RODICA ONIGA
Rodica Oniga-poetă și jurnalistă. Se naște în anul 1956, la 14 septembrie, la Arad. Este licențiată în filologie, iar debutul literar îl face în 1974, la revista liceului. A participat la emisiuni literare, de radio și de televiziune, în paralel publicănd poezii, eseuri în ziare, reviste, și în antologii. A făcut parte din cenaclurile literare ”GEORGE BACOVIA”, ”IENĂCHIȚĂ VĂCĂRESCU” și ”MIHAIL SADOVEANU”. De-a lungul timpului i-au apărut poezii în antologii, cum ar fi: ”Clipa de față”(1979), ”Țară, vatră de eroi”(1980-1982),”Urmașii”(1982), ”Cu pacea în aripi”(1982), ”Interferențe lirice”(1982).
Deasemenea publică în revistele ”Luceafărul”, ”Literatorul”,”România Șiterară”,”Albina”, ”Familia”, ”Convorbiri literare”, ”Săptămâna”,”Căntarea României”, ”Supliment literar și artistic al Tineretului Liber”, ziarul ”Azi- Slast”, săptămânalul ”Românul”, ”Vocea României”,etc .
Are și activitate de jurnalist profesănd ca: redactor și reporter la cotidianele ”Tineretul Liber”, ”Meridian”, ”Vocea Romăniei”, ”Azi”, ”Albina”, ”Cronica Română”, ”Independent”, ”Flagrant”, ”Monitorul”, ”Cancan”, ”Mediafax” și ”Pro TV”. Îi apare în ziarul ”Jurnalul Bucureștiului”, varianta online, mai multe poezeii și eseuri. De-a lungul timpului a obținut mai multe premii, la concursuri de poezie, iar în anul 1996 debutează cu volumul de poeme ”Întămplare la marginea pămăntului”.
Nu se poate opri nicicănd cuvăntul,
Cănd moartea sfășie uimit neantul.
Cea mai împietrită rimă
Poate fi gura unei puști
Călcăndu-ne urma din vechea lacrimă.
Din interior
Uită paradisul din care mă compui,
Rămăn femeia unei secunde din afara lui
Ce se despartede înghețul curcubeului
Prin numărul șoptit al literelor.
Sentința de a descifra liniștea palmelor
Rămîne să se împlinească în visul zînelor.
Pădurea ce ne-a hrănit
s-a topit, s-a topit amar
între două trupuri inventate doar.
Ipostază de vis
Era visul meu…
Deschide-ți-mi!
Nu aveam faimă de profet.
Așteptam în camera unui hotel secret
Un semn, o întrebare părănd autportret.
Bolnavă sfănt pe dinăuntru
Desenam răsuflările aerului,
Ce nu era obișnuit cu tăcerile cerului.
Și trezeam aerul în mine cu disperare,
Cu alarma unei drame ascunse de atîta apărare.
Era visul unui bătrân,
Amânat până măine,
Până totdeauna ferecat încă din ajun.
După taina
Mi-am hrănit cerul din cântec,
Dar nu eram decât pustiu,
Sfredelit în propria vatră de jăratec.
Număram pleoapele rănite
Și lacrimile ce mai urmau.
Și nu vedeam călăul grăbit
Din secolul îndelung ascuțit,
uităndu-se după numele unei străzi,
după un miez rătăcit de zi,
după taina necântată a unei viori.
Îmbătrânesc culorile frunzelor
sub înserarea luminii zilelor.
Cuvintele, numai ele, evadate cuvintele
ne unesc sufletele în disperare şi sâmbetele.
Ar trebui un pod să ne lege aşteptarea,
să izvorâm umil din încheiatul timp
spre albastrul mereu nerăpus anotimp.
Ar trebui să navigăm pe un pod,
lebede închipuite crescând în năvod,
agăţate de noi, rotunjindu-ne drumul
sub maluri de întrebări şi crepuscul.
Ar trebui un pod să unească adâncurile de pace,
un pod al poetului, chircit în inima-carapace.
Cum o lacrimă
Peste freamătul pământului
trupul tău şi-a găsit lumina.
Se aud secundele nebune dinainte
cum îşi mută catargul de cuvinte,
cucerind cu aceeaşi târzie rugăminte.
Atunci sângele străbate somnul arborelui,
cum o lacrimă alunecă pe culoarea ierbii,
prelungindu-se în infinitele seminţe,
în crepusculul pustiu dintre ore şi credinţe.
Moment
Cad lacrimi fără vină
peste neliniştea mea
şi urmăresc zborul…
Acum să fiu pecete de taină aş vrea,
în care aducerea-aminte e prelungirea ta.
Ascund încă o clipă
• ce veghează asupră-mi -.
Şi vorba intră încet ca o aripă
sub neântoarsa brazdă a zilei.
Timp de ţară
Peste buze arde somnul frunzelor verde.
Ursita nimeni n-o ştie mai presus de vatră,
cum scrie pe poarta literelor de piatră.
În ultima mirare rămâne poetul,
la ceasul cântărilor de adânc cu profetul…
Când plouă, urma păsării calde
deschisă precum atingerea mâinii ce arde
deasupra unui răsărit de frunţi
ne înfăşoară blând în datina de secunde.
Şi scriem istoria unui singur cuvânt – pământ –
Milenii, milenii urmând acelaşi legământ.
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro