DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC – POVESTEA ECHIPEI VENUS BUCUREȘTI PRIMA REPREZENTANTĂ A ROMÂNIEI ÎN CUPELE EUROPENE

DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC

POVESTEA ECHIPEI VENUS BUCUREȘTI
PRIMA REPREZENTANTĂ A ROMÂNIEI ÎN CUPELE EUROPENE

Venus București. Un nume încărcat de rezonanță istorică, pe care nostalgicii fotbalului românesc n-au cum să-l uite. Este vorba de echipa care a câștigat 7 titluri de campioană – cele mai multe din perioada interbelică (în multe statistici, clubul este creditat cu 8 titluri, dar cel din 1920-1921 îi aparține, de fapt, formației Tricolor București). Venus este prima grupare din România care a jucat în cupele europene, care a avut în lot jucători precum Mircea „Il Dio” David, Iuliu Bodola, Lazăr Sfera, Alfred Eisenbeisser ori frații Vâlcov și ca antrenor pe ungurul Ferenc Platko (care, printre altele, a pregătit de-a lungul carierei formaţii precum FC Barcelona, Celta Vigo, River Plate ori naționala statului Chile)… Din păcate, echipa care a dat naștere la atâtea povești și-a găsit, ca atâtea altele, sfârșitul în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial.

ÎNFIINȚAREA ȘI PERIOADA DE GLORIE

Clubul Venus București a fost fondat în 1914, de către un grup de tineri și elevi ai Școlii de Arte și Meserii, iar pe 5 iulie 1915 s-a afiliat la Federația de fotbal. Ulterior, a avut filiale în mai multe orașe din țară (Ploiești, Câmpina, Turnu Măgurele, Călărași, Corabia).
Din prima conducere a echipei făceau parte inginerul Nicolaescu-Balș (președinte), dr. Gheorghe Drăghicescu (secretar general) și Mitty Niculescu (căpitanul echipei). Primul titlu avea să fie câștigat în 1920, întrecere la care n-au participat formaţiile din Transilvania. Venus își atribuie și câștigarea campionatului din 1921, deși Tricolor București a fost gruparea care a terminat atunci pe primul loc.
„Negrii”- cum erau supranumiți cei de la Venus – au câștigat un nou titlu de campioni în 1929 și de atunci a început perioada lor de glorie. Doi ani mai târziu, echipa și-a inaugurat propriul stadion, construit din banii avocatului Alexandru Elădescu, acesta vânzându-și o pădure pentru a face rost de fondurile necesare. Arena se afla pe locul unde este astăzi Opera Română, avea 15.000 de locuri și în 1935 a fost dotată cu instalație de nocturnă. Perioada de glorie a „venusiștilor” a avut loc în anii ‘30, când aceștia au câștigat nu mai puțin de 5 campionate (1932, 1934, 1937, 1939, 1940).
Echipa și-a atras de partea sa mulți reprezentanți ai elitei bucureștene, iar în 1937 președintele clubului a devenit Gabriel Marinescu, un om foarte influent al acelor vremuri, având în vedere relația apropiată pe care o avea cu Regele Carol al II-lea.
În 1937, Venus a fost prima echipă din România care a jucat în Cupa Mitropa (o precursoare a întrecerilor europene de astăzi), care fusese înființată în 1927 și aduna la start formații din Austria, Italia, Cehoslovacia, Ungaria și Elveția. „Negrii” au debutat în această competiție pe 13 iunie 1937, la București, împotriva maghiarilor de la Ujpest Budapesta. Spectatorii care au umplut până la refuz tribunele stadionului au văzut nu mai puțin de 10 goluri, oaspeții impunându-se cu scorul de 6-4. După acest eșec, antrenorul maghiar Ferenc Platko și portarul Carol Burdan au fost dați afară de la Venus, în presa din Ungaria apărând varianta că cei doi au fost acuzați că nu și-au apărat corect șansele în partida cu Ujpest.
Pe 20 iunie 1937, la Budapesta, a avut loc returul acestei întâlniri, iar formația maghiară a învins cu 4-1.

RIVALITATE EXTREMĂ CU RAPID

Deși a câștigat nu mai puțin de șapte titluri de campioană, Venus nu a reușit să-și treacă în palmares nici măcar o Cupă a României, competiție în care specialistă era formația Rapid (giuleștenii câștigând în perioada interbelică nu mai puțin de șapte astfel de trofee, dintre care șase la rând). Până în 1940, Venus și Rapid se întâlniseră de trei ori în semifinalele Cupei, iar formația de lângă Podul Grant triumfase de fiecare dată.
Duelul dintre cele două din mai 1938 a avut o poveste aparte.
„Vișiniii” i-au învins cu 2-1 pe „negri” în penultimul act al Cupei, iar eșecul l-a înfuriat peste măsură pe Gabriel Marinescu, care își dorea cu obstinație ca echipa sa să pună mâna și pe acest trofeu. Ca atare, după cum a povestit marele gazetar sportiv Ioan Chirilă în „Glasul roților de tren”, după acel meci, jucătorii rapidiști Baratky, Vintilă, Auer și Rafinschi au fost „săltați” de polițiști din fața restaurantului Luther, de lângă Gara de Nord, unde sărbătoriseră succesul și duși la Prefectură. A doua zi, de dimineață, Constantin Bauer Ardeleanu, președintele Rapidului, are o întâlnire cu Gabriel Marinescu și solicită rejucarea semifinalei. Prefectul, bucuros, acceptă și îi eliberează pe cei patru fotbaliști, dar pe teren au avut câștig de cauză tot giuleștenii, care au învins cu 4-2, iar Iuliu Baratky și Ștefan Auer au marcat, fiecare, câte două goluri.
În 1940, Venus și Rapid au ajuns în finala Cupei României.
Pe 30 aprilie, cele două s-au înfruntat pe arena ANEF pentru trofeu, iar partida s-a terminat la egalitate, 2-2. Cum pe atunci nu exista regula prelungirilor sau a loviturilor de departajare pentru a desemna echipa învingătoare, finala s-a rejucat pe 9 iunie, dar scorul a fost tot egal, 4-4. Nici al treilea duel, de pe 27 octombrie 1940, pe arena din Giulești nu a adus o câștigătoare (2-2), astfel că Federația a decis să aibă loc încă o rejucare, ultima. În caz de egalitate, câștigătoarea Cupei României avea să fie desemnată prin tragere la sorți. N-a fost nevoie să se ajungă aici, pentru că rapidiștii s-au impus cu 2-1. Cei de la Venus pierduseră protecția lui Gabriel Marinescu, care fusese arestat de guvernul legionar venit la putere și
se afla în închisoarea Jilava, unde avea să fie ucis în noaptea de 26 spre 27 noiembrie.
După 1940, a început declinul „venusiștilor”. În timpul războiului, echipa își pierde fotbaliștii valoroși, iar reluarea campionatului de fotbal al României, după încheierea conflagrației mondiale, o găsește în Divizia B. În 1948, pentru a respecta decizia dată de autorităţile comuniste, ca echipele de fotbal să devină sindicale, Venus fuzionează cu Uzinele Comunale București. Joacă în toamna acelui an, sub denumirea de Venus UCB, în cel de-al treilea eșalon al țării, după care, odată cu desființarea acelei divizii de către mai-marii fotbalului de atunci, dispare și echipa.
Va reveni pe harta fotbalului românesc în 2014, când mai mulți urmași ai fotbaliștilor din perioada interbelică au reînființat clubul Venus. Care joacă în prezent în Liga a IV-a și s-a „remarcat” în această toamnă printr-un rezultat puțin întâlnit într-un meci oficial de fotbal: 1-26 cu Academia Rapid! Care e considerată urmașa marei rivale de odinioară a „negrilor”…

MUGUR BĂILEȘTEANU