DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC – TITUS OZON – „DUȘMANUL POPORULUI” SALVAT DE GHEORGHIU DEJ

DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC
TITUS OZON – „DUȘMANUL POPORULUI”
SALVAT DE GHEORGHIU DEJ

I-a încântat în anii ’50 pe suporteri cu driblingurile și cu execuțiile sale. A fost golgheterul campionatului doi ani la rând. A participat cu naționala României la Jocurile Olimpice din 1952, de la Helsinki. A fost acuzat că și-a bătut joc de poporul sovietic „prieten”, a fost deportat în Deltă, la tăiat stuf, iar fostul lider comunist Gheorghe Gheorghiu Dej i-a salvat cariera fotbalistică, în schimbul transferului la Rapid. Astăzi, un parc situat vis-a-vis de Gara Obor îi poartă numele: Titus Ozon.

A aruncat ceasul primit de la ruși

Titus Ozon s-a născut la data de 13 mai 1927 în cartierul Obor din București. A început să joace fotbal la nivel organizat la vârsta de 10 ani, la echipa Unirea Tricolor, sub îndrumarea antrenorului Ștefan Cîrjan. La formația de seniori a clubului oborean, recunoscută ca gruparea legionarilor, a debutat chiar în ultimul sezon din existența acestuia: 1947-1948 și s-a remarcat prin faptul că a marcat 21 de goluri în 22 de meciuri jucate.
După ce Unirea a fost radiată de mai-marii vremii, Ozon a încercat să se transfere la Jiul Petroșani, dar a fost legitimat până la urmă la nou-înființata Dinamo București, unde a evoluat până în 1954, cu excepția anului 1951, când a fost împrumutat la Dinamo Brașov. La echipa „câinilor roșii”, oboreanul a adunat 94 de meciuri, înscriind de 55 de ori și a câștigat doi ani la rând titlul de golgheter al campionatului.
Fire rebelă, Titus Ozon a avut probleme în mai multe rânduri cu autoritățile comuniste. Pe când juca la Dinamo, a plecat cu o selecționată a primei divizii în URSS, unde a jucat două meciuri amicale și a marcat în ambele. La plecare, sovieticii le-au oferit românilor, ca amintire, niște ceasuri „Pobeda”. Lui Ozon, ca și altor colegi de-ai lui, nu i-a plăcut ceasul și l-a aruncat, fapt pentru care a fost „muștruluit” zdravăn la revenirea în țară, deoarece rușii aflaseră despre gest și s-au simțit jigniți.
Apoi, la un meci amical pe care Dinamo București l-a disputat cu Dinamo Tbilisi, Titus Ozon a făcut „greșeala” de a ridiculiza un fundaș al echipei adverse, dându-i mingea printre picioare. După meci, a fost băgat în ședință de șefi și „urecheat” serios. „Mi s-a spus că mi-am bătut joc de marele popor sovietic, prin acele driblinguri”, rememora, peste ani, fostul fotbalist.

Deportat în Deltă

În 1954, Titus Ozon s-a săturat de Dinamo. Firea lui nu se plia cu atmosfera cazonă de la clubul Ministerului de Interne. A primit o ofertă de la Progresul București, dar șefii formației din Șoseaua „Ștefan cel Mare” nici n-au vrut să audă de transfer. „Mi-au scos dosarul de la naftalină și m-au acuzat că am simpatii legionare, pentru că începusem fotbalul la Unirea Tricolor. M-au deportat în Deltă, la tăiat de stuf. Eram sechestrat într-o cabană și păzit de un securist. Într-o noapte am fugit pe geam. Am ajuns pe furiș în București, unde am semnat cu Progresul. Miliția m-a căutat zile în șir. A răscolit toate casele unde bănuiau că mă pot afla”, povestea Ozon.

„Contrabandă” cu nasturi

La Progresul, Titus Ozon a evoluat în perioada 1955-1958. A jucat, în 1958, finala Cupei României, pierdută, scor 0-1, în fața Științei Timișoara. De altfel, marele regret al atacantului a fost acela că n-a reușit să câștige niciun trofeu în cariera de jucător. De trei ori a terminat campionatul pe locul secund, iar de alte patru ori a pierdut în finala Cupei României.
Tot în 1958, Progresul București a efectuat un turneu de pregătire în Albania. La întoarcere, în vamă, asupra lui Titus Ozon s-au găsit aproximativ 3000 de nasturi de fildeș, pe care îi cumpărase din Albania cu gândul de a-i vinde în țară, pentru a-și completa veniturile. A fost acuzat de contrabandă și exclus din activitatea sportivă. La aproape un an de la acest episod, aflând că Gheorghe Gheorghiu Dej, conducătorul statului în acea perioadă, obișnuia să se plimbe la sfârșit de săptămână, împreună cu familia, pe Calea Victoriei, Ozon l-a așteptat pe liderul comunist, iar în momentul în care acesta a apărut, l-a rugat s-l ierte. Dej, pasionat de fotbal, i-a ridicat suspendarea, dar cu condiția ca atacantul să joace la Rapid, echipa de suflet a șefului statului, ceea ce Titus a acceptat fără șovăire.
La Rapid, Ozon a jucat pânăp în 1964, când a pus punct activității de fotbalist. A îămbrățișat caeriera de antrenor și a pregătit echipele Progresul București, Jiul Petroșani, FC Argeș, FC Brăila, Pandurii Târgi-Jiu, Azotul Slobozia și Șoimii Sibiu. Mai mult, în perioada 1972-1974 a fost selecționerul echipei naționale a Libiei.
Titus Ozon s-a stins din viață pe 24 noiembrie 1996, la vârsta de 69 de ani. În parcul aflat peste drum de Gara Obor și care poartă numele fostului fotbalist, statuia sa veghează cartierul în care a văzut lumina zilei și unde a făcut primii pași în fotbal…

MUGUR BĂILEȘTEANU