În toate expozițiile de pictură la care a participat doamna Cristina Alexe – medic stomatolog, a trăit minunate momente de triumf și aprecieri ale largului public iubitor de artă și frumos. Ca artist plastic s-a “îmbrăcat”, într-o misterioasă ținută plină de satisfacție creativă și armonie cromatică. Îmbucurătoarea zână a artei o îndrumă să-și îndeplinească vocația artistică cu care a fost dăruită prin ursitoarele bune de către Creator, încă de la începuturile demersului său pe calea picturii. În tablourile realizate, Cristina Alexe, se observă cum sufletul a prins aripi colorate și zburdă cromatic pe pânză, carton, hârtie. Esența înțelepciunii artistice se află în sufletul fiecărui artist plastic, spontaneitatea spiritului care îl ajută să-și atingă la superlativ scopul vieții sale, prin împlinirea domeniilor cromatice pe care le mânuiește cu un neasemuit talent. Prin pictură, artistul plastic, trăiește curajul de a fi înțelept. Inteligența artistului plastic cucerește și umanizează prin culoare, desen, compoziție, pânza, cartonul, hârtia și oricare material care suportă cu demnitate arta, care înobilează orice suprafață și spațiu. Inima creatorului e ca o inimă de copil, plină de emoții, care trăiește cu pasiune bucuria și cu resemnare tristețea, nereușitele vieții și orice nedreptate ce i se face. Artista plastică Alexe Cristina este de o tinerețe spirituală, mobilizatoare, aducătoare de stabilitate artistică; este “vândută frumosului” împreună cu întreaga ei creație plastică.
Prof. Cojocaru Vergil-Cover-membru UZPR, UAPR București
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro