Cristian Marin

Marin Alexandru Cristian s-a născut la 28 iunie 1949 în satul Hulubești, comuna Călugăreni, județul Giurgiu. În 1970 i-a apărut în Revista Arhivelor, nr. 2, primul său studiu Despre locul și desfășurarea bătăliei de la Călugăreni. După absolvirea Facultății de Istorie din București s-a înscris la doctorat, iar în 1984 a susținut teza cu tema Domeniul moșieresc din Țara Românească în perioada 1851- 1864 la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (coordonator științific: Gh. Platon).

Alucrat ca profesor la Liceul agroindustrial Călugăreni și la Școala generală Hulubești unde a fost director. A fost inspector școlar de specialitate la Inspectoratul Școlar Giurgiu, în anii 1992 și 2010-2011. În 2014 a fost numit director al Școlii gimnaziale nr. 1 Călugăreni. În perioada 1992-1996 a fost primar al comunei Călugăreni calitate în care a avut inițiativa de a ridica statuia lui Mihai Viteazul la Călugăreni, operă a sculptorului Anton Barbu Panaghia.

Opera istorică

În 2003 i-a apărut cartea Domeniul moșieresc din Țara Românească în perioada 1851-1864, la Casa de editură și librărie N. Bălcescu, reeditată în 2010. În 2011 a publicat împreună cu fratele său Ilie A. Cristian Aplicarea Legii rurale din anul 1864 în județele Ilfov și Vlașca, la editura Grai și Suflet – Cultura Națională. În același an publică un amplu studiu științific, Mihai Viteazul, restauratorul Daciei și al Bisericii strămoșești la Casa de editură și librărie N. Bălcescu din București, premiată la Salonul Internațional de Carte de la Chișinău (31 august-4 septembrie 2012). În 2012 publică împreună cu soția, Marioara Cristian și fratele Ilie A. Cristian, profesori de geografie, respectiv de istorie, monografia Călugărenii de pe Neajlov în timp și spațiu, la editura Grai și Suflet – Cultura Națională iar în 2013 îi apare volumul Mihai Viteazul, Io Mihai Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei, care reprezintă conform opiniei specialiștilor, unul dintre cele mai originale, bine documentate, complete și complexe studii despre domnia marelui voievod, studiu animat de un înalt spirit patriotic. Cartea a primit premiul Clio la Salonul Internațional de carte de la Chișinău (31 august-4 septembrie 2012).

Opera literară

În 2014 publică drama istorică Voievodul valah la editura Grai și Suflet – Cultura Națională și în același an, îi apare cartea de nuvele, catrene și epigrame, Rezervația de zâmbete vlăscene, care va avea o a doua ediție, în 2015. În 2017 publică romanul Hoții de curcubeie, la editura Grai și Suflet – Cultura Națională, pentru ca în 2018, să-i apară la editura Arefeana volumul de Povestiri vlăscene, iar în 2019 volumul de nuvele Ca pe Vlașca la editura Grai și Suflet – Cultura Națională. A colaborat cu texte la mai multe reviste, printre care: Revista Arhivelor, Revista de Istorie, Revista de Statistică, Pro Patria, Valahia, Sud, Catedra, Dacia Magazin, Atitudini, Clio, Studii Slătiene, Valahia – Dacia nemuritoare ș.a.

VLĂSCENII

Amurgul începuse să se prăvale peste sat în timp ce Lina Vlăsceanu a ajuns la poartă la Mitică Zdruncalete. A intrat în curte și a văzut-o pe Marița: făcea mămăligă pe pirostrii. -Lino, ia loc pe un scăunel, că acum arunc mămăliga pe masă. De când nu te-am mai văzut! Ce gând te-a îndemnat să treci pe la noi? -Am fost prinsă cu treabă, lele Mariță. Acum, în pragul sărbătorilor, nu mai știe omul pe care să le îndeplinească mai degrabă. Am venit să-i fac întrebare lui Ionel, să-mi spună dacă merge mâine cu mașina cu muncitorii la București. Aș vrea să merg și eu cu Mitruș, să-l îmbrac, cum e obiceiul satului. Sărmanul, nu are nici de unele! Trebuie să târguiesc ceva și pentru Iliuță, vine și la noi Paștele! Cum să meargă băieții mei să se dea pe sub Domnul nostru Iisus Hristos dacă nu sunt primeniți cu haine noi? -Stai fără grijă, țață Lino, că merg!, spuse Ionel Zdruncalete. Ăsta-i serviciul meu. Să vii mâine dimineață devreme. Când stă să se crape de ziuă eu am și pornit cu mașina. -Mulțumesc, Ionele! Mi-ai luat o piatră de pe inimă. La întoarcere mă străduiesc să vin tot cu tine! -Bine, țață Lino, așa facem! Marița a învârtit vârtos mămăliga din ceaun și când a băgat de seamă că s-a copt bine, a luat o lingură de lemn și a curățat făcălețul. A mai lăsat oleacă tuciul pe foc, apoi l-a prins de toarte, l-a zgâlțâit de două trei ori și l-a răsturnat pe masă. Apa sfârâia în ceaun din pricina fierbințelii. Masa cu mămăliga pe ea a fost așezată de Ionel Zdruncalete. Lina da să plece, dar Marița a observat și a oprit-o: -Nu te grăbi, Lino! Stai la masă să mâncăm! -Am treabă, lele Mariță! -Nu se poate! Ce, ți-e rușine? Numai odată ai mâncat tu la noi? Când erai mică veneai cu lelea Gherghina și te așezai la masă fără niciun fel de opreliște! Toți ai casei s-au așezat pa scăunele în jurul mesei rotunde, cu trei picioare. Mămăliga era aburindă, și au așteptat un timp, ca să-i iasă sufletul. Marița a pus niște fasole bătută într-o strachină și a așezat-o pe masă. Ionel Zdruncalete a luat ața agățată într-un cui la tocul ușii și a tăiat mămăliga. Apoi a atârnat ața la locul ei. Marița a împărțit fiecăruia câte o lingură de lemn și atunci au început să mănânce. Prin strachina de fasole se perindau pe rând cinci linguri de lemn. -Vai, ce fasole bună ai pregătit, lele Mariță! E prididită de foc și miroase a cimbru și a odolean! Văd că ai asortat-o și cu câțiva căței de usturoi. Fac și eu fasole, dar nu iese bună ca a dumitale… cum o prepari, lele Mariță? -O fierb la foc domol, în oala de pământ nesmălțuită, cu ceapă, mărar și cimbru. Ca să-i dea miros mai iute, cu o căpățână de usturoi pisat. În postul ăsta lung nu mai știi ce să faci de mâncare! Fragment din volumul Vlăscenii vol.II – 2020

Doina Bârcă