CREATORI ROMÂNI ÎN ELITA INTELIGENȚEI MONDIALE

CREATORI ROMÂNI ÎN ELITA
INTELIGENȚEI MONDIALE

Cunoaşterea a fost, este şi va fi principalul obiectiv al existenţei umane, iar progresele în acest domeniu au ca efect stimularea activităţii creaţiilor de ştiinţă, tehnică şi tehnologie.
Soluţiile pentru problemele globale cu care se confruntă omenirea sunt aşteptate în primul rând din sectorul creaţiei.
De aceea, interesul pentru activitatea creatorilor solitari sau grupaţi în echipe de lucru a crescut foarte mult.
Actul creator se manifestă nu numai sub raport culturalartistic, ci şi tehnico-ştiinţific, extinzându-se din sfera teoriei ştiinţifice despre om, natură şi societate în aceea a acţiunii practice, pe care o guvernează nemijlocit. Un asemenea mod de abordare a actului creator conduce la interpretarea acestuia nu doar ca un proces de elaborare şi emitere de idei originale şi valoroase, ci şi ca aplicare cât mai rapidă în practica socială a ideilor şi soluţiilor formulate. Numai o asemenea interpretare a creativităţii ne oferă o explicaţie adecvată a evoluţiei, dezvoltării şi perfecţionării continue a civilizaţiei umane. Desigur, în cadrul procesului de creaţie, cea mai mare importanţă trebuie acordată creativităţii propriu-zise (producţiei de idei, de nou).
În literatura de specialitate, preocupările pentru definirea procesului de creaţie în domeniul tehnicoştiinţific sunt deosebit de numeroase. Majoritatea autorilor au depăşit ideea consacrată în gândirea comună – a categorisirii oamenilor în creativi şi noncreativi, subliniind că fiecare om (conducător sau executant) este şi poate fi creator. Creativitatea se manifestă diferenţial şi depinde, în prealabil, de sistemul de educaţie, de natura activităţii, de climatul de muncă şi viaţă în care s-a dezvoltat (condiţii sociale şi materiale favorabile sau nu, manifestări libere ale creativităţii individuale şi colective etc).

Originea actului creator trebuie căutată mai întâi în perimetrul personalităţii individuale, dar şi pe măsura evoluţiei societăţii, procesul s-a socializat tot mai mult. În concepţia modernă, creativitatea este aproape de neconceput fără integrarea persoanei în grupul social, fiind direct influenţată nu numai de nevoile şi aspiraţiile individuale, ci şi de dialectica dezvoltării societăţii în ansamblu. Astfel, grupul social devine o modalitate complexă, recunoscută pe plan mondial de activare şi valorificare a potenţialului creator individual şi microsocial. Aceiaşi autori atribuie procesului de creaţie următoarele 6 faze: identificarea problemei, adunarea de informaţii, gândirea creatoare, incubaţia, iluminarea, aplicarea soluţiei.
Personalitatea cu creativitate ridicată se caracterizează prin ascendenţa gândirii divergente (informaţii, restricţii puţine, mai multe soluţii şi altele) asupra gândirii convergente (informaţii, restricţii multe, soluţie unică şi altele) întreprinzătoare şi perseverente în a îmbunătăţi mereu ordinea existentă.
În prezent, ştiinţa şi tehnologia au un impact puternic asupra economiilor naţionale şi globale, influenţând direct prestigiul şi poziţia unei ţări în relaţiile internaţionale şi, implicit, asupra grupurilor sociale. Globalizarea determină apariţia şi reconfigurarea unor noi tendinţe ale cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării. În felul acesta se crează noi dependenţe şi interdependenţe economice şi sociale care generează pieţe noi de produse, tehnologii şi servicii. Ca urmare, asistăm cum se modelează şi se organizează o lume într-un sistem bazat pe noi structuri instituţionale, cu noi politici, strategii şi relaţii sociale fără de care nu se poate proiecta viitorul şi noi abordări în buna lor guvernanţă.
Simbolul genialităţii, al gândirii profunde asupra vieţii care se derulează cu repeziciune şi care pune la încercare omul, obligându-l să găsească soluţii de suprevieţuire, l-a determinat pe artistul anonim de acum câteva mii de ani să-l zămislescă pe Gânditorul de la Hamangia (denumire dată, de altfel, de arheologii care l-au descoperit), întruchipând astfel prin acest omuleţ tot ceea ce reprezenta nevoia de cunoaştere, de autocunoaştere a omului conştient de imensitatea şi infinitatea lumii, a universului în care trăieşte plutind ca o coajă de nucă într-un imens ocean. Frământările lui în spaţiul geografic în care trăia i-au permis să-şi lărgească şi să-şi aprofundeze cunoştinţele.
Deci, cu această ocazie, omul a făcut din gândire cea mai importantă materie, materie care i-a permis să supravieţuiască şi să perpetueze specia.
Imperativul cunoaşterii în general, exprimat prin „Cunoaşte-te pe tine însuţi” rostit de înţeleptul Soctrate, a devenit principalul obiectiv al existenţei umane.
De-a lungul timpului, românul a fost un iscoditor, un cercetător şi inventator care prin realizările sale a contribuit major şi, uneori, esenţial în dezvoltarea unor domenii ca: aeronautica, medicina, biologia, biochimia, chimia, fizica, biofizica, matematica şi informatica.
Fără a păstra o anumită ordine, cronologie sau un criteriu al valorii rezultatelor aplicării respectivelor realizări, voi menţiona, fără pretenţia de a epuiza, câteva dintre personalităţile ştiinţei şi tehnicii româneşti care au schimbat lumea prin forţa minţii lor.
Traian Vuia este primul om care s-a ridicat de la pământ cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sistem propriu de decolare, propulsie şi aterizare;
Aurel Vlaicu, un alt pionier al aviaţiei, a zburat cu un avion proiectat de el în anul 1910; Henri Coandă a inventat motorul cu reacţie şi a descoperit „efectul Coandă”;
Herman Oberth a intrat în istorie ca părintele fondator al rachetei şi astronauticii;
Victor Babeş a fost un strălucit bacteriolog şi morfopatolog, care a pus în evidenţă peste 40 de microorganisme patogene, clasificate în genul Babesia;
Nicolae Paulescu a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit ulterior insulina;
Ioan Cantacuzino, academician, medic, microbiolog, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală, care a fundamentat o metodă de vaccinare antiholerică folosită şi astăzi în ţările unde mai există cazuri de holeră;
George Emil Palade, biolog, specialist în domeniul biologiei celulare, laureat în 1974 al premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină;
Lazăr Edeleanu, un savant extrem de prolific, chimistul care a sintetizat amfetamina şi a devenit cunoscut la nivel mondial pentru procesul de rafinare a petrolului cu bioxid de sulf lichid, folosit ulterior în întreaga lume;
Ion Şt. Basgan a inventat forajul la mare adâncime, prin efectul “Basgan”, ca rezultat al “combinării” dintre completările pe care le-a adus principiului lui Arhimede, de aplicat la marile adâncimi la care lucrează garnitura de foraj în lichid şi teoria sonicităţii a savantului George (Gogu) Constantinescu;
Costin Neniţescu este cel care a efectuat observaţii fundamentale privind reacţia cicloalchenelor cu cloruri acide catalizată de clorura de aluminiu, în ciclohexan ca solvent (cunoscută astăzi în literatură ca “reacţia Neniţescu de acilare reductivă“) sau transferul de hidrogen “într-o formă foarte activă“, aceasta fiind prima menţionare a transferului intermolecular de ion de hidrură;

George (Gogu) Constantinescu a creat teoria sonicităţii aplicând-o în numeroase invenţii: motorul sonic, pompa sonică, ciocanul sonic şi altele;
Horia Hulubei, specialist de talie mondială în fizică atomică şi nucleară. El s-a distins prin importante descoperiri ştiinţifice. Astfel, a obţinut primul în lume spectre de raze X în gaze. În acest scop, el şi-a construit un spectrometru special, de concepţie proprie. Savantul român are contribuţii importante şi în fizica neutronilor, în studiul elementelor transuraniene, în studiul reacţiilor nucleare, mai ales în ce priveşte interacţiile nucleare la energii joase, medii şi înalte. A studiat, de asemenea, dezintegrarea mezonilor;
Şerban Ţiţeica este considerat fondatorul şcolii române de fizică teoretică. A făcut cercetări în domeniul termodinamicii, a fizicii statistice, mecanicii cuantice, fizicii atomice şi în fizica particulelor elementare;
Mihai Gavrilă, specialist în fizică cuantică, a adus contribuţii fundamentale la studiul teoretic al interacţiei sistemelor atomice cu radiaţia electromagnetică. Este considerat un continuator al şcolii româneşti de fizică cuantică fondată de Şerban Ţiţeica;
Alexandru Proca a adus contribuţii substanţiale la dezvoltarea fizicii teoretice. Astfel, elaborează numeroase lucrări în acest domeniu vizând studiul particulelor elementare, mecanica cuantică, radioactivitatea, fizica relativistă. A descoperit ecuaţiile Proca, acestea ajutându-l să demonstreze teoretic existenţa mezonilor;
Ştefan Procopiu este descoperitor al magnetonului Bohr-Procopiu (alături de Bohr) şi al efectului Procopiu de depolarizare a luminii;
Theodor V. Ionescu, fizician şi inventator, a avut contribuţii în fizica plasmei, fizica ionosferei, cuplaje de ioni cu electroni în plasme dense, maseri, amplificare cu magnetroni, efectul Zeeman, efecte legate de fuziunea nucleară, mecanisme cuantice ale emisiei în plasme fierbinţi, folosite în domeniul imagisticii 3 D pentru cinematografie şi televiziune;
Ionel Solomon este recunoscut pe plan mondial de fizicieni pentru contribuţiile sale în domeniile de rezonanţă magnetică nucleară (RMN), fizica solidului, semiconductori şi sisteme foltovoltaice pentru transformarea energiei solare în energie electrică. El a dedus ecuaţiile de spin nuclear care-i poartă numele şi a dezvoltat teoria interacţiilor dipolare magnetice nucleare în solide.
În domeniul matematicii s-au remarcat: Gheorghe Ţiţeica, Spiru Haret, Grigore Moisil, Miron Niculescu, Nicolae Popescu, Ştefan Odobleja (considerat fondatorul ciberneticii)… Dar exemplele pot continua şi cu alte personalităţi.
România a fost şi rămâne un izvor nesecat de creativitate, de personalităţi care au schimbat destinul acestei țări, dar şi al omenirii.
Toţi aceşti remarcabili creatori români sunt nu numai valori naţionale, dar şi valori universale, cetăţeni ai planetei albastre, inventatori şi creatori români în elita inteligenţei mondiale.

Conf.univ.dr. GABRIEL I. NĂSTASE