ACASĂ / ARTICOLE / COPII TALENTAŢI / Darius Alexandru Deaconu, un elev pasionat de vioară

Darius Alexandru Deaconu, un elev pasionat de vioară

Se spune că există întotdeauna în copilăria noastră un moment care este definitoriu pentru viitor. Pentru Darius Alexandru Deaconu, acel moment deschizător de drumuri a fost legat de vizionarea la televizor a unui violonist consacrat, care l-a impresionat atât de mult, încât le-a cerut părinților să îi cumpere o vioară și să îi găsească un profesor care să îi îndrume pașii în ceea ce avea să devină, cu timpul, cea mai mare pasiune a sa.

În anul 2019, Darius a fost transferat la clasa mea de vioară de la Colegiul Național de Muzică George Enescu din București, acesta fiind actualmente elev în clasa a VII-a. Îmi amintesc cu mult drag prima oră de vioară, care s-a desfășurat ca și cum ar fi fost elevul meu dintotdeauna. Factorul compatibilității dintre profesor și elev este extrem de important în activitatea noastră didactică. Consider că modul de predare empatică și centrată pe elev duce la rezultate foarte bune și este esențial în zilele noastre. Darius a dat dovadă de mult calm, răbdare, disciplină și determinare, manifestându-și dorința de a deveni unul dintre cei mai buni elevi ai Colegiului.

Împreună cu doamna profesor Anta Agavriloae-Barbu, pianist acompaniator, am construit o poveste de succes, în care tânărul violonist a progresat într-un ritm alert și a învățat că atunci când îți dorești cu ardoare să atingi un nivel înalt de performanță, nu există limite, nu există oboseală, nu există „nu pot”, ci doar muncă… foarte multă muncă. Procesul educațional vocațional violonistic se realizează în condiții diferite față de învățământul de masă.

Orele se desfășoară individual, cu un singur elev în clasă, acestea fiind în număr de două sau trei pe săptămână, în funcție de ciclurile primar, gimnazial sau liceal. Lucrările muzicale studiate au menirea de a deschide calea cunoașterii muzicii universale și a diversității acesteia din punctul de vedere al genului, stilului și caracterului. Fiecare perioadă de creație muzicală, precum preclasicismul, clasicismul sau romantismul, are trăsături distincte, iar acestea trebuie reliefate în modul în care sunt redate la instrument.

Darius lucrează individual partea tehnică, utilizând partituri și metode dedicate procedeelor specifice de mână dreaptă, mână stângă sau combinate, dar și punctual, în cadrul repertoriului dedicat aparițiilor scenice. În calitate de profesor coordonator, concep arhitectura învățării fiecărei lucrări, de la descifrare până la atingerea unui nivel de cunoașterea temeinică. Progresul se realizează constant, având ca ghidaj cunoștințele asimilate anterior și particularitățile cognitive ale elevului.

Interpretarea artistică, dozarea nuanțelor, a tempo-ului, suplețea mișcărilor mâinilor, mijloacele de diferențiere timbrală, fiecare porțiune de arcuș folosită, fiecare respirație, propoziție și frază muzicală sunt atent stabilite și repetate de mii de ori, atât în prezența mea, cât și acasă, până se ajunge la un nivel optim. De asemenea, atitudinea lui Darius pe scenă este elaborată în prealabil, inclusiv din punct de vedere al echilibrului psiho-emoțional.

Discutăm despre expresia chipului și mișcările corpului din timpul actului interpretativ, care au rolul de a facilita transmiterea mesajului muzical. Învățăm faptul că factorul emoțional trebuie prioritizat în raport cu cel rațional, deoarece dezideratul este acela de a trăi, de a simți muzica și de a crea o frumoasă conexiune cu publicul. Profesorul trebuie să fie un bun psiholog, să poată fi privit ca un mentor, să știe cum să le ofere elevilor încredere în propriile forțe pentru aparițiile în public și să îi consilieze în drumul lor artistic.

Însumate, aceste elemente converg către obținerea performanței. Printre frumoasele realizări ale violonistului Darius Alexandru Deaconu se numără: premiul I la Concursul internațional de interpretare instrumentală Tinere Talente, ediția a XIX-a (2020), premiul II la Olimpiada de interpretare instrumentala a claselor III-VIII, faza pe București (2020, 2022), premiul I la Festivalul-Concurs Vara Talentelor ediția I (2021), premiul I de excelență la Concursul internațional de interpretare Scherzo, edițiile a II-a și a IV-a (2021, 2023) și Marele Premiu al Categoriei Vioară la același concurs, cu participare în gală, ediția a III-a (2022), premiul I de Excelență și al Categoriei claselor V-VIII la Concursul internațional de interpretare Magia colindelor, edițiile a IX-a, a X-a și a XI-a (2021, 2022, 2023), premiul I de Excelență la Concursul internațional de interpretare Mărțișoare muzicale și al Categoriei claselor V-VIII edițiile a I-a și a II-a (2022, 2023), premiul I la Concursul național de interpretare Ștefania și Dan Cumpătă, cu participare în gală (2022), premiul I de Excelență la Concursul internațional de interpretare Talente împlinite ediția a XIII-a și premiul Categoriei claselor V-VIII (2022, 2023), premiul I la Concursul național de interpretare Marele Premiu al Palatului Copiilor, edițiile a XXV-a și a XXVI-a (2022, 2023), premiul I cu participare în gală la Concursul național Margareta Sterian, ediția a XXVII-a, Buzău (2023), premiul I si Premiul I de Excelență la International Chamber Music&Arts Festival 4Arts edițiile a III-a și a IV-a, Câmpina (februarie 2023, noiembrie 2023), premiul I de Excelență, cu participare în gală, la Concursul național de interpretare a muzicii românești Sigismund Toduță, ediția a XXXIX-a, Bistrița (2023), Premiul II la Concursul internațional de interpretare muzicală S.E. Aphrodite Voice, Cipru (2023),

Premiul II la Concursul internațional de interpretare muzicală MusicArte Festival&Competition, Italia (2023), premiul I de Excelență la Concursul internațional de interpretare Appassionato edițiile a I-a și a II-a (iunie, decembrie 2023). Violonistul a susținut numeroase recitaluri, precum cel din deschiderea concursului național organizat de Ministerul Educației în memoria Holocaustului (2022), recital de muzică clasică Open Stage la Casa memorială Dinu Lipatti din București (2022), recital în cadrul Stagiunii Ambasadorii Muzicii la Sala Scoarțelor – Palatele Brâncovenești (2022, 2023), în cadrul transmisiunilor Live la Enescu și Galelor Colegiului (2022, 2023), recital de ziua Colegiului Național de Muzică George Enescu, recitaluri la Biblioteca Metropolitană din București în cadrul Stagiunii valorilor (2023), recital la Primăria Sectorului 1, recital în cadrul Festivalului de muzică românească HopȘa (2024), etc.

Începând cu anul 2022, Darius a început să se implice și în proiecte de muzică de cameră, alături de pianistul Denis Flueraș, un alt elev deosebit al Colegiului Național de Muzică George Enescu, actualmente elev în clasa a XI-a. Aceștia au format un duo care a strălucit pe multe scene din București, Ploiești și Buzău, abordând cu precădere repertorii de muzică românească dar și compoziții proprii ale tânărului pianist. Publicul a fost captat de fiecare dată de maturitatea interpretării lor, de țesătura și întrepătrunderea dialogurilor muzicale și de pronunțata lor expresivitate instrumentală, recompensându-l cu ropote de aplauze. „Ce greșeală este să crezi că un copil, pentru că e mic, poartă în el visuri minuscule!” – citat George Enescu. Pentru Darius, visul se îndeplinește pas cu pas. Profesor coordonator al Catedrei de vioară de la Colegiul Național de Muzică George Enescu din București, profesor metodist ISMB, Alexandra Acatincăi.

Prof. Alexandra Acatincăi

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro








Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: