Pictură, muzică și poezie în “Dialogul artelor”, așa cum s-a numit expoziția colectivă de pictură, găzduită de Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea. Universuri de trăiri care au emoționat auditoriul. Bucuria a fost pe măsură și pentru noi invitații – președintele Fundației literar-istorice “Stoika” – Florian Laurențiu Stoica, cel care, pe lângă faptul că a prezentat fundația și revista Independența Română – Independența prin cultură, a citit din creația proprie.
Cu acest prilej a făcut o donație de reviste și de cărți realizate de Editura Laurent – editura fundației. Artista Sanda Gabriela Talabă a organizat un eveniment deosebit – elegant, al cărui program s-a derulat ca un adevărat spectacol. Pictură, muzică, poezie, organizare – calitate. Așteptăm colaboratori cu materiale pentru revista noastră și vă urăm inspirație în fantezia culorilor, scrierilor, notelor muzicale. Tinere talente ca Dariana Popa, Alexandra Petrică, Crina Maria Niculae s-au întrecut în dăruire. Felicitări tuturor și mulțumim pentru invitație!
Doina Bârcă
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro