CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE

Ce-i drept, sunt perioade cu o avalanșă de evemimente culturale, dar cred că ar fi bine, totuși, ca organizatorii să comunice între ei ca să nu se suprapună datele desfășurării unora dintre ele, cum a fost cazul cu Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest cu ediția a 29-a a Festivalului Național de Teatru (TNB). Deshiderea Festivalului TNB a avut loc în foaierul central al TNB, în 18 octombrie, împreună cu vernisajul expoziției „Doina Levintza – experiment teatral”, o formulă nouă a costumului de teatru. Celor peste 25.000 de spectatori care au participat în cele aproape 50 de spații teatrale și expoziționale, Festivalul de acest an, le-a oferit 101 evenimente. Pe lângă spectacolele respective, au avut loc conferințe, dezbateri, proiecții de film speciale, evenimente editoriale, ateliere și întâlniri cu artiștii la Clubul Festivalului. După cum se vede, un act de cultură de o complexitate de netăgăduit. Au fost prezentate 41 de producții naționale și 4 spectacole străine. Ca să vă faceți o idee de diversitatea lor, iată câteva titluri ale pieselor reprezentate: Richard al 3-lea, de William Shakespeare, regia și decoruri: Andrei Șerban; Zbor deasupra unui cuib de cuci, de Dale Wasserman după romanul lui Ken Kesey; Nu regret nimic de Szekely Csaba, regia: Zoltàn Lendvai; Cui i-e frică de Virginia Woolf? de Edward Albee, regia: Andrei și Andreea Grosu; Legături primejdioase de Christopher Hampton, regia: Cristi Juncu; Moș Nichifor după „Moș Nichifor Coțcarul” de Ion Creangă, regia: Alexandru Dabija; Henric al IV-lea de Luigi Pirandello, Producător Teatrul Maghiar de Stat Timișoara, spectacol în limba maghiară, cu traducere în limba română, în cadrul aceluiași efort al României de a demonstra că arta unește și crează punți peste timpuri (după cum spuneam și luna trecută vorbind despre spectacolul organizat de Asociația Culturtală Provalores în 4 octombrie); Pădurea spânzuraților, după Liviu Rebreanu, regia, scenariul și universul muzical: Radu Afrim.

Regizorului Lucian Pintilie a cărui personalitate și viziune s-a impus atât în teatru și cinematografie, i-a fost adus un omagiu, atât de către Les Films de Cannes à Bucarest cât și de Festivalul Național de teatru cu o suită de filme și piese de teatru. Nu pot să nu punctez câteva date legate de acest talentat și curajos regizor. S-a născut în 1933, în Basarabia de sud, Odesa din Ucraina de azi. După terminarea IATC din Bucureșt, a montat o serie de spectacole remarcabile până în 1974 când Revizorul, după Gogol, a fost interzis de cenzură numai după 3 reprezentații, după care a primit un
pașaport și a fost lăsat să plece din țară.

Din 1975 continuă seria spectacolelor de teatru montate pe scenele câtorva importante teatre ale lumii: La Théâtre de Ville din Paris (1975-1979) (Festivalul a prezentat și spectacolul Rața sălbatică de H. Ibsen, realizat la Théâtre de Ville, 1981). A montat și spectacole de operă: 1979, Orestia, la Festivalul de la Avignon; Flautul fermecat (1980), la Festivalul de la Aix-en-Province (spectacole
preluate de Opera din Lyon, Nisa, Teatro Reggio din Torino) ș.a.

În 1973 realizează în Jugoslavia, filmul Salonul nr. 6 după nuvela lui Cehov, iar în 1979 filmează în România De ce trag clopotele, Mitică? după un scenariu propriu, pornind de la piesa „D-ale Carnavalului” de I.L.Caragiale, film interzis la noi până în 1990, când se repatriază și realizează o serie de filme pe care nu le-ar fi putut face atâta timp cât exista cenzura. Toate aceste filme, realizate după repatriere, au fost coproducții româno-franceze.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural cls. a V-a (1967) pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice.

I-au apărut și o serie de scenarii (1992, Albatros) și ecranizări (2017, la Nemira), și a republicat, volumul autobiografic Bric-a-brac.

N-a fost doar un mare regizor ci și un mare român, care nu este suficient cunoscut și recompensat. Trebuie să ne cunoaștem personalitățile și oamenii curajoși care au luptat pentru dreptate și adevăr.

Un alt eveniment cultural și educativ, oferit de Transilvania Film, a fost prezentarea în avanpremieră a filmului Jocuri de putere (2018)/ El reino, din Festivalul Filmului Europoean, în seara de 3 noiembrie, la Muzeul Țăranului Român. Acesta a fost ultimul film al lui Rodrigo Sorogoien, avându-l ca protagonist pe Antonio de la Torre în rolul lui Manuel Gomez Vidal, politician corupt. După ce presa dă în vileag ilegalitățile pe care le comisese, iar partidul caută să arunce toată vina pe umerii lui, acesta luptă cu prețul vieții să obțină actele care dovedeau corupția care se extindea la cel mai înalt nivel. Cu actele se duce la presă unde se pregătise o emisiune specială. Dar presa scăpase oare din lanțul mafiot? Un film de un realism zdrobitor, ridică probleme de mare actualitate, trebuie neapărat să fie văzut. După film au urmat discuții. Domnul Ciprian Ciucă (liberal), consilier la Primăria Capitalei, a ridicat o serie de probleme interesante. La ideea pesimistă că nu ar mai fi nicio salvare dintr-o asemenea situație, a susținut că trebuie să ai curajul să te opui. Chiar când ești, de pildă, consilier poți vota contra unor legi de neacceptat. Oricum, deși, au rămas puține persoane în sală, dezbaterile au fost aprinse.

Nu putem să nu amintim că luna noiembrie a marcat aniversarea a 100 de ani de la înființarea Universității BabeșBolyai din Cluj-Napoca. Evenimentul a fost sărbătorit în cadrul universității. Istoria acestei universități a început încă din secolul al XVI-lea, cu înființarea Colegiului iezuiților, după desființarea temporară a Ordinului iezuit, colegiul a trecut (între 17741775), în administrarea altui ordin catolic – piarist – primind pentru scurtă vreme titulatura de Universitas. Iosif al II-lea a retrogradat instituția, ceea ce a nemulțumit pe toată lumea, atât maghiarii cât și germanii care revendicau o Universitate. În urma Revoluției de la 1848 și românii din Ardeal au cerut o universitate în limba română, acest lucru a început să se contureze în 1870 când, Eȍtvȍy Jósef, ministrul învățământului de atunci, a propus înființarea la Cluj a unei univesități cu limbă de predare: maghiară, germană și română. Ministrul a murit, și Franz Joseph al Austriei a legiferat înființarea Universității Regale de Științe, dar care preda exclusiv în limba maghiară.

Între 1872 și 1919 au studiat la Universitatea cu celelalte discipline, 40 000 de studenți dintre care 2635 erau români. În timpul Primului Război Mondial, mulți studenți și profesori au fost înrolați. Deoarece profesorii maghiari au refuzat să jure credință regelui Ferdinand I, și s-au refugiat La Budapesta și apoi la Seghedin, astfel în 1919, a fost înființată Universitatea română cu predare în limba română.

BEATRICE KISELEFF