DEȘERTIFICAREA. CAUZE ȘI SOLUȚII

DEȘERTIFICAREA.
CAUZE ȘI SOLUȚII

A trecut vara şi parcă nu mai e atât de arzătoare problema deşertificării. Datele de anii trecuţi nu s-au modificat sesizabil, iar realitatea din teren are noutăţi doar pentru specialişti. Ne-am pricopsit cu 400.000 de hectare de teren arid, care-şi adaugă alte câte o mie în fiecare an. Jumătate din această suprafaţă se află în sudul Olteniei, iar restul în Dobrogea, sudul Moldovei şi chiar în Câmpia de Vest.

CAUZELE DEŞERTIFICĂRII

Vorbind despre Convenţia Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deşertificării (1994, ratificată de România în 1997), dr. Mihail Dumitru, directorul Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie, a detaliat cauzele acestui proces distructiv:
– Schimbările climatice recente înseamnă temperaturi ridicate şi lipsa precipitaţiilor sau furtuni şi grindină, secetă, praf şi conţinut ridicat de dioxid de carbon în atmosferă. Iată câţiva dintre factorii meteorologici care pustiesc Grădina Maicii Domnului! Arhanghelii şi-au lepădat aripile şi săbiile pentru a purta găleţi şi stropitori, dar se pare că au obosit şi ei. În locurile deja pomenite, plantele se ofilesc şi pământul crapă;
– Agricultura intensivă sărăceşte solul. Moise scria că anul al şaptelea să fie an de odihnă a pământului… Anul al cincizecilea să vă fie an de slobozenie: să nu semănaţi, nici să seceraţi ceea ce va creşte de la sine pe pământ, şi să nu culegeţi poama de pe viţele netăiate (Levitic, XXV, 4 şi 11). Dacă nu ne mai putem permite ani sabatici şi jubiliari, rotaţia culturilor, irigaţiile şi folosirea cu măsură a pesticidelor ar putea suplini vechea lege iudaică. E ştiut porumbul ar trebui alternat cu soia, că rapiţa ar trebui cultivată după grâu sau că floarea soarelui poate fi plantată doar o dată la cinci ani pe acelaşi teren. Chiar banalele roşii, castraveţii, prazul, cartofii şi pepenele suprasolicită resursele solului;
– Defrişările reprezintă o problemă şi mai gravă.
În anul 1900 aveam 18 milioane de hectare de pădure. În anul 1928, pe la Nopţile de Sânziene (M. Sadoveanu), un boier de lângă Vaslui credea că nimeni nu ar putea să cuprindă codrul Borzei între topoare şi fierăstraie. În anul 2016, ajunşi la capătul unui matematic Război de 100 de ani, cele cinci milioane de hectare rămase ne aduc aminte de avertismentul profetic al pădurarului boieresc: oamenii din vremea nouă au meşteşuguri care altădată nu s-au ştiut. Şi au şi nebunie. Iar dreptatea e de partea lui, dacă ne gândim că nu trebuie neaparat să apară dune de nisip pe locul pădurii tăiate, că tot pustiu se cheamă;
– După un deceniu de cercetări aprofundate, omul de ştiinţă M. Dumitru descoperă cauza principală a deşertificării ţării noastre: „Câtă vreme se fură totul nu se poate face nimic. Aceasta este, de fapt, problema numărul unu a României”.

SOLUŢII PENTRU COMBATEREA DEŞERTIFICĂRII

Conform credinţei străvechi că pământul trebuie muncit, Românul a călcat pustiul cu piciorul şi apoi cu plugul. La Dăbuleni, în aşa-zisa Sahară oltenească, Centrul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri posedă culturi legumicole, pomi fructiferi şi viţă de vie. Aici s-a descoperit şi că pepenii favorizează aridizarea sau că arahidele, batatul, cartoful dulce şi kiwi sunt mai potrivite pentru solurile sărăcite.
Nu ştiu dacă plantele mediteraneene sunt semne ale deşertificării sau trofee aduse de călători şi muncitori, dar ele apar dintr-un capăt într-altul al ţării. Dacă-n Timişoara găseşti măslini şi-n Constanţa kiwi, în Mehedinţi şi Prahova găseşti smochini. Recunosc că şi eu, nu mai departe de luna trecută, mă plimbam printr-o grădină din Brăila şi rupeam câte o smochină umflăţică, privind cu părere de rău la suratele ei, sortite să piară sub capriciile vremii şi ale modei.
Acelaşi M. Dumitru schiţează şi strategia de luptă cu deşertificarea:
– în plan legislativ: promovarea de acte normative pentru combaterea deşertificării, îmbunătăţirea legislaţiei privind managementul apei şi completarea legislaţiei privind protecţia solului;
– în plan politic şi social: declararea regiunilor cu risc ridicat de deşertificare ca zone defavorizate cu facilităţi fiscale, promovarea proiectelor comune cu ţările vecine şi întărirea cooperării internaţionale pentru combaterea deşertificării;
– în infrastructură: dezvoltarea structurilor administrative, a Oficiilor de studii pedologice şi a Unităţilor de cercetări silvice şi dotarea acestora cu echipamente ştiinţifice care să permită monitorizarea şi combaterea deşertificării;
– în privinţa resurselor umane, se vor asigura specialişti pentru implementarea măsurilor şi acţiunilor specifice, se vor dezvolta parteneriate cu populaţia şi autorităţile locale;
– cercetările ştiinţifice presupun elaborarea unor programe şi studii complexe privind arealele cu risc ridicat de deşertificare şi configurarea unui Sistem informatic geografic de deşertificare;
– în privinţa dezvoltării rurale, se vor elabora planuri şi proiecte care să implementeze acţiunile incluse în Planul Naţional pentru Combaterea Deşertificării, se vor asigura resursele de apă în aceste zone (reabilitarea sistemelor de irigaţii, săparea de puţuri noi şi chiar finalizarea canalului Siret-Bărăgan) şi se vor completa actualele surse de energie cu unele alternative.

Arătând câte ne lipsesc, ştiinţa nu e doar seacă, ci şi terifiantă. Sper să ne ajute să rămânem pe loc, să nu luăm calea porumbului, care şi-a început deja migraţia spre nordul Europei!
Nu ştiu dacă la început a fost deşertul sau articolul despre deşert, dar sunt obişnuit cu ochiurile goale de vegetaţie şi refuz să cred că s-ar putea uni, formând un trup adevărat, o împărăţie a nimicului. Îmi place să mă scald în apa sărată a lacurilor din Bărăgan şi mi-ar plăcea să văd că-n Dobrogea se întorc cămilele, dar ştiu că monahii şi monahiile se pot nevoi doar în umbră deasă şi-n susur de irigaţii. Aşa, Doamne, pleacă ochii spre văpaia care vrea să ne împresoare şi fă-ne părtaşi bugetului ce va să fie!

DACIAN BRADEA