CULTURA ȘI MASS-MEDIA (II)

CULTURA ȘI MASS-MEDIA (II)

După părerea mea, televiziunea este mijlocul de comunicare în masă căruia îi revine, în mod deosebit, rolul educativ și, în principiu și face acest lucru. Iată câteva exemple din luna ianuarie și februarie: TVR 1 a prezentat, în luna ianuarie, documentarul Habemus papam care a făcut o trecere în revistă a ultimilor papi: de la Papa Paul al II-lea, polonezul Wojtila care a avut o evoluție extraordinară, de la lupta îndârjită împotriva comunismului, până la alegerea lui ca papă. O personalitate deosebită. Un papă care a călătorit în toată lumea între 1965 și 2005, și care a reușit să schimbe ideea despre papalitate. În schimb, Papa Benedict al XVI-lea, a îndrăznit să încalce legea milenară a noțiunii de papă, a fost primul papă care a demisionat, considerând că nu poate face față cerințelor misiunii sale. A urmat papa Francisc, care este un teolog, total deosebit de Papa Paul al II-lea, dar tot cu concepții moderne. Un documentar deosebit de instructiv, un adevărat act de cultură.
La Realitatea spirituală, care se transmite duminica la prânz, pe postul Realitatea, George Grigoriu prezintă o paletă de emisiuni de o înaltă ținută: de la: Arhipelagul Svalbard (Polul Nord), unde a ajuns Basil Assan (1820-1918) , primul care a făcut ocolul lumii, și a scris despre viața și obiceiurile acestora. În 1921, aici a fost construită o biserică din lemn, care a ars, dar a fost reconstruită. Iar în 26 august 1958, în cea mai nordică parte locuită a lumii, s-a slujit pentru prima dată în limba română. Episcopia Europei de Nord acoperă un perimetru foarte mare din acest colț de lume. Misiunea ortodoxă este formată din preoți români și ruși. Cuviosul Antipa, pelerin prin excelență, a fost primul care a ajuns în aceste locuri îndepărtate. În emisiunea respectivă, am aflat și o poveste interesantă despre adaptarea rugăciunii Tatăl Nostru (și despre tradiții) legată de sosirea europenilor în Groenlanda. Când au vrut să traducă rugăciunea, deoarece acolo nu exista pâine, au tradus : Foca noastră cea de toate zilele în Japonia, pâinea a fost înlocuită cu : orezul nostru cel de toate zilele. Și cum ziceam, emisiunile lui George Grigoriu prezintă teme variate, de la Arhipelagul Svalbard, la cel mai mare compozitor român de valsuri, în viață, cunoscut în toată lumea (a cărui muzică a fost apreciată și de Reagan), numai la noi nu-l știe nimeni. Este vorba de Eugen Doga născut în satul Mocra (Transnistria). Deși român, a învățat limba română abia la 20 de ani,după ce a primit, în dar, de la un profesor universitar, un volum de versuri de Mihail Eminescu de care nu s-a mai despărțit toată viața. El este cel care a scris muzica la filmul Șatra și a realizat coloana sonoră a filmului româno-sovietic Maria Mirabella.
Emisiunea din 24 februarie, s-a bucurat de prezența domnului academician profesor, Alexanru Surdu, care tocmai împlinise optzeci de ani în ziua de Dragobete. Cu talentul dumnealui de mare povestitor, ne-a vorbit despre nenumărate tradiții și obiceiuri, unele pierdute, mai ales în perioada comunismului. Astfel am aflat de unde provine Dragobetele. La început era numele unui buchet de flori de primăvară înfășurate în bete (fâșii de material diferit colorat), cu care se duceau fetele, când ieșeau pentru prima oară la horă, ca să-și găsească alesul. Ele alergau, cu dragobetele în mână, la cel pe care-l plăceau, acesta o ridica în brațe, și fata încerca să-l sărute. Când pleca de la serbarea respectivă, întrebată dacă a apucat să-și sărute alesul, ea răspundea adesea: da, pe frunte, sau, pe gât, mă rog, pe unde apuca s-o facă, cuprinsă de emoția momentului. În fine, domnul academician a vorbit și despre Dragobetele mitic, fiul Babei Dochia, care era un băiat frumos, cu aripi albe, el era o zeitate. Dragobetele făcea parte dintr-un ciclu al tradițiilor despre dragoste. Expresia „casă de piatră” este legată și ea de Dragobete, ea însemna de fapt, necesitatea nașterii unui prunc sănătos. Păstorii, după ce se căsătoreau și consumau actul căsătoriei, plecau în transhumanță, din sudul Transilvaniei (din Scheiul Brașovului, din Săcele, din zona Sibiului, din zona Făgărașului) ajungeau tocmai în Peloponez, cale lungă, străbătută cu piciorul, și fiind însoțiți doar de turma lui de oi. Despărțirea aceasta, atât de îndelungată, dădea năștere unui sentiment profund, de dragoste, de dor, un sentiment pur, ne legat de pofta simțurilor. Femeia, care rămânea acasă, era păzită de cei din jur, și trebuia neapărat să aibă un copil, așa că ea se ruga la Maica Domnului, să o ajute să-l aibă, pentru că, dacă nu rămăsese grea cu ciobanul iubit care plecase, când se întorcea acesta cu tot ce agonisise, după îndelungata lui peregrinare, el își dorea cu ardoare să aibă un copil. Și dacă nu-l găsea, își căuta altă pereche.
Domnul academician Alexandru Surdu, ne-a vorbit și despre frăția dintre păstori, ei erau fârtați (frați de cruce), aceasta făcea ca ei să fie legați de sentimente puternice, așa se explică și vitejia lor în războaie, murea unul pentru celălalt, fără să pregete. Comuniștii au transformat armata într-o adunătură de necunoscuți care nu mai erau legați între ei prin nimic, așa că și vitejia soldaților a scăzut.
Un act de cultură se poate face și într-o emisiune meteorologică: Săptămâna de Vreme, care se transmite duminica, este un exemplu în acest sens. Pe lângă informațiile despre vreme, sunt strecurate și alte informații cum ar fi despre sărbătoarea luminilor din Dubai sau Sărbătoarea felinarelor aprinse din China, minunate tradiții specifice fiecărei culturi.
Nu pot trece cu vederea nici fantasticul spectacol oferit, în seara de 5 martie, de Institutul de Cultură Italiană (la Muzeul Țăranului Român), al tradiționalului Carnievale (din timpul sărbătorilor pascale).
Un regal de peste o oră, în care doi muzicieni profesioniști, s-au jucat pe un pian și un violoncel (cu vorbe puține, multe gesturi și acorduri aluzive), cu fragmente din muzica clasică, ritmuri africane, arii din opere și operete, nelipsind nici samba și aluzii la cazacioc. Interpretarea vocală a ariilor, în aceeași notă, a aparținut mezzosopranei „Dona Olimpia”.
Și două cuvinte despre filmul turcesc (multicoproducție), prezentat la Oscar, care rulează la noi în țară din 8 martie: Sub umbra părului sălbatic (lb. turcă :Ahlat Agaçi). Regia : Neri Bilge Ceylan (nominalizat la Cannes, 2018, la Palme d’Or, cu Winter Sleep). Eternul conflict dintre generații: tată-fiu, într-o redare sui-generis, o retorică de mare intensitate împănată cu filosofie, tradiții, religie și probleme de etică.

BEATRICE KISELEFF