CREATII LITERARE – MARINELA STĂNESCU

Sunt Marinela Stănescu și m-am născut în luna lui Cireșar în oraşul Odobești, județul Vrancea, la data de 4 iunie 1973. Mă gândesc cu drag la semnificația lunii, purtând în suflet și mai ales în obraji, culoarea cireșelor de iunie. Sunt licenţiată a Universităţii București – Facultatea de Geografie şi a Facultății de Management Financiar Contabil şi Informatică de Gestiune, cu master în audit financiar – contabil. Mi-a plăcut să cunosc, să citesc, să scriu, iar încercările mele literare vor înflori într-un volum de versuri unde pun multă lumină și dragoste. Mă declar o mare iubitoare de viață şi de tot ce înseamnă frumos.

Port cu mine în poeziile mele de suflet anii copilăriei, oameni și locuri dragi. M-aș bucura ca poeziile mele să ajungă la sufletul cititorilor şi să-i sensibilizeze prin conţinut. Am publicat în următoarele Editoriale: Revista de poezie online ,,PARNAS XXI – “Versuri de ieri și de azi”, Revista de cultură Valahia – ,,Dacia Nemuritoare”, Revista de creație și cultură ,,Bogdania”, Revista penița de aur izvor de cultură ,,Cronos”, Revista ,,Emineșciana”, Antologiile lirice ,,Carmen” vol. XVII, XIX, XXIII, XXIV- Editura Anamarol – 2018, Antologia multilingvă ,,Simfonia poeziei” vol. 6 – Editura Anamarol – 2018, Antologia Centenar UNIRE ÎN CUGET ȘI-N SIMȚIRI – Editura Anamarol – 2018.

CĂSUȚA DE LA ȚARĂ

În căsuța de la țară,
Unde timpul curge leneș
Cu fereastra larg deschisă
Pe pervazul ars de soare
Stă la loc de cinste mare
Un buchet cu flori de câmp.

Prin la grinda din cerdac
Mai aproape de divin
Este strâns în cingătoare
Ca un rug către înalt
Cu arome și miresme
Un mănunchi de busuioc.

Iar în camera din spate
Strălucesc în alb ștergare
Apretate și brodate
Stau gătite-n așteptare
Ca o mare sărbătoare
Cu miros de levănțică.

Loc de tihnă și odihnă
Reculegere, credință
Oaza mea de adevăr
E căsuța de la țară,
Locul meu de armonie
Bucurie, drag și dor.

LA MALUL MĂRII
Din spuma de mare, năvalnice valuri,
Ard patimi și lacrimi îmbibate cu sare;
Când plouă fierbinte cu stele pe maluri,
Pescărușii se-avântă-n larguri de mare.
Și marea și cerul se-afundă-n albastru,
Neptun le susține în trident ancorat;
O lotcă plutește, răsare un astru…
Năvodul se-aruncă pe-un ochi lăcrimat.
Lumina din iriși, surâsu-l dezmiardă,
La poartă de vremuri, timpul e-o vamă;
Pescarii în larg stau noaptea de gardă,
Luptând cu natura când foamea-i blesteamă.

POARTA VREMII
Norii negri se adună într-o ploaie călătoare,
Picuri dulci de melodii cad prin razele solare,
Scuturându-și peste noi, lacrimi pline de speranță
Îți mai scriu din depărtare,
Mici trăiri de circumstanță;
Îmi pun gândurile mele pe-o petală roz de floare,
Merg prin roua dimineții peste iarba îmbietoare;
Ochii lumii mă privesc, oglindind dorințe celeste,
Păsări se înalță-n cer, ciripind arii modeste.
Eu privesc prin poarta vremii în culori armonice,
Și visez speranțe crude în iubiri platonice;
Visul tău îmi scaldă fața într-un nou destin,
Iar pe buze îți culeg roua soarelui divin.

VINDECARE PRIN CREDINȚĂ
Când nu mai știi pe unde să alergi
Rătăcești învolburat cuprins de primejdii
Și istovit te simți însingurat,
Încearcă cu un ultim efort
Și-naltă rugă către soare,
În catedrala credinței.
Ești părăsit de lume și pribeag,
Te întorci la sfânta și dreapta credință,
Se schimbă sensul vieții tale,
Se zămislește o altă ființă cu o nouă viață.
Lacrimi fierbinți sapă adânc obrazul,
Pui smirnă în cuvinte ca leac de vindecare
Și hrană pentru suflet spre mântuire.
Ești vindecat de adieri și de duminică
În catedrala de credință.