DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC – ȘTEFAN DOBAY, PRIMUL „TUNAR” AL ROMÂNIEI

DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC
ȘTEFAN DOBAY, PRIMUL „TUNAR” AL ROMÂNIEI

Ion Oblemenco a rămas în istoria fotbalului românesc drept „tunarul din Bănie”, grație șuturilor sale puternice și a eficacității în marcarea golurilor. Renumiți în acest sens sunt și Gică Hagi, Rodion Cămătaru, Ladislau Bölöni, Dorin Mateuț, Costel Orac sau Mircea Irimescu. Primul „tunar” al fotbalului nostru este însă Ștefan Dobay, jucător care, prin forța șutului său, a rupt plasa porții la un meci, a marcat pentru naționala României la două Campionate Mondiale și a dat naștere la o sumedenie de legende și povești…

A DAT PIANUL PE MINGEA DE FOTBAL

Ștefan Dobay a văzut lumina zilei în data de 26 septembrie 1909, în comuna Dumbrăvița, aflată în apropiere de Timișoara. Copilăria lui „Piști” (cum îi spuneau apropiații, sau „Calul”, după porecla primită mai târziu) nu a fost una ușoară. A rămas orfan de tată la vârsta de 7 ani (părintele decedând în Primul Război Mondial), iar mama sa, pentru a putea întreține familia, și-a găsit de lucru în Timișoara.
Primul domiciliu al lui Dobay în orașul de pe Bega a fost în cartierul Fabric, după care s-a mutat într-un imobil aflat în apropierea gării. A absolvit primele patru clase primare, iar mama a dorit să-l înscrie la gimnaziul de stat. Locurile fiind însă epuizate, viitorul fotbalist a ajuns în cele din urmă elev al Liceului Piarist.
„Aici am văzut eu pentru prima dată mingea de fotbal, care, pentru mulți dintre noi, era o raritate… Din ziua aceea, însă, în mine a început un neastâmpăr”, avea să povestească Ștefan Dobay în cartea autobiografică „Șut… Goool”. De atunci, Piști nu s-a mai despărțit de minge. Își petrecea majoritatea timpului în parcul dintre cartierele Iosefin și Elisabetin, unde „bătea bășica”. În tot acest timp, mama lui credea că lua lecții de pian… „Veneam acasă şi, senin, spuneam că am fost la lecţia de pian. Fireşte, mama mă mirosea imediat. În toiul meciurilor, îmi uitam pe câmp fie notele, fie bocancii, care ţineau loc de barele porţilor, fie bluza de marinar. Să vii de la lecţia de pian… desculţ? Cu pantalonii făcuţi praf şi fără bluză? Bineînţeles că mama, aşa julit cum eram, mă mai bătea şi ea până credea că mi-a scos «damful de fotbal» din cap. N-a fost aşa. Mă uitam în ochii mamei, ochi care mi-au spus primii că mă iubesc, dar pentru fotbal o minţeam fără nici o remuşcare.
Mingea de fotbal învinsese”, rememora Dobay, în romanul autobiografic.
După o încercare eșuată de a se legitima la juniorii echipei CAT, Dobay a ajuns să joace fotbal la nivel organizat la Sparta Unirea CFR Timișoara, iar exact în ziua în care împlinea 15 ani a debutat la „seniori” într-un meci pe care echipa sa l-a disputat la Jimbolia și în care tânărul jucător a marcat de trei ori! A evoluat la Sparta Unirea până în 1927, an în care gruparea s-a desființat, iar Dobay, împreună cu alți colegi, a ajuns la Banatul Timișoara. Cu noul club, a câștigat competiția districtuală și a ajuns până în semifinalele campionatului național, unde drumul spre titlu a fost barat de România Cluj.

ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR

Gloria lui Ștefan Dobay avea să vină odată cu transferul la Ripensia Timișoara, prima echipă profesionistă din istoria fotbalului românesc, survenit în 1930. La început, ca urmare a statutului ei, „Ripi” n-a fost acceptată în campionatul României, așa că Dobay s-a remarcat în turneele internaționale susținute de formația bănățeană. Ulterior, după ce Ripensia a intrat în întrecerea internă, „Calul”, pe lângă cele patru titluri de campion și două Cupe ale României dobândite alături de colegii săi, avea să devină de patru ori golgheterul țării noastre, în edițiile 1932-33 (16 goluri), 1933-1934 (25 goluri), 1934-1935 (24 goluri) şi 1936-1937 (21 goluri)! Cu cele patru titluri de golgheter cucerite, Ștefan Dobay împarte și astăzi recordul în materie cu Ion Oblemenco și cu Dudu Georgescu!
La naționala României, fotbalistul bănățean a bifat 41 de apariții și a marcat 20 de goluri. A debutat în reprezentativa tricoloră în mai 1930, într-un amical împotriva Greciei. Deși a avut o evoluție apreciată, n-a fost oprit în lotul României care a participat la primul Campionat Mondial din istorie, desfășurat în vara acelui an în Uruguay. Se va revanșa însă peste patru ani, când a marcat golul României în meciul cu Cehoslovacia (1-2), când tricolorii au fost eliminați de la Mondialul din 1934.
A făcut parte din echipa tricoloră și la întrecerea supremă din 1938, din Franța, când echipa noastră a înregistrat una dintre cele mai rușinoase rezultate din istorie (3-3 și 1-2, la rejucare, în fața Cubei) și a înscris câte un gol în ambele meciuri. Performanța lui avea să fie egalată mult mai târziu de Dan Petrescu, „Bursucul” punctând și la Campionatul Mondial din SUA (1994, la 1-0 cu echipa țării gazdă), și în 1998, în Franța (la 2-1 cu Anglia).
Cel de-al Doilea Război Mondial a stopat avântul bănățeanului. După Diktatul de la Viena, când Ardealul de Nord a fost rupt din România, Dobay a părăsit Ripensia și a plecat în campionatul Ungariei, unde a evoluat pentru Ferar Cluj (actuala CFR), iar apoi pentru Torekves. După război, când teritoriul a revenit la „patria mamă”, „tunarul” s-a legitimat la Karres Mediaș (Gaz Metan Mediaș din ziua de astăzi), unde, pe lângă activitatea de jucător, a debutat și în funcția de antrenor. În 1948, până să împlinească vârsta de 39 de ani, a decis să renunțe la cariera de fotbalist.
„Demarările mele nu mai aveau viteza din zilele de glorie și nici șuturile, care vârau spaima în portarii adverși, nu mai aveau forță de bolid. Atunci mi-am dat seama că, în sfârșit, a sosit ora renunțării”, mărturisea Ștefan Dobay în volumul „Șut… Goool”.
Și-a ales cariera de antrenor și a pregătit formațiile constănțene CFR și Desrobirea. A urmat Locomotiva Târgu Mureș, iar pe urmă a antrenat CCA, cu care a cucerit Cupa României (1955) și titlul de campioană (1956). În 1960, însă, a fost diagnosticat cu artroză coxofemurală, motiv pentru care s-a pensionat. S-a retras la Târgu Mureș, unde a trăit până pe 7 aprilie 1994. S-a stins din viață cu două luni înainte de Campionatul Mondial din SUA, unde naționala României a înregistrat cea mai bună performanță din istorie, ajungând până în sferturile de finală…
Forța cu care Ștefan Dobay șuta în minge a dat naștere la multe legende. S-a spus că, în urma unui pariu, o maimuță a fost pusă în poartă și când bănățeanul a tras în minge, a nimerit-o în plin, iar în urma loviturii, animalul și-a dat ultima suflare! Dobay a negat tot timpul această poveste: „Am rupt plase de porți, poate că erau mai putrede, dar n-am ucis nici măcar o vrabie”. Cibi Braun, fostul căpitan al echipei Juventus București, a lăsat însă posterității o declarație prin care confirmă faima de „tunar” a bănățeanului: „… Ghiță Ciolac l-a deschis splendid pe Dobay, iar «Calul» a pornit-o în galop! Apoi, după ce a scăpat și de Nicky Petrescu, de la vreo 10 metri, ș i-a expediat ghiuleaua spre poarta lui Enderffi. Ei bine, dragii mei, șutul acela n-a fost șut, ci un adevărat trăsnet! Mingea a spart plasa porții și a ieșit afară…
Toată viața mea n-am întâlnit o lovitură atât de puternică.
Balonul a trecut ca ghiuleaua din tun și pe oricine l-ar fi întâlnit în cale, cred că l-ar fi doborât la pământ…”.

MUGUR BĂILEȘTEANU