Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
THEODOR DAMIAN,
poet al imaterialului
În poemul „O stea sau nimic” din volumașul de 13 poeme numit „Singur dincolo”, Theodor Damian își explică, sau mai precis își schițează filozofia sa existențială ori un aspect al ei declarând: „deci filosofia vieții/e să-ți cunoști timpul/și locul/ce și când este perfect/și imperfect/perfect simplu/sau compus/când și cum să te joci/sau să nu te joci/cu focul/să știi ce adjectiv/devine atribut/sau și mai grav/verb/și ce verb substantiv/ s-a jucat și Wittgenstein cu asta/dar n-a reușit/rămânând în propria sa gramatică/de bunăvoie captiv”. Dar, orice afirmație, sau orice adjectiv i s-ar atribui lui Theodor Damian și la orice tip de filozofie ar apela, el este din filiație directă un poet al spiritului, al imaterialului. Care se extrage din formația și „deformația” sa – aceea de preot. Un „doctor de suflete”, om dedicat spiritualului și, implacabil, în op-ul cu pricina, un poet metafizic și – vizibil or mascat un poet a-fizic…
GEORGE STANCA
Fericirea e ca două cercuri
concentrice
dar cu două centre
ambele şi fiecare
ca atunci când alfa şi omega
se întâlnesc
după ce se pun în mişcare
nu se suprapun
ci stau în bună vecinătate
ca două picioare de plai
pe o gură de rai
ca două metafore
într-un vers
fiecare adâncind
înţelesurile celeilalte
după ce mai întainte le-a şters
ÎNTRE MINUS ŞI PLUS
Două astre gemene
îmi luminează fiinţa
a fi este o condiţie
fotonică
ia-mi lumina
şi nu-s
e mai rău decât atunci
când eşti suspendat
între minus şi plus
Două astre gemene
nu ştii originalul
şi clona
dar le vezi fulgerul
şurubat în cremene
fulgerul
ca un cuţit
cu vârful de oţel
şi mânerul de lut
ce nu poate tăia cremenea
decât numai în asfinţit
Casa fulgerului cheamă
visul meu albit de teamă
şi îl cheamă
şi se duce
neştiind că e singurul drum
pe care poate
s-o apuce
OCHIUL PUSTIEI
Ca un marinar
îndrăgostit de fata morgana
aşa alergi
atras de ochiul alb
al pustiei
uneori vezi doi
alteori unul
lumina ochiului
e-n tine
de aceea te atrage
cum regina într-o mişcare
iscusită
pe tabla de şah
nebunul
Ochiul pustiei
însă
nu te omoară
ci doar te ţine captiv
când te prinde
şi ţi se dă în totalitate
cum n-ai gândit
aşa ca să nu mai vrei
să ieşi
din captivitate
ÎNGERUL
Stau în casă
nu mi-am închipuit
deşi îngerul este în visul
fiecărui muritor
e ca şi cum finitul
se pătrunde de infinit
ca atunci când fiecare întâlnire
în loc să stingă aprinde
alt dor
Trăiesc un pic aerian
şi normal
că şi îngerul este din aer
subţire
ripile albe, strălucitoare
deschise
ca o chemare de taină
ca o mireasă gata de nuntă
şi de mire
Când mi-au spus să nu mă joc cu focul
nu mi-au explicat ce-nseamnă să te
frigi la tălpi
mai bine-mi spuneau să nu mă joc cu pustia
că de acolo vin demonii
şi tot acolo trebuie să-i învingi
pustia te frige la inimă
şi-ţi răscoleşte rărunchii
şi-ţi risipeşte tăria
din pustie iese cu adevărat poezia
ca să scrii trebuie să te frigi
ca atunci când nu te aude nimeni
dar tot strigi
Când pustia de-afară se mută-năuntru
eşti rug aprins
nu te mai frige căci mergi deasupra
ca Maria Egipteanca
şi trăieşti cum trăieşte necuprinsul în cuprins
când strigi în inima ta ca-ntr-un templu
de se surpă pereţii ca zidurile Ierihonului
şi când te invadează doru-n pustiu
şi încă strigi
singurul mod în care exişti
cum spunea Cristina Şoptelea
şi ecoul încă vine la tine
deşi cu mult mai târziu
când a fi e singurul mod în care strigi
atuncea nu te mai frigi
atunci eşti aripă învolburând
pustia şi universul
aşa cum zideşte din temelii lumea poetul
când şi-a împustiit versul
Când devii aripă ca Egipteanca
atunci pentru tine se creează lumea din nou
atunci eşti înlăuntrul şi în afara marelui ou
vorba lui Crama
prin tine istoria îşi crucifică drama
totul se schimbă
numai tu rămâi neatins
aşa cum fulgerul
nu fulgeră în necuprins
Când mi-au spus să nu mă joc cu focul
nu mi-au explicat că din toate jocurile vieţii
acesta e Jocul
Totul e să treci proba de foc
când pustia te cucereşte
şi moartea e-un joc
dar nu-l pierzi
căci pustia-i mai tare ca moartea
aşa cum e dragostea
când nimeni nu e cu tine
şi nu-ţi ţine partea
Poezia pustiei
e ca flacăra ce se pune
în sufletul poeziei
arde ceea ce trebuie să ardă
şi nu-l frige pe cel ce nu mai poate
să piardă
Când te cuprinde pustia
te cuprinde deodată
nu-ţi dă timp să te gândeşti sau
să te retragi
cauţi un loc unde să te bagi
nu-l găseşti
Singura scăpare-i poezia
doar acolo locuieşte cu adevărat
pustia sau aripa
dar aripa nu-i un loc
ci o stare
ca atunci când tot ce poate muri
nu mai moare
aşa şi poezia
când moartea şi-a pierdut boldul
de când a năpădit-o pustia
şi când pustia şi-a alungat demonii
de când a pătruns-o Maria Egipteanca
Maria
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro