DESPRE MASS-MEDIA OPTȘINOISTĂ (1989)

DESPRE MASS-MEDIA OPTȘINOISTĂ (1989)

În data de 31 aprilie 1884, în paginile unui ziar francez obscur, „Le Cri du Peuple” (Răcnetul Poporului), ziaristul şi scriitorul Jules Vallès, tot aşa de obscur la vremea aceea, scria într-un articol că îi denumeşte pe cei care au participat la evenimentele sângeroase din primăvara lui 1848 „les quarantehuitards” (paşoptiştii). Termenul a făcut carieră istorică şi a intrat în toate enciclopediile franceze şi europene cu un sens admirativ revoluţionar, dar şi cu o nuanţă familiară şi oarecum ironică. El a făcut carieră şi în istoria culturală a epocii care a urmat. Cine din generaţia actuală din România nu-şi aminteşte că, din manualele şcolare, a învăţat câte ceva despre revoluţionarii şi scriitorii paşoptişti?
Influenţa cuvântului „paşoptist” a fost aşa de pregnantă, încât acesta a determinat apariţia unui alt termen, „les soixante-huitards” (generaţia anului 1968=„şaişoptistă”), cu un puternic impact asupra Franţei în mod deosebit şi asupra Europei în general.

Evenimentele din mai 1968, calificate drept o mini-revoluţie franceză în raport cu cea de la 14 iulie 1789, au provocat într-un fel debarcarea „Marelui Charles” şi l-au propulsat pe scena politică europeană pe Daniel Cohn-Bendit, animatorul studenţilor de la Sorbona la vremea aceea şi aprigul euro-parlamentar de astăzi.
Revenind la istoria şi mai recentă, să reamintim că în 15 aprilie 2010 a venit în vizită la Bucureşti fostul preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov, cel de al cărui nume sunt legate evenimentele din anul 1989. Ei bine, acest an, 1989, reprezintă o cotitură pentru Europa. Să ne gândim doar la câteva evenimente care au avut loc: eliberarea ţărilor din Est şi abordarea unei alte căi de dezvoltare din toate punctele de vedere, Căderea Zidului Berlinului, reorientarea strategiei economice, politice şi culturale a occidentului faţă de Europa răsăriteană etc.
După lectura şi studierea în profunzime a publicaţiilor apărute la sfârşitul lui 1989 şi după aceea, se poate desprinde ideea că atât în România, cât şi în întreaga Europă s-a instalat la acea vreme un spirit nou, o altă modalitate de a aprecia evenimentele şi de a privi lumea după ce Zidul Berlinului s-a prăbuşit, acest act istoric devenind simbolul schimbării pe întregul continent.
În virtutea faptului că istoria se repetă, pentru cei care au participat la evenimentele care au avut loc în Europa pe parcursul anului 1989 şi care au deschis o nouă eră pe continent se poate găsi o denumire similară, cea de generaţie „optşinoistă”. Nu este sigur că termenul va face carieră, dar cele folosite până acum, post-decembrist, revoluţionar, post-revoluţionar etc sunt desuete şi creează confuzii istorice.
Această idee referitoare la generaţia optşinoistă s-a născut după observarea faptului că, la sfârşitul anului 1989 şi în cursul anului 1990, au apărut cel puţin 500 de publicaţii periodice noi numai în Bucureşti, ceea ce presupune o explozie nemaipomenită a mass-media. Personal, am avut intuiţia să colecţionez, după 22 decembrie 1989, numerele inaugurale (anul 1, numărul 1) ale tuturor publicaţiilor care apăreau, aşa încât, până la această dată, ele însumează aproximativ 3.500 de piese din toate domeniile şi de nuanţe dintre cele mai diferite. Concomitent, am colecţionat săptămânal toate publicaţiile pe care le cumpăram în mod obişnuit, astfel încât am acoperit cu surse documentare de presă autentice perioada 22 decembrie 1989 – 31 decembrie 1994. Iată o a doua colecţie care se poate constitui într-un fond de documentare complet pentru ziarişti, istorici, documentarişti, studenţi, cadre universitare, nostalgici, curioşi etc.

Colecţia conţine publicaţii de tot felul, de la cele adresate prichindeilor până la cele care se adresează adulţilor sau publicului savant ori cultivat. Ea poate fi asemănată cu un mozaic ale cărui nuanţe nu fac altceva decât să reproducă diversitatea societăţii de după 1989, diversitate care se accentuează continuu. Tocmai de aceea apar noi şi noi publicaţii care se adaugă la colecţie şi, în acelaşi timp, se constată că dispar altele care, fie că nu rezistă concurenţei, fie că nu mai sunt de actualitate. Se estimează că s-a depăşit cifra de 2.000 atunci când ne referim la cantitatea de numere inaugurale (numărul 0, număr pilot, număr unic, numărul 1, an I). La această colecţie se adaugă un număr apreciabil de publicaţii aniversare (numărul 100, numărul 1.000, numărul 2.500, 1 an de la apariţie etc). Există, de asemenea, numere speciale prilejuite de evenimente importante (11 septembrie 2001, eclipsa totală de soare etc). Tot aici se poate adăuga o a doua, colecţia de publicaţii diverse apărute în primii cinci ani de după 22 decembrie 1989 până la 31 decembrie 1994. Este vorba de publicaţii cumpărate în mod obişnuit de către un cititor de ziare constant şi interesat de ceea ce se întâmplă în jurul său. Astfel, s-a cumpărat fie un cotidian, fie un săptămânal, fie o revistă lunară, bilunară de divertisment sau de cultură.
Există convingerea că toate aceste elemente de presă pot reliefa trăsăturile de bază ale societăţii româneşti din acea perioadă. Datele conţinute pot constitui un izvor limpede pentru orice istoric sau analist care se interesează de această perioadă fierbinte a istoriei recente. Această mini-colecţie (de vreo 3.000 de piese) este mult mai la îndemână unui interesat decât oricare bibliotecă din Bucureşti.
Se poate aprecia că această acţiune de colecţionare a unor „însemne ale istoriei” poate fi receptată ca un autentic gest de cultură, întrucât rezultatul ei reprezintă oricând o sinteză utilă pentru o documentare rapidă şi veridică.
Colecţia în sine care are ca referinţă momentul istoric denumit în exclusivitate „momentul optşinoist” devine mai valoroasă şi, precum vinul vechi, cu cât dăinuie mai mult şi cu cât i se adaugă alte şi alte documente unice şi reprezentative ale civilizaţiei româneşti, cu atât capătă valenţe noi, calităţi culturale incontestabile.

Orice lucru care durează şi are mesaj poate şi trebuie să fie reprezentat la rândul său de o publicaţie, de un studiu sau de un mic eseu care ar putea purta un nume adecvat şi semnificativ: „Mass-media optşinoistă”.
Ne punem totuşi o întrebare. Se poate vorbi de o generaţie optşinoistă? Se pare că da. Iar în ceea ce priveşte domeniul mass-media, cu siguranţă. Oare când ar fi putut apărea, în România sau în oricare altă ţară atinsă de fiorul lui ’89, atâtea publicaţii din aproape toate domeniile? Ei bine, tocmai acum, în România, în acest moment ’89, moment ce marchează epoca optşinoistă. Cei care au îndoieli se vor convinge când vor afla că au existat şi există publicaţii cu titluri dintre cele mai neaşteptate: Măi animalule!, Dilema, Dilema Veche, Adevărul, Ziua, România Mare, Pupăza din tei, Gay-45, Oblio, Bordel, Zău, Bolero, Integrama Telenovelei, Sclipici, Şcoala Veselă, Icoana din adâncuri, Pro-Sport, Spionaj Contraspionaj, Mişcarea, Oastea Moldovei, Bucarest Matin, Comunistul, Noua Dreaptă, Cucuveaua, Stânga, Z, Georgiana, Euroleader, Rost, Sexi Club etc. Toate aceste publicaţii care excelează prin diversitatea mediilor pe care le reprezintă fac parte din generaţia optşinoistă.
În ceea ce priveşte trăsăturile istorice ale generaţiei care abia s-a născut în jurul anului 1989, acestea nu pot fi definite prea curând. Trebuie să mai treacă un timp pentru ca istoria să hotărască dacă optşinoiştii, cei care au schimbat societatea acum douăzeci de ani, merită sau nu să fie aşezaţi alături de celelalte generaţii creatoare de istorie şi de progres social.

Prof. NECULAI ANTON