CRIZA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC

CRIZA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC

Au trecut 25 de ani de la prăbușirea comunismului, iar bilanțul în plan educațional al acestui sfert de veac de navigație fără busolă este dezolant.
România nu a dobândit nici un premiu Nobel, nu mai are universități între primele 500 din lume, doctoratele românești nu valorează doi bani, acestea sunt doar câteva exemple privind vârful piramidei. Cât privește baza, asistăm la o creștere îngrijorătoare și fără precedent a procentului de analfabeți, dar mai cu seamă a semianalfabeților, cei care pot citi cu oarece dificultate un text dar nu pot înțelege mesajul, nu desprind ideea. Comparația cu alte națiuni europene este ilustrativă, deoarece România face excepție prin absență de la premiile Nobel, spre deosebire de Islanda (sub 400.000 locuitori), Danemarca (o țară cât Oltenia care deține două premii Nobel doar pentru fizică, nu mai vorbim de literatură ș.a.), Kosovo, un stat pe care bizareria politicii externe românești nici nu-l recunoaște, Serbia, Albania, Bulgaria, Ungaria, Cehia etc, toate statele europene se mândresc măcar cu un laureat Nobel, dar, de regulă au mai mulți. Distrugerea sistematică a institutelor de cercetare, cărora nu li se alocă nici măcar fondurile necesare supraviețuirii, nu ne dă speranțe nici pe viitorul previzibil, ca să nu mai vorbim de faptul că în domeniul literaturii au dispărut Casa Scriitorilor, Muzeul Literaturii Române și alte instituții reprezentative doar din capitală, dispariția multor muzee din țară, și alte asemenea ilustrând totalul dezinteres al guvernanților pentru cultura națională, Ministerul Culturii fiind de regulă încredințat minoritarilor, dar nici măcar minorității celei mai bine reprezentate numeric, în perspectivă de a dobândi majoritatea, sau minorității celei mai bine reprezentate în elita socială și financiară. Școala, începând cu primele clase, care cunoscuse o dezvoltare impetuoasă în vremea României Mari, grație covârșitoarei personalități a lui Spiru Haret, a început a fi mai curând persecutată decât încurajată. Salariile educatorilor, învățătorilor și profesorilor sunt derizorii. Mai prost plătiți nu se poate, singura excepție fiind profesorii universitari. În Suedia, salariul unui profesor se plasează la jumătatea celui de parlamentar, ori, la noi, aceștia din urmă și-au votat salarii și pensii absolut excesive. Desființarea unui foarte mare număr de școli de la sate, copiii fiind duși cu microbuzele în alte localități, are efecte catastrofale asupra dezvoltării mediului rural. Bugetul țării (datele oficiale sunt foarte încurajatoare) ar permite plata învățătorilor din localitățile mai izolate, chiar dacă numărul de copii este mic, sub limita normativului stupid care se aplică în prezent. Pensiile nerușinate ale noii (dar și fostei) nomenclaturi arată că bugetul are destui bani. La Ministerul Educației s-a perindat un lung șir de miniștri preocupați mai mult de aparițiile pe micul ecran decât de situația reală din învățământ. Unul dintre proeminenţii miniştri ai învăţământului a cumulat mult mai multe și mai frecvente apariții la televiziune decât Nicolae Ceaușescu, depășit de departe sub acest aspect în ciuda longevității acestuia din urmă. Nivelul de cunoștințe dobândite în școală este mult sub cerințele actuale. La procentul tot mai ridicat de analfabeți și semianalfabeți, se adaugă rezultatele slabe la examenul de bacalaureat, dar și cele de la definitivatul profesorilor. Școala nu oferă însă numai cunoștințe care se cer memorate, ci are un extrem de important rol formativ în plan educațional general, comportamental, de civism în spirit și atitudine, apetență pentru cultură, respectul legii, atitudine ocrotitoare față de mediul înconjurător, spirit de întrajutorare și solidaritate umană, intoleranță față de corupție, dragoste de țară și alte valori asemănătoare. Aici se vădește cu prisosință eșecul sistemului nostru educațional. Toate rapoartele autorităților Uniunii Europene (dar și SUA) degajă îngrijorare față de nivelul foarte ridicat al corupției din România, consecință a deficitului educațional. Elevii trebuiau învățați că este degradant să dai șpagă medicului din spital, polițistului de la circulație, judecătorului, primarului, pe scurt, oricăruia aflat în serviciu public. A oferi bani unui medic spre a obține asistență preferențială, în dauna altor pacienți, desigur, este un gest imoral de neconceput în America (unde riști să fii considerat nebun dacă încerci așa ceva) sau în alte țări ale UE. În Franța a izbucnit un enorm scandal pentru faptul că un bolnav a fost trecut înaintea altora pe lista de transplant, care nu ține cont decât de starea bolii și de data includerii pe listă. România înregistrează cel mai ridicat procent de corupți în magistratură, deși salariile acestora sunt deosebit de mari. Închisorile noastre sunt pline, chiar prea pline, de violatori, tâlhari, corupți, delapidatori etc, în timp ce închisorile din țările nordice, ca exemplu, sunt mai mult goale, uneori chiar fără niciun deținut, semnalate prin steagul alb care flutură pe fațadă, ceea ce ilustrează eficiența sistemului lor educațional și ineficiența celui românesc.

Nimeni altul decât Ministerul Educației nu poate fi făcut vinovat de această stare. Modul în care se formează noile generații necesită un maximum de atenție. Constantin Noica vorbea despre școala ca sistem deschis. La noi este invers. Pretutindeni, în universități și colegii sunt invitați oameni de valoare, se consideră onorant să-i asculte, suportă cheltuielile de sejur și transport, o serie de români au conferențiat în SUA, relativ recent Mihai Răzvan Ungureanu a vorbit în ebraică la universitatea din Tel Aviv, numeroși foști președinți americani, dar și Emil Constantinescu au susținut prelegeri în diverse instituții de învățământ, iar lista este extrem de lungă. La noi, exemplele sunt puține. Îmi amintesc de întâlnirile cu studenții ale părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa de la Facultatea de Drept din capitală. Colegiile sunt practic instituții închise. Nici măcar nu au fost invitați medici care să vorbească despre prevenirea îmbolnăvirilor. De aici și eșecul lamentabil al campaniei de vaccinare pentru prevenirea cancerului de col uterin (foarte costisitoare de altfel, bani cheltuiți în mod iresponsabil). Asociația Europeană a Cadrelor Didactice, publicațiile Cronica Timpului, Independența Română și altele și-au arătat disponibilitatea. Nici un ecou. Câțiva absolvenți ai liceului Al. Lahovari din Râmnicu Vâlcea, care aveau ce spune din experiența unei vieți, au dorit să se întâlnească cu tinerele generații de elevi ai colegiului. O punte peste generații. Direcția colegiului se arată reticentă la orice inițiative de acest tip.
Wilhelm von Humbold vorbește despre trei componente distincte pe care le poate dobândi un tânăr: Civilisation, Kultur und Bildung. Civilizația e luată în sensul de cuceriri materiale, în genere tehnice și așezăminte sociale, cultura înmănunchează arte și științe, iar formarea (Bildung) reprezintă, după Nichifor Crainic, înțelesul subiectiv al culturii, ca putere de modelare lăuntrică intelectuală și morală, din care rezultă în cea mai amplă formă personalitatea. După Wilhelm von Humbold, conceptului de civilizație i se atribuie materialitate, în timp ce conceptul de cultură apare purificat și ridicat în sfera idealității lipsite de interes. Cum judecăm învățământul românesc prin această perspectivă în care elementul final cel mai de preț este formarea personalității? Relativ la comportamentul civilizat, pretutindeni vedem amprenta vandalismului: se rup scaunele destinate călătorilor în gări sau autogări, se sparg, cu pietre, geamurile vagoanelor sau corpurile de iluminat public, se jefuiesc cimitirele, se smulg lamele protectoare care separă benzile de circulație pe autostradă și alte asemenea.
Apetența pentru cultură se formează în școală. România se plasează printre ultimele țări privitor la numărul de cărți citite sau vândute pe cap de locuitor, mult sub jumătate dacă ne comparăm cu Germania, Austria, Franța sau Ungaria. Tinerii noștri frecventează foarte puțin muzeele, oricare ar fi acestea, conferințele publice susținute de personalități ale lumii intelectuale, bibliotecile publice, librăriile etc. Merită amintit că în China s-a inaugurat recent prima librărie deschisă 24 de ore din 24.
Școala trebuie să ofere și un minimum de cultură civic-politică, doar livrează tinerele generații de alegători care votează după cum sunt mituiți cu zăhărelul, cu ulei, pui congelați și alte cadouri fără să aibă habar de doctrine. De pildă, doctrina creștindemocrată, care stă la baza principalei forțe politice care a ridicat Uniunea Europeană, este aproape necunoscută în România. Nici doctrina social democrată nu este înțeleasă. Tinerii noștri alegători nu cunosc aproape nimic din doctrinele altor formațiuni politice, iar în mediul rural alegătorii votează cum le spune primarul care-i aduce la urne prin metode nu tocmai corecte, de teamă că ar fi pedepsiți în vreun fel dacă votează altfel. Un deficit major al învățământului românesc se înregistrează în privința formării personalității, a capacității de a judeca independent diversele fenomene sociale. Mai curând se inhibă conturarea personalității. Aici, rolul învățătorului și mai târziu al profesorului diriginte este copleșitor. În universități, cea mai mare nenorocire a reprezentat-o promovarea accelerată a foștilor secretari de partid, purtători ai racilelor comunismului, la nivel de profesori universitari, în loc să fie îndepărtați cu cea mai mare promptitudine spre a nu infesta tinerii cu mentalitatea unui sistem criminal și profund corupt cum a fost comunismul de la noi.
Aceștia au promovat plagiatul, impostura (valoarea profesională a secretarilor PCR era lamentabilă), falsul științific, doctoratele fără valoare, sistemul feudal din facultăți, îndeosebi de la medicină, unul din principalele motive pentru care tinerii medici părăsesc țara și nu salariile prea mici cum se spune. Ministerul Educației refuză să ia în discuție concursurile fraudate grosolan ca urmare a corupției, frauda științifică, plagiatul, notele false puse de unii profesori contra sume de bani sau alte favoruri (inclusiv sexuale), dimpotrivă, pare că încurajează toate aceste fenomene. Unul dintre membrii Senatului României (ne limităm la acest exemplu) a vândut note de examen contra bani, fapte pe deplin dovedite (e vorba de așa zisul Senator al Puilor, implicat și în scandaluri electorale). Ministerul Educației a închis ochii, a mușamalizat ancheta, iar pe linie de partid, respectivul senator a ajuns în Parlamentul României. Cazul a fost amplu relatat în paginile publicației Cugetarea Europeană, care militează pentru un învățământ european. Am amintit acest lucru deoarece, pentru tânăra generație, puterea exemplului joacă un rol extrem de important. Pentru a parveni, acești tineri se pregătesc să-și cumpere posturile universitare scoase la concurs, să plagieze și să comită falsul științific și alte asemenea, inclusiv să mintă, ceea ce este privit ca inadmisibil în lumea vestică în care a intrat România. Ne amintim că pentru minciună au fost exemplar sancționați chiar și președinți ai SUA, dar avem și exemple foarte recente. Astfel, Thomas Libous, liderul majorității parlamentare din statul New York, fiind dovedit de minciună (iulie 2015), a pierdut nu doar această demnitate ci a fost expulzat automat din legislatură, funcție deținută din 1989. Procurorul Preet Bharara (Manhattan), care s-a ocupat de caz, a spus că fostul parlamentar, cităm: a spus minciună după minciună în scopul de a ascunde adevărul într-un caz de corupție. Acest lucru este inadmisibil!
Din anul 2000, 24 de demnitari ai unor state americane și-au pierdut funcțiile din motive etice, mai cu seamă pentru minciună. Pentru senatorii americani și pentru cei europeni din orice altă țară UE este de neînțeles cum de Parlamentul României obstrucționează justiția, împiedicând anchetarea parlamentarilor sau miniștrilor români suspectați de fapte de corupție. Ei sunt intrigați și pentru faptul că cetățenii români (produsul sistemului nostru educațional) tolerează fără să se revolte astfel de atitudini. Presupunem că nu știu că, la noi, au fost votați primari scoși din pușcărie, iar minciuna este socotită ca intrând în uzanțele campaniei electorale! Educația ecologică este neglijată. România, o țară cu potențial turistic remarcabil, a devenit țara gunoaielor, problemă neglijată nu doar de sistemul educațional ci și de Parlament, principalele teme de dezbatere fiind creșterea propriilor salarii și pensii. Ne rezumăm la reproducerea unei epigrame ilustrative spre a face economie de spațiu: Pretutindeni vezi gunoaie / Însă ochiul mai atent / Niciodată nu se-ndoaie: / Sunt mai multe-n Parlament.
Voluntariatul, cultivat în vest ca făcând parte din educație, are, la noi, o cotă extrem de redusă. În SUA chiar și autostrăzile sunt curățate prin voluntariat, iar cetățenii sesizează prompt, prin telefon, orice infracțiune. Amintim faptul că și la noi, în perioada interbelică, voluntariatul înflorise. Pârtia de schi de la Predeal (MTR) a fost construită prin munca tineretului român.
În concluzie, cităm memorabilele cuvinte ale lui Spiru Haret, care spunea că așa cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara. Iar România de astăzi este rezultatul politicii prea puțin responsabile a Ministerului Educației. Așa cum țara este plină de gunoaie care trebuie îndepărtate, tot astfel este necesară o amplă operațiune similară în Universitate, primenire care va oferi studenților modele autentice sub aspect valoric, în locul corupților și plagiatorilor, chiar dacă procentul acestora din urmă este mai redus decât al profesorilor onești și meritorii care se văd oprimați și sufocați de impostură.
Încheiem în ton optimist, exprimându-ne speranța că Domnul Ministru al Educației va onora repetatele noastre solicitări de a analiza unele fapte de corupție pe care le-am semnalat în mod repetat, dar și de a ne acorda o audiență, solicitări făcute în numele publicației Cugetarea Europeană, a Asociației Europene a Cadrelor Didactice, dar și ca universitar preocupat de situația sistemului nostru de învățământ.

Conf. Dr. CORNELIU ZEANA,
COSMINA ZEANA (New York)