Creații literare – NEFORCOȘ CĂLMĂȚUI

NEFORCOȘ CĂLMĂȚUI

Neforcoș Călmățui pe numele lui real Ion Forcoș, originar din satul Călmățui, județul Galați, la prima lui apariție editorială cu acest volum, intitulat simbolistic – îndrăzneț Luceafăr din Luceafăr, apărut la Editura AmandA Edit, este preocupat, ca mulți alții de problematica acestui neam. În poeziile lui, Neforcoș Călmățui redă tot felul de situații de viață, printr-o revărsare de suflet și cu o trăire profundă, dând viață personajelor sale, iar tu, citind, ai, parcă, în fața ochilor desfășurarea în sine a faptelor.
Citiți-l pe Neforcoș și vă veți umple de acel dat ce ne-a fost încredințat ca un dar divin, pe care moștenit din moși strămoși, poate prin părintele nostru spiritual, Zamolxis, poate de mai de dinaintea lui, dar pe care îl vom duce, demn, mai departe, din generație în generație prin Iisus Hristos, izbăvitorul acestui neam, și îl vom lăsa Testament urmașilor și urmașilor urmașilor noștri.

Antoaneta RĂDOI

ODĂ PĂMÂNTULUI
Cu toată nepăsarea mea
Tu m-ai hrănit și-ndestulat,
Și tălpile mi le-ai pupat,
Cât am umblat pe fața ta

Pământule, mă iartă! Eu…
Habar n-aveam că suntem una,
Că tu îmi porți, defapt, destinul meu,
Iar haină eu îți port ție țărâna.

Cea care e întruchipată
În mine muritorul, ca taină a zidirii
Din Duh, din foc, din lut, din apă,
Din dragoste și din iubire,

Și-s numit om, într-un cuvânt,
Sortit cu un destin anume
În haina ta, cea scumpă, de-mplinit
Ce dată mi-e s-o port cât mă va ține!

Și-ngemănați prin ‘nalta legea-a firii
Sortiți suntem de Bunul Dumnezeu
Să ducem cu credință crucea mântuirii
Și s-o cinstim, cu grijă, la bine și la greu…

Împovărați cu lacrima și dorul,
Pe-al lumii drum cu ispitiri deșarte
Vom căuta, prietene, iubirea și-adevărul
Păzindu-ne credința și sufletul curate!
Sfințindu-ne cu taina din nesecat izvorul
Cel ce tămăduiește și spală de păcate
Pe tot acel ce poate, precum Mântuitorul,
Urca Golgota vieții cu crucea Sa în spate!

Dac-ai să vezi c-am să greșesc cumva
Și-am să te trag cu mine prin noroi
Te rog să nu mă lași în rătăcirea cea
În care ne vom pierde, prietene-amândoi!

Că vrednic vreau să fiu cât voi trăi sub soare
Plinind menirea vieții, dată de Dumnezeu
Și pâinea-mi necesară s-o câștig cu sudoare
Prin munca mea valoare să dau în schimbul său!
………………………………………………………………………..
În șirul anilor și-a zilelor grăbite
Ce peste noi, ca vântul, au trecut,
Ne-a zburat tinerețea, rapid, pe nesimțite
Și haina cea de lut mi-e tot mai greu s-o duc
Ca semn, prietene, că am îmbătrânit!

Iar pași-mi sunt mai grei și mai nătângi,
Și-al tău sărut în tălpi acum mă doare
Și simt că vrei la pieptu-ți să mă strângi,
Și să mă scapi de haina-mi împovărătoare
Deși aș vrea să o mai port, un timp, pe aici!

Pe fața ta mirifică, pe gura ta de rai
Cu care știu că vrei, cu drag, să-mi dai
Sărutul tău frățesc, cel de pe urmă,
Îmbrățișându-mi veșnic haina de țărână
Ce pe-o ofrandă ce-ți dorești s-o ai!

Și s-o păstrezi la sânul tău ferice
Sub lacăt greu de moarte ferecat
Și străjuit, etern, de-o sfântă cruce,
Ca simbol al credinței ce-am urmat
Și scut al apărării de rău și de păcat.

Și care va purta înscris numele meu
Ca amintire-nlumea din care am plecat-
Ion din Călmățui, robul lui Dumnezeu
Ce-și doarme-n veșnicie lutul răposat
Ce haină i-a fost sieși și sufletului său!
………………………………………………………………….
Acum când veșnicia-i aproape și mă cheamă
Valoarea hainei tale, mai mult o prețuiesc
Și-n asfințitul vieții, ce-ncet mi se destramă,
Aș vrea, prietene, de ea să-ți mulțumesc!

Și-n numele-nfrățirii ce încă ne mai leagă
Îngăduie-mi, te rog, să o mai port un timp
Chiar dacă viața-i grea, îmi e destul de dragă
Și știi că alta nu o să mai am în schimb!

E drept că-i zdrențuită prin genunchi și coate
Și destrămată-n piept și umeri de poveri
Dar am s-o cos, ici-colo, cât încă se mai poate
Și-aș mai purta-o niște ierni și veri.

Și-atunci când timpul totuși va veni,
Să plec, să zbor în lumea cea de stele,
Prietene, în veci, cu drag te-oi pomeni
Și te-oi păstra în gândurile mele
Cum m-ai purtat și tu, în viață, zi de zi!!!
(București, iulie 2013)