Damaris-Cristina Gheorghe
„Poezia a fost, este și va fi mereu în viața mea”
Damaris-Cristina Gheorghe s-a născut în anul 1996 în București, are 22 de ani și este studentă în anul IV la Facultatea de Biotehnologii, facultate aflată în cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București. În momentul în care a început să scrie poezii pentru prima dată, nu a luat acest lucru în serios. Ceea ce i se părea cu adevărat captivant era găsirea cuvintelor care rimau, dar adevărata provocare era legarea lor, astfel încât ceea ce scria să aibă logică. Cu timpul, însă, a realizat că a scrie poezii înseamnă mai mult decât unirea unor cuvinte. Și-a dat seama că prin intermediul acestora își poate exprima anumite sentimente mult mai ușor.
În anul 2014, trei dintre poeziile ei au fost publicate în Antologia de poezie „Emoție de Vers”. O altă poezie a apărut în Antologia de poezie contemporană „Să nu-l uităm”, dedicată poetului Adrian Păunescu. În anul 2016, șase dintre poeziile ei au fost publicate în „Antologia Fără Titlu”, ediție îngrijită de Magda Băcescu. „Poezia a fost, este și va fi mereu în viața mea”, afirmă Damaris-Cristina Gheorghe.
La fel cum a simțit imboldul să exploreze lumea cuvintelor, cât și pe cea de dincolo de cuvinte – a ideilor și a sentimentelor – tot astfel s-a gândit să încerce ceva nou, ceva care aparține unui alt domeniu. De aceea, atunci când s-a ivit ocazia să lucreze într-un laborator de cercetare, a considerat că este timpul pentru o nouă provocare. Aceasta a venit la pachet cu o mulțime de „surpize”, printre care se numără și o conferință internațională de Chimie Analitică, desfășurată în perioada 1-3 Septembrie 2018, la care a susținut și prima prezentare în limba engleză. Explorarea este întotdeauna benefică, încercarea noului, a necunoscutului pentru tine, reprezintă o altă provocare aducătoare de experiențe dintre cele mai diverse, astfel ajungi să cunoști din ce în ce mai mult.
Prof. Magda Băcescu
Departe, departe, în neguri de noapte,
Pe dealuri pustii, străbătute de șoapte,
Pe drumuri de munte ce șerpuie-agale
Se plimbă străinul, cu tolba-n spinare.
Vânează ființa născută din umbre,
Ce lasă doar urme de prevestiri sumbre,
Ce naște-n privire doar teamă și spaimă
Și-aduce în suflet o veșnică iarnă.
Străinul cu fața asprită de vreme
Urmează cărarea, căci el nu se teme.
O știe de-o viață, că doar îi e mamă
Și doar el cunoaște singura ei taină.
Și vrea să curmeze durerea din lume
Străinul ce n-are nici suflet, nici nume.
Născut dintr-o șoaptă de ani buni apusă,
Viața îi e de un singur scop condusă.
Povestea sa încă e în derulare,
Astfel că sfârșit ea astăzi nu are.
Străinul tot urcă pe drumul de munte,
Urmându-și destinul, ființa să-nfrunte.
E noapte
Pe raze de amurg pășește
Un singuratic călăreț.
Purtând stindardul negru-al Nopții,
Îl ’nalță tot mai mult, semeț.
În urma sa vine Regina,
Cu mantie pe care dorm
Luceferi, stele căzătoare,
Căzute într-un dulce somn.
Cerul se scaldă-n ultimi raze
De foc dogoritor de zi;
În locul lor se-așterne-un tremur,
Căci frigul nopții va domni.
Iar călărețu-naintează,
Până ce luna-i sus, pe cer.
Stelele-acum ies din visare
Și-n constelații se aștern.
Noapte de argint
Aceasta-i povestea copiilor lunii,
A fiicelor sale și-a valsului lor,
A fiilor care dansează pe raze,
Purtând către vale suspine de dor.
Pornesc împreună pe-a nopții cărare,
Dansând făr-oprire pe raze de-argint.
Coboară spre lumea dormind și-n visare,
Ducându-i în dar doar sclipiri ce se sting.
Iar valsul durează o noapte întreagă,
O noapte de vise ce nu se sfârșesc.
Dar iată c-apare o fiică de soare,
Și-atunci cei ai lunii din vals se opresc…
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro