DE LA OPERETĂ LA REVISTĂ – Scurtă prezentare a teatrului muzical din România

DE LA OPERETĂ LA REVISTĂ
Scurtă prezentare a teatrului muzical din România

Continuăm incursiunea noastră prin lumea teatrului românesc de ieri şi de azi şi ne vom opri asupra unui gen extrem de iubit de publicul din ţara noastră: teatrul muzical. Ne referim cu precădere la teatrul de operetă şi musical, cabaret şi varieteu, opera comică, dar mai ales la revistă, toate având în comun muzica, dansul, antrenul, divertismentul, bunadispoziţie şi umorul românilor.
Este greu a localiza în timp momentul apariţiei teatrului muzical românesc, dar din documente istorice reiese că, în formă organizată, acesta îşi are începuturile în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când s-au jucat primele vodeviluri pe texte de Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Matei Millo etc şi pe muzica lui Alexandru Flechtenmacher, Eduard Candella, J. A. Weichman ş.a.
De altfel, Teatrul cel Mare din Bucureşti ( devenit ulterior Teatrul Naţional) a fost inaugurat, la 31 decembrie 1852, cu o ) comedie muzicală de mare succes, „Zoe, un amor românesc”. A urmat epoca Grădinilor de vară, care au cunoscut o înflorire spectaculoasă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, când, pe scenele celebrelor terase bucureştene Union, Oteteleşanu, Raşca etc se jucau spectacole de teatru muzical şi operetă.
La Grădina Union evolua Trupa lui I. D. Ionescu, cunoscutul autor şi interpret al cupletului „Piciorul Aglăiţei”, iar la Terasa Oteteleşanu, tenorul Constantin Grigoriu a pus bazele primei companii profesioniste de operetă care i-a avut în componenţă pe Nicolae Leonard şi pe tânărul (pe atunci) Constantin Tănase.
La 19 noiembrie 1872, la Teatrul „Bosel” din Capitală avea loc primul spectacol de revistă din România, „Apele de la Văcăreşti”, cu Matei Millo în rolul titular. Un moment de referinţă în istoria teatrului muzical din ţara noastră îl reprezintă punerea în scenă a primei operete româneşti, „Crai nou”, de Ciprian Porumbescu, pe libretul lui Vasile Alecsandri, a cărei premieră a stârnit ropote de aplauze.
În perioada interbelică, musicalul românesc a continuat să încânte publicul, remarcându-se ascensiunea fulminantă a teatrului de revistă, unde a strălucit inegalabilul Tănase. Genialul „năsos” a creat fenomenala trupă „Cărăbuş” şi Grădina
cu acelaşi nume de legendă, coagulând în jurul său mari talente ale scenei – actori, regizori, compozitori, cântăreţi, balerini, realizând spectacole grandioase de nivelul celor de la „Moulin Rouge” sau de la alte teatre faimoase din lume.
După deschiderea Grădinii „Cărăbuş”, la 2 iulie 1919, cu Revista „Pisica pe orez”, au urmat mai bine de două decenii de succese răsunătoare cu piese memorabile şi şlagăre nemuritoare. Nici devastatorul incendiu din decembrie 1937 de la Teatrul Vox-Eforie, izbucnit în timpul premierei „Poftă bună la Tănase”, nici războiul înfiorător, în care la 4 aprilie 1944, în urma bombardamentului Capitalei, şi-a pierdut viaţa Vasile Vasilache, nici celelalte vicisitudini ale vremurilor tulburi n-au putut împiedica Revista să-şi spună cuvântul şi să înveselească spectatorii.
De menţionat că, în paralel cu Tănase şi fabulosul său „Cărăbuş”, în perioada 1930 – 1940 a evoluat cu succes şi in trupa de revistă şi operetă de la Teatrul Alhambra, într-o concurenţă loială şi completare benefică.
După război, au urmat timpuri grele pentru Teatrul Muzical din România, în care tirania regimului politic şi cenzura ideologică frânau elanul artiştilor şi creatorilor de cultură. Cu toate acestea, musicalul a rezistat eroic şi, pe osemintele
„Cărăbuşului” şi „Alhambrei”, în 1949, a fost întemeiat Teatrul de Stat de Revistă „Savoi” care, în 1952, a fuzionat cu Teatrul de Estradă al Armatei, formându-se Ansamblul de Estradă ce, din 1956, va primi denumirea de Teatrul Satiric-Muzical „Constantin Tănase”
În 1950 a fost înfiinţat Teatrul de Stat de Operetă cu sediul pe Cheia Dâmboviţei, demolat în 1986, Opereta mutându-se apoi în clădirea Teatrului Naţional, oferind numeroase spectacole de valoare.
În perioada comunistă, în pofida opreliştilor de tot felul, Teatrul Muzical românesc a continuat distrarea oamenilor şi chiar a reuşit să-şi extindă aria de activitate şi în alte oraşe ale ţării. Teatrul Tănase a fost, fără îndoială, „port-drapelul” teatrului muzical românesc, iar prin muzica şi textele sale devenise o voce a opoziţiei spirituale, unică în peisajul cultural autohton, motiv pentru care un bilet la Revistă era dificil de procurat.
Succesul teatrului în general şi a celui muzical în special a fost favorizat atunci şi de lipsa unei concurenţe reale din partea televiziunii, dar şi de sărăcia posibilităţilor de petrecere a timpului liber de către cei deranjaţi de obtuzitatea sistemului totalitar.
După Revoluţia din decembrie 1989, contrar aşteptărilor, Teatrul Muzical românesc nu a prosperat, ci mai degrabă a regresat şi din cauza scăderii interesului faţă de acest gen, urmare a exploziei informaţionale şi măririi ofertelor de distracţie, inclusiv de moralitate îndoielnică.
Grădina Boema – un reper al Revistei româneşti – a fost demolată după 1990 ( din motive neconvingătoare), apoi numeroase teatre din Capitală şi din ţară şi-au redus treptat activitatea, până la desfiinţare, un exemplu grăitor fiind regretabila dispariţie a Teatrului Fantasio din Constanţa.
În prezent, au mai rămas „în picioare” ca instituţii de profil autonome doar Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti şiTeatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, care încă mai ţin steagul sus. Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, după repetate conflicte şi disfuncţionalităţi (inclusiv unificarea sa contra naturii cu Opera) a căpătat în 2014 un sediu nou, elegant, dar inutilizabil deocamdată (din motive ce ţin de autorizaţiile ISU), fiind nevoit să-şi ţină reprezentaţiile în alte locuri, ca de exemplu Cimitirul „Bellu” (de Noaptea Muzeelor – 2015), Palatul Cotroceni (concertele)
excelente din septembrie şi din decembrie 2016, ce pot fi vizualizate pe site-ul oficial sau Muzeul Naţional „George Enescu” (reuşitul show „Mugurel de cântec românesc din 18 februarie 2017).
În ultimul timp, au mai apărut pe eşicherul musicalului românesc Opera Comică pentru Copii (înfiinţată în 1998) şi Teatrul „Stela Popescu” (fondat în 2015), care delectează copiii şi părinţii cu reprezentaţii captivante. De asemenea, se mai joacă în Bucureşti şi în provincie, la teatrele de stat şi particulare, diverse piese de revistă, music-hall, cabaret etc, gustate de public.
Şi în plan internaţional, acest gen are mai puţină audienţă, până şi renumitele cabarete „Moulin Rouge” din Paris sau „Friedrichstadt – Palast” din Berlin nu se mai bucură de publicul numeros de odinioară.
Din fericire, în prezent, Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, condus de maestrul Alexandru Arşinel şi celelalte entităţi artistice de profil, prin efort deosebit şi în condiţiile concurenţei televiziunilor şi internetului, menţin frumoasa tradiţie a teatrului muzical românesc, reuşind chiar şi fără manele, pornografie şi striptis să supravieţuiască şi să atragă spectatorii, inclusiv tineri.
Este imposibil a cuprinde în câteva rânduri întreaga paletă de manifestare a musicalului autohton în decursul timpului, încercând doar suprinderea – de o manieră subiectivă – unor aspecte semnificative, evidenţiind spiritul de omenie, voie bună şi optimism pe care-l degajă acest îndrăgit gen artistic.

HORAŢIU MĂNDĂŞESCU