DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC – POVESTEA LUI VALENTIN STĂNESCU, CEL CARE DĂ NUMELE STADIONULUI GIULEȘTI

– DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC –
POVESTEA LUI VALENTIN STĂNESCU,
CEL CARE DĂ NUMELE STADIONULUI GIULEȘTI

Orice pasionat de fotbal cunoaște stadionul „Giulești-Valentin Stănescu”. Știe că este vechea arenă de lângă Podul Grant, pe care își dispută meciurile echipa Rapid, formație care a trecut printr-un faliment și acum, aflată în Liga a 3-a, încearcă să revină în elita fotbalului românesc. Însă poate nu toți știu povestea lui Valentin Stănescu, cel care i-a dat numele bătrânului stadion de lângă calea ferată.

„FACEȚI ZID, CĂ MĂ OMOARĂ!”

Valentin Stănescu a venit pe lume în data de 20 noiembrie 1922 și a început să joace fotbal încă de la vârsta de 11 ani, când s-a legitimat la echipa de juniori a celor de la Olympia București. A intrat în poartă, unde avea să-și consacre cariera de jucător. După terminarea junioratului, în 1941, se transferă la Malaxa Tohan. După ce a mai apărat porțile echipelor Sportul Studențesc (1942-1944) și Sparta București (1944-1945), Valentin Stănescu a ajuns, în 1946, la Carmen București. Dar în urma excluderii din campionat de către autoritățile comuniste a echipei patronate de industriașul Mociorniță, cel supranumit „Zimbrul” a decis, împreună cu colegul său Bazil Marian, să emigreze în Italia.
Cei doi au fost însă reținuți pe puntea vaporului cu care încercau să plece și au scăpat de închisoare doar pentru că au acceptat să joace pentru o echipă muncitorească, în speță Rapid. Unde „nea Tinel” a rămas până la încheierea carierei de portar, în 1952. A jucat și cinci meciuri în naționala României și a rămas de legendă faptul că la o partidă cu Cehoslovacia, disputată în 1947 în Giulești, la o lovitură liberă a adversarilor, „nea Tinel” a strigat de l-au auzit toți spectatorii prezenți pe stadion: „Faceți, bă, zid, că mă omoară ăla”!

TREI TITLURI ȘI DUBLU ÎNVINGĂTOR AL BARCELONEI

Valentin Stănescu a renunțat la cariera de fotbalist la doar 30 de ani. S-a dedicat antrenoratului și a început de jos, la echipa Locomotiva MCF, pe care a preluat-o în 1953 și cu care a ajuns din campionatul regional până în Divizia B. Au urmat Dunărea Giurgiu (1955-1958), Unirea Focșani (1958-1959), Metalul Târgoviște (1959- 1963), pentru ca în 1963 să fie numit pe banca tehnică a Rapidului.
La formația de lângă Podul Grant avea să scrie istorie, câștigând în 1967 primul titlu din istoria Rapidului, după acel meci de la Ploiești încheiat cu scorul de 0-0, în care cântăreața Ioana Radu a fost lider al galeriei „vișinii”.
Avea să eșueze însă în Cupa României, unde giuleștenii au fost învinși peste doar câteva zile, în semifinale, de o echipă din Divizia C: Foresta Fălticeni! În sezonul următor, a eșuat din nou în Cupă, pierzând, 1-3 (după prelungiri), finala cu Dinamo, iar în octombrie 1968 avea să plece de la Rapid, din cauza lispei de rezultate.
A ajuns imediat pe banca tehnică a celor de la Steagul Roșu Brașov, echipă pe care a promovat-o la finalul sezonului și la care a stat până în 1971, când a fost numit ca antrenor al Stelei. Aici, s-a remarcat prin dubla victorie obținută de „roș-albaștri” în fața celebrei FC Barcelona (1-0 pe „Camp Nou” și 2-1 în Ghencea), în turul doi al Cupei Cupelor. În „sferturile” competiției, Steaua avea să fie eliminată de Bayern München după 1-1 la București și 0-0 în Germania, meci în finalul căruia care Anghel Iordănescu a ratat o ocazie cât roata carului de mare.
În 1973, a devenit selecționerul echipei naționale a României, unde a stat până în 1975, când a fost demis după un 0-4 cu echipa olimpică a Franței, la Blois. După doi ani la Petrolul Ploiești (1976-1978), a ajuns la Universitatea Craiova, cu care a câștigat un nou titlu în sezonul 1979-1980. Al doilea campionat al „Științei” și al doilea din cariera lui „nea Tinel”…
Între 1980 și 1981, s-a aflat din nou pe banca României, dar a plecat după ratarea calificării la Mondialul din 1982.
A ajuns la Dinamo, cu care a câștigat campionatul în ediția 1981-1982, iar cariera de antrenor avea să și-o încheie la echipa de la care s-a retras și ca jucător, Rapid (1982-1984).

POANTELE LUI „NEA TINEL”

Pe lângă rezultatele obținute, Valentin Stănescu a rămas în istoria fotbalului românesc și prin vorbele sale de duh sau prin unele întâmplări nostime al căror protagonist a fost. „Râdeai non-stop cu el. Chiar și când era supărat găsea ceva să spună prin care să înveselească atmosfera”, susțin jucătorii care l-au avut antrenor pe „nea Tinel”. Potrivit unui fost jucător rapidist, Aurel Mincu, Rapid a disputat în 1983 un meci amical la Tecuci. După meci, suporterii localnici au dat buzna la vestiare, ca să obțină autografe de la giuleșteni. Valentin Stănescu a încercat, la un moment dat, să împrăștie mulțimea: „Ce-i aici, bă? Hai, toată lumea afară!” și se pune în ușa vestiarului. Cum un ins tot încerca să intre, „nea Tinel” scoate un briceag, pe care îl purta tot timpul cu el, deschide lama și se repede la intrus: „N auzi, bă, să ieși? Ieși, că te tai!”. Omul scoate și el un briceag, apasă pe buton și din mâner iese o lamă mult mai lungă, la care antrenorul, văzând asta, deschide larg ușa și-i spune respectivului: „Intră, mâncați-aș, ești mai bun”. Pe când antrena la Focșani, Valentin Stănescu a fost fugărit de suporterii nervoși după un meci pe teren propriu. „Am luat-o de la stadion, așa, în tricou și chiloți, spre gară. Era nițică distanță, noroc că aveam pe atunci fuga bună.
M-am suit în trenul de București și nici nu m-am mai uitat înapoi. Dacă mă prindeau, aș fi avut soarta nemților din
Primul Război Mondial”, rememora tehnicianul.
Valentin Stănescu s-a stins din viață la 4 aprilie 1994.
N-avea decât 71 de ani…

MUGUR BĂILEȘTEANU