DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC – POVESTEA LUI PETRE STEINBACH, FOTBALISTUL-SCRIITOR DEPORTAT ÎN URSS

Pasionaților de fotbal sau de cărți fotbalistice nu le este, cu siguranță, străin numele lui Petre Steinbach. Timișoreanul care a jucat la Colțea Brașov și la Unirea Tricolor și a fost cu naționala tric oloră la Campionatul Mondial din 1930, din Uruguay a rămas în istorie și prin faptul că a scris una dintre primele cărți din România despre tehnică și tactică fotbalistică, după mai multe stagii de documentare efectuate în Anglia, patria „sportului-rege”. Și asta încă în perioada în care era jucător activ! Cu toate acestea, după cel de-al Doilea Război Mondial a fost deportat în URSS, iar autoritățile comuniste l-au șters din analele sportului, după ce, în 1975, s-a stabilit definitiv în fosta RFG. Revista „Independența Română – Independența prin cultură” vă prezintă în rândurile care urmează povestea lui Petre Steinbach.

CAMPION NAȚIONAL CU ITA

Petre Steinbach s-a născut pe 1 ianuarie 1906, la Timișoara. Atras de fotbal din fragedă copilărie, a jucat la început ca portar, apoi a trecut în atac, dar, până la urmă, postul pe care s-a consacrat a fost cel de mijlocaș. Prima legitimare a avut-o la clubul timișorean RGM, după care, în 1928, s-a transferat la Colțea Brașov, echipa satelit a clubului cu același nume din București, campioană națională în sezonul 1927-‘28. În 1929, Petre Steinbach a ajuns la Unirea Tricolor București, grupare la care avea să stea nu mai puțin de 10 ani, atât ca jucător, cât și ca antrenor. După încă un an (1939-1940) la Olimpia București, a abandonat activitatea de fotbalist, forțat fiind în acest sens și de izbuncirea celui de-al Doilea Război Mondial.

Petre Steinbach a disputat și 18 partide pentru echipa națională a României, fără să marcheze însă niciun gol. A făcut parte din lotul tricolor deplasat în Uruguay, la Campionatul Mondial din 1930 și are la activ partide de referință ale primei reprezentative, precum 4-2 pe terenul Iugoslaviei, 6-3 cu Franța sau 7-0 cu Bulgaria.

Ca antrenor, a pregătit formația arădeană ITA (UTA de astăzi), pe care a condus-o în sezonul 19471948 la câștigarea campionatului. Acesta reprezintă, de altfel, singurul trofeu din cariera lui Petre Steinbach. În 1948, bănățeanul a fost pentru o scurtă perioadă de timp selecționerul naționalei României, dar a sfârșit prin a fi înlocuit după două rezultate dezamăgitoare: 0-1, acasă, cu Albania și (mai ales) 0-9, în deplasare, cu Ungaria. Petre Steinbach a mai fost antrenor la echipele Rapid București (1948-1952), Farul Constanța (19621964) și Ceahlăul Piatra Neamț (1968-1969), după care a ieșit din lumina reflectoarelor. La asta a contribuit și faptul că, în 1975, a plecat în Germania Federală, unde s-a stabilit definitiv și, în buna tradiție a acelor vremuri, autoritățile comuniste au încercat să-i facă numele complet uitat.

De asemenea, nu trebuie trecută cu vederea nici perioada petrecută de Steinbach la Dinamo Obor (un satelit al grupării Dinamo București), unde a format fotbaliști precum Nelu și Lică Nunweiller, Ion Pârcălab, Iosif Piți Varga sau Florin Halagian.

SALVAT DE FOTBAL

Imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Petre Steinbach a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă. Bănățeanul s-a numărat printre persoanele de origine germană deportate în URSS, la ordinul dictatorului Iosif Visarionovici Stalin, care susținea că aceasta reprezintă „despăgubiri de război”. Trimis la muncă forțată la o mină de plumb din regiunea Donbas, Steinbach și-ar fi găsit, probabil, sfârșitul, precum alți șvabi, din cauza alimentației precare și a condițiilor de muncă inumane. A fost, însă, salvat de fotbal!

Potrivit jurnalistului sportiv Lucian Oprea, unul dintre șefii din regiune a aflat că printre deportați se află un fost mare fotbalist, care a jucat și în echipa națională a României și astfel Petre Steinbach a fost scos din lagăr și pus să antreneze o formație locală. A reușit să promoveze echipa într-un eșalon superior și, în cele din urmă a fost eliberat, revenind în țară.

CARTEA-GHID PENTRU FOTBALIȘTI

Dincolo de performanțele sportive, Petre Steinbach a rămas în istoria fotbalului românesc și prin cartea sa: „Footballul nostru”, apărută în 1937. Dincolo de aspectele tehnico-tactice, lucrarea oferă și un cod de conduită profesională și morală pentru fotbaliști, o raritate la acea vreme în România. „Sportul este un mijloc modern de cheltuire a energiei sociale, iar fotbalul e un sport complet ce lucrează armonic asupra corpului și spiritului”, arăta Steinbach în carte, menționând apoi că „Antrenamentul este eficient numai împreună cu viața regulată”. Astfel, bănățeanul atrăgea atenția că excesele, de orice fel, nu fac decât să scurteze performanța și îi îndemna pe sportivi să fie atenți la alimentație și la odihnă.

De asemenea, Petre Steinbach afirma că sportivul trebuie să fie un model de comportament în societate („atletul-gentleman”) și susținea că un club trebuie să aibă un rol foarte mare în educația sportivilor. Nu în ultimul rând, autorul cărții îi îndemna pe fotbaliști să se căsătorească, pentru a avea o viață echilibrată. Pentru documentare, Petre Steinbach a făcut mai multe vizite la diferite cluburi din Anglia, fiind sprijinit în acest sens de fostul general Gabriel Marinescu și de Nae Ionescu, președintele clubului Unirea Tricolor.

Petre Steinbach, care a mai scris o carte, „Fotbalul se joacă râzând”, și a avut o perioadă o rubrică de analiză în ziarul „Sportul popular” s-a stins din viață în 1996, la vârsta de 90 de ani, în Germania, țara care l-a adoptat din 1975.

MUGUR BĂILEȘTEANU