proverbiale” (2008); „Cinstire înaintașilor” (coordonator – 2015); „Ecouri străbune” (2015); „În zodia poeziei”(2015).
De asemenea, este coautoare în 48 de antologii și volume colective, dintre care amintim: „Poezia, prietena mea” (2014); „Iluzii de vară” (2014); „Iubirea, un colț de rai” (2014); „Nostalgii de toamnă” (2014). Este publicist și colaborator în peste 20 de site-uri și reviste literare din țară și din diaspora.
De-a lungul timpului, a obţinut mai multe premii la Concursul literar „Limba Română este Patria Mea” (2013), Concursul Național de Poezie „Dor de Dor” (2015), precum şi „Premiul de Excelență” acordat de Revista Bogdania (2015).
Din anul 2015 este membră în Liga Scriitorilor Români şi face parte din Cenaclul Literar „Cetatea lui Bucur” din Capitală.
– acrostih –
Mihai Eminescu, trimis pe pământ,
I-a lăsat literaturii române,
Har de cultură, cu versul în cuvânt.
Aievea de-a fi prin vremea ce vine,
Icoană Luceafărului pe pământ.
Eternitatea lui în cărţi răsună,
Măiastră pasăre din zări albastre.
Iubire astrală-i pusă pe strună,
Nemuritoare de-a fi între astre.
Elogiat e în patria mumă,
Serenade-i cântă glasuri măiestre,
Când la sărbătoarea lui se adună,
Ucenici ai slovei culturii noastre.
ISTORIE SCRISĂ CU SÂNGE
– de Ziua Unirii –
Străbunii au scris istoria cu sânge.
De ziua patriei din Ceruri ne privesc.
Iar dorul rămas în urmă, încă-i plânge
când fulgi de nea le cerne dorul strămoşesc.
Sângele vărsat pe stindardul ţării
e învăluit de albastrul cerului.
Soarele îl scaldă în lumina zării,
spre cinstirea şi nemurirea neamului.
În salve de tun îi cinstesc urmaşii lor,
când defilează la paradă militară.
Patrioţi arborează drapel tricolor,
când România-i cea mai iubită ţară.
Ecouri eroice răsună-n Carpaţi,
când glasuri se înalţă de la Mărăşeşti.
Iar peste Prut şi Dunăre îi strigă fraţi,
de dorul Unirii în graniţe Româneşti.
La Putna răsună buciumul lui Ştefan,
în rugăciune cu dangăte de clopot.
Să alunge gând cotropitor, din duşmani.
Hora Unirii să joace în ropot.
24 Ianuarie
VOI VENI, MĂICUŢĂ!
– în memoria mamei autoarei,Sofia Filipoiu –
Voi veni, măicuţa mea, de sărbători!
Să luminez odaia-ntunecată!
La geamuri să aşez proaspete flori
cu care mă întâmpinai odată!
Cu lacrimi ud petale parfumate,
sperând că dorul meu îţi vor aduce!
Din ele îţi voi duce jumătate
la cimitir, să le aşez pe cruce!
Am să-ţi aduc tristeţea sufletească,
pe care mi-ai lăsat-o amintire!
Aş vrea s-o las în casa părintească,
de când mai grea îmi face vieţuire!
Voi întinde masa ca-n vremuri bune,
aşa cum de la tine am prins rostu’!
Şi în locul tău, privind spre Cer, voi spune
la masă, rugăciunea Tatăl Nostru!
Vin măicuţă la Biserica din sat,
ca să te pomenesc la Liturghie!
Că-mi urmez credinţa, cum m-ai învăţat,
ea să mă urmeze în veşnicie!
Mi-ai dat credinţă şi povară-n soartă,
ca orice mamă, şi eu să pătimesc!
Că iubirea de mamă nu-i uitată,
o voi purta şi-n universul ceresc!
Gând poetic spre Nichita se-ndreaptă,
veneraţie să-i aştern pe filă.
Când pana de tristeţi e îmbibată
că, l-am iubit de când eram copilă.
Mă regăsesc în visurile sale
şi în iubirea idealizată,
mărturisind cu a inimii jale
că, numai de dor eram sărutată.
Deschid fereastră din sufletul meu trist,
să zboare-n Cerul ce l-a adăpostit.
Pe aripi de dor pun gândul optimist,
să-i spună că, de copilă l-am iubit.
Las verdele din ochi pe câmp de floare,
să îi zâmbească din macii purpurii.
Iubirii spre a-i fi înduioşare,
când îi răspunde chemării inimii.
Că raza din iubire inocentă
străluce-n dăruire sufletească.
Iar dor ce curge-n lacrimă ardentă,
duce dorinţă în sferă cerească.
Când taina inimii se risipeşte,
cu lacrimi pe file se prelinge dor.
Cititorul să afle o poveste
că, am iubit poetul inimilor.
SONETUL DEZRĂDĂCINĂRII
-în memoria străbunilor-
Se dezrădăcinează neam,
cu sufletul plecat la cer.
Când chip împietrit de mister,
tot neamul adună la hram.
Se ofileşte tulpină,
când copac de neam jeleşte
şi lacrimă dăruieşte
pentru chipul din ţărână.
Nimic nu mai e de făcut,
când se rupe firul vieţii
şi suflet de trup e pierdut.
Din lacrimile tristeţii,
izvor va curge spre trecut,
unde-au rămas înţelepţii.
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro