CRISTINA BEATRICE PREDA – „Fetița îndrăgostită de povești”

CRISTINA BEATRICE PREDA
– „Fetița îndrăgostită de povești” –

Cristina Beatrice Preda vestitor al primăverii, s-a născut în data de 2 martie 1996, iar în prezent este studentă la Universitatea din București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, specializarea Asistență Socială. A fost fascinată de la o vârstă fragedă de povești, de cele clasice și de cele inventate de mama ei pentru ora de culcare.
Când mi se citea, simțeam că pot deveni oricine și pot învinge orice. Cineva m-a numit odinioară „fetița îndrăgostită de povești” și îi dau dreptate: chiar dacă vremea mă crește, cum este și firesc, am bomboniera copilăriei sedimentată în suflet și o feresc de pelinul pe care îl mai gustăm fără să vrem din viață.
A pășit în ținutul imaginației prin clasa a III-a, când a așternut pe hârtie o compunere simplă despre un cățel și o pisică. Atunci s-a creat simbioza dintre mine și scris, ne mărturisește Cristina.
În clasa a V-a, a venit și prima recunoaștere a unei creații: publicarea unei povești într-o revistă pentru copii și o broșă în formă de fluturaș (pe care a păstrat-o până acum), simbolul ascensiunii fiecăruia dintre noi la urma urmei: omidă-fluture.
Studentă fiind, a îmbinat pasiunea pentru literatură cu atelierele de lectură pe care le organizează în biblioteci și asociații în calitate de voluntar. Confecționează personajele principale, le duce în vizită la cei mici și așteaptă să vadă cum li se luminează chipurile de încântare. Iubește interacțiunea cu copii, stăpânește bine arta comunicării, și adoră întrebările (uneori capcană) care-i sunt adresate și pasiunea copiilor pentru citit. Întâlnirile pe care le are cu ei sunt întotdeauna interactive, căută împreună o încheiere alternativă a textului, alți eroi care ar interveni, nume diferite. Încearcă să le stimuleze creativitatea și, de ce nu, să le planteze în interior sâmburele dorinței de-a scrie.
Mi-ar plăcea să aflu că înfloresc gânduri de cerneală din degetele micuților pe care îi cunosc.
Din februarie 2019 este membră a Asociației „De Basm”, asociație care se ocupă cu promovarea literaturii contemporane pentru copii și adolescenți din România.
Cristina Beatrice are șapte cărți publicate, prima fiind Aventurile lui Tăpățel și prietenii lui jucăuși, volum de debut, povești pentru copii, Diverta, București, 2010, apoi au urmat: Jurnalul Creionului Tapat, povești pentru copii, Diverta, București, 2011, Puterea Prieteniei, povești pentru copii – ediție trilingvă (română, engleză și franceză), Editura Neverland, București, 2012, Scrisoare pentru Moș Crăciun, poveste pentru copii, Editura Benefica, 2013 (reeditată în 2014), Cățelușul de pluș, Zbug, carte de colorat, Editura Neverland, București, 2014, Povești cu mămici și tătici, povești pentru copii, Editura Integral, București, 2015 și Teste pentru evaluarea națională. Clasa a IV-a. Limba și Literatura Română – povești: Puiul de vrăbiuță și Cuibul frunzelor, Editura CD PRESS, București, 2017.
Și-a publicat creațiile în 15 volume colective, atât în țară cât și în afara ei, și în reviste precum:
Revista „Bratz”, București, Revista Internațională „Copilul în lumea cuvintelor”, Piatra Neamț , „Revista Piticilor Mondeni”, București, Revista „Apollon Junior”, Urziceni; Revista „Cutezătorii”, Ploiești; Revista „Academia Juniorilor”, Slatina; Magazin cultural pentru copii și adolescenți „Scena Vieții – Junior”, Târgoviște ; Revista de cultură „Caiete Silvane”, Sălaj; Revista literar-artistică pentru copii și adolescenți „Florile Dalbe”, Chișinău; Revista manifest “Litera 13”, Brăila; Revista de Cultură “Vocativ România”; Revista “Luminița”, Ploiești; Revista „Regatul Cuvintelor” – membră a colectivului redacțional, București; Revista „Agora literară”, Cluj-Napoca. A publicat povești și articole online pe: Chitzchitz, Literatură Copii, Poveștile Cristinei, Realitatea.net, Cărțile Tinerilor, Serial Readers, Radio România Cultural, Ziarul Națiunea, Ziarul de Duminică, Observatorul, Ordinea Zilei, LiterNet, BookNation, Degustare de Carte – Tărâmul lui Andilandi, Ecreator.
Colaborează cu multe ONG-uri și este implicată în foarte multe proiecte de voluntariat.
A participat la emisiuni radio și TV: emisiunea „Povestea de seară”, Radio Itsy Bitsy – 2008; emisiunea „9 Wake Up!”, Kids Radio – 2011; emisiunea „Ca pe Roate”, Radio România Actualități – 2013; emisiunea „Caravana Isteților”, Estrada Tv – 2015; emisiunea „Bucuria Poveștilor”, Radio Trinitas – 2015; Difuzarea poveștii „Îmbrățișarea mamei”; emisiunea „Microfonul deschis”, Radio 3Net „Florian Pitiș” – 2015; emisiunea „Moș Crăciun există!”, ProTv (două ediții) – 2015; emisiunea „Bucuria Poveștilor”, Radio Trinitas – 2016; emisiunea „Moș Crăciun există!”, ProTv (două ediții) – 2016; Povești înregistrate pe canalul online „Povestea Ta” – 2018.
Încă din anul 2010 și până în prezent a obținut numeroase premii, foarte importante, la toate concursurile la care a participat. Nu le voi enumera aici pentru că mi-ar trebui încă vreo două pagini și spațiul nu ne permite.
Cristina Beatrice Preda este o minune de fată, de care, sunt sigură că veți mai auzi, pe care o veți mai vedea și care va rămâne în istoria literaturii pentru copii și nu numai.
Fii ceea ce vrei să fi, draga mea!

Prof. Magda Băcescu

Râușorul captiv

Nu demult, sălășluia în umbrișul unei păduri un pui de râu – adică râușor – mărginit, bineînțeles, de două maluri: Mama și Tata. Se înțelegeau atât de bine, încât bucuria de-a fi împreună îmbia și soarele să alerge plin de avânt peste oglinda de apă, și păsările să își glăsuiască trilul subțire printre copacii serioși. De fapt, când cei trei se veseleau, tot crângul se dezmorțea și fremăta ca o cutiuță muzicală cu rotiță invizibilă. Malul – Mamă și Malul – Tată își dăruiau „colțuri de iubire”, însemnând vreo pietricică altfel colorată, câte-o vorbă înduioșătoare, o păpădie culeasă de vânt și adusă pe creștetul unuia sau altuia. Puiului de râu i se încredințase această sarcină, așa cum probabil ați presimțit. Mesagerul de încredere al părinților, își îndeplinea sârguincios misiunea, circulând zi de zi de la un capăt la celălalt.
De la o vreme încoace însă, cuvintele și micile cadouri s-au rărit. De-abia dacă mai smulgea râușorul un sunet de la mamă ori de la tată. Era o liniște profundă, o liniște care îl înfricoșa din ce în ce mai mult.
„Nu am nimic de transmis”, îi răspundea scurt fiecare.
Azi așa, mâine așa, până când „nu am nimic de transmis” s-a rostogolit într-un bulgăre gri din care a năvălit furtuna. Și nu orice furtună, ci aceea de ceartă. Părinții își săgetau reproșuri prin intermediul puiului de râu, îngroșau literele de pe frunzișul pe care își scriau și deveneau tot mai încrâncenați și mai ursuzi. Râușor nu mai știa încotro să o apuce, se simțea mai tulbure ca niciodată. Voia să îi strige, să îi tragă din vâltoare, dar nu avea putere decât să susure împovărat.
– Ce se întâmplă cu ei? De ce s-a spulberat armonia? îl întrebă o luminiță uitată de soare în adâncul apei.
– Mi-aș dori să aflu. Parcă nu mai exist, parcă nu mai am loc de războiul lor. Mă fac mic-mic…cât o băltoacă stoarsă din ploaie.
– Ai încercat să le spui asta? Dacă nu își dau seama? Supărarea îi împânzește uneori, dar te asigur că iubirea pentru tine nu dispare nicio secundă.
– Hmmm…crezi că mă mai iubesc?
– Firește că te iubesc. Pentru că tu nu reprezinți fumuriul de-acum. Tu înfățișezi colțurile de dragoste puse laolaltă.
Dintr-odată, puiul de râu începu să se cutremure. Cele două maluri se străduiau cu încăpățânare să se apropie, să își verse mânia, să aibă dreptate, prinzându-l la mijloc. Strâmtorat și trist, găsi forța de-a striga în sfârșit:
– Opriți-vă! Opriți-vă! M-ați încolțit și mă îngustez, nu mai pot respira. Eu nu aleg, eu vă iubesc pe amândoi la fel, chiar de v-ați schimbat. Amintiți-vă de colțurile de dragoste lipite ani de-a rândul! Din ele m-ați făurit. Încă trăiesc alături de voi!
Malul-Mamă și Malul-Tată încetiniră. Își priviră copilul cu tandrețe și, de atunci, râușor s-a convins de iubirea pe care i-o vor purta până la adânci bătrâneți.

–––- FINAL –––