ACASĂ / ARTICOLE / SECRETELE ARHIVELOR / Decorație conferită în 1912 generalului Nicolae Tătărescu

Decorație conferită în 1912 generalului Nicolae Tătărescu

Urmare a raportului lui T. Maiorescu, președintele Consiliului de Miniștri, ministrul Afacerilor Străine, cancelar al Ordinelor, nr. 8.107 din 9 aprilie 1912, regele Carol I a semnat decretul nr. 2.201 din 9 aprilie 1912, prin care a conferit generalului de divizie Nicolae Tătărescu, comandantul Corpului I de Armată, Ordinul „Steaua României” în gradul de Mare Ofițer. Decretul regal a fost publicat, prescurtat, în „Monitorul Oficial” nr. 13 din 15 / 28 aprilie 1912. Conform adeverințelor de primire a însemnelor și brevetului de Mare Ofițer al Ordinului „Steaua României”, semnate la București, în 3 aprilie 1912 și la Craiova, în 28 aprilie 1912, Tătărescu Nicolae s-a născut la 10 februarie 1850, în comuna Vlădulenii, plasa Jiul, județul Gorj și își avea domiciliul în Craiova.

Raportul lui T. Maiorescu, președintele Consiliului de Miniștri, ministrul Afacerilor Străine, cancelar al Ordinelor, nr. 8.107 din 9 aprilie 1912.
Adeverința lui Tătărescu Nicolae de primire a însemnelor de Mare Ofițer al Ordinului „Steaua României”, semnată la București, în 3 aprilie 1912.
Ordinul „Steaua României” în gradul de Comandor (revers)

Prezentăm descrierea distincției onorifice și reproducerile grafice care provin de la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 193/1912 (documentele) și de pe site-ul: https://www. ordersandmedals.ro (decorația și placa). Pentru a recompensa serviciile militare și civile aduse statului român, Carol I a instituit, la 10 mai 1877, Ordinul „Steaua României”. Potrivit Regulamentului pentru punerea în aplicare a legii relativă la instituirea Ordinului „Steaua României”, sancționat prin decretul regal nr. 3.505 din 11 octombrie 1906 (aflat, sub formă de copie, la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 642), Ordinul „Steaua României”: „este o Cruce de smalț albastru-închis, înconjurată de raze, purtând deasupra coroana regală.

Ordinul „Steaua României” în gradul de Comandor(avers)

Centrul Crucii, în formă de medalion, este de smalț roșu, având în față vulturul și în dos coroana și cifra regală. Împrejurul medalionului de smalț roșu, în față, este un cerc de smalț albastru-închis, ca mai sus, pe care stă scrisă deviza: IN FIDE SALUS (SALVAREA ÎN CREDINȚĂ). Cercul de smalț albastru-închis este înconjurat și el de o ghirlandă de ramuri de stejar verde, care de asemenea este și împrejurul medalionului de smalț roșu, în dos. Însemnele Ordinului sunt de argint pentru Cavaleri și de aur pentru celelalte grade. Cavalerii poartă Crucea, cu un diametru de 40 mm, atârnată de o panglică moarată roșie cu câte două dungi albastre-închis pe fiecare margine, – dungile interioare late, fiecare de 3 mm și cele exterioare (de pe marginea panglicii) de 2 mm.

Comandorii poartă de asemenea Crucea atârnată de aceeași panglică moarată roșie cu dungile albastre-închis, ca mai sus, Crucea însă de un diametru de 60 mm și panglica lată de 45 mm și de o lungime egală cu periferia gâtului. Marii Ofițeri poartă, osebit de Crucea ca cea de Comandor, o placă sau o stea cu opt raze îndoite, diamantate, peste tot de argint, cu un diametru de 90 mm.

Ordinul „Steaua României”, placa de Mare Ofițer (avers)

Pe placă, la mijloc, se află reprodusă în relief întocmai Crucea ca cea de Comandor, însă cu un diametru de 50 mm, cu vulturul la centru și cu deviza: IN FIDE SALUS. Crucea, ca acea de Comandor, formează, împreună cu placa, gradul de Mare Ofițer”.

Laurențiu-Ștefan Szemkovics

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Ordinul „Coroana României” conferit lui Mihail Pherekyde (1881,1886)

Mihail Pherekyde s-a născut în București la 14/26 noiembrie 1842. Și-a făcut studiile la Liceul …

Ordinul „Steaua României” acordat în 1893 lui Anghel Saligny

Cu ocazia zilei de 10 mai, în urma propunerii ministrului Lucrărilor Publice, precum și ca …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: