DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC – VIOREL MATEIANU, ANTRENORUL CARE A REVOLUȚIONAT FOTBALUL

– DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC –
VIOREL MATEIANU, ANTRENORUL CARE A
REVOLUȚIONAT FOTBALUL

„Concepția mea despre fotbal este următoarea: vom ataca întotdeauna, chiar și atunci când mingea este la adversar! Vreau să controlăm jocul întotdeauna, să avem inițiativa. Dacă pierdem mingea, trebuie să o luăm repede înapoi…”, afirma antrenorul german Christoph Daum în vara anului 2016, când era numit în funcția de selecționer al echipei naționale de fotbal a României. Că vorbele neamțului n-au avut niciun fel de acoperire, iar acesta a sfârșit prin a pleca din țară pe ușa din dos, hulit de majoritatea suporterilor, e altă discuție… Important este faptul că a existat un antrenor român care chiar a pus în practică ceea ce se lăuda Daum că va face. Numele lui? Viorel Mateianu.

A jucat în Germania de Vest
Viorel Mateianu a văzut lumina zilei la data de 1 iunie 1938, în localitatea Lipănești, din județul Prahova. S-a remarcat ca fotbalist încă de la vârsta de 14 ani, când era legitimat la juniorii clubului Flacăra Boldești, iar la 16 ani își făcea deja apariția în Divizia B, sub culorile echipei Progresul CPCS București.
La 19 ani, a debutat în prima divizie, la Progresul București, unde a jucat în sezonul 1957-1958. În continuare, cariera de fotbalist a lui Mateianu a contabilizat formațiile Știința Cluj (actuala „U” – 1958-1961, aici urmând și studiile de jurist), Steaua București (1961-1962) și, din nou, Progresul București (1963-1970). La vârsta de 32 de ani, fapt rar în acele vremuri, a primit acceptul autorităților comuniste să se transfere în Germania de Vest, la TUS Wannsee Berlin (din Berlinul occidental), iar apoi, în 1973, a evoluat la Alemannia Aachen, club la care avea să-și încheie cariera de jucător. Viorel Mateianu a mai bifat și 6 meciuri în tricoul echipei naționale a României, pentru care a înscris două goluri.

Mentor pentru Mircea Lucescu
Revenit în țară, Mateianu s-a dedicat carierei de antrenor. De care, potrivit propriilor mărturisiri, era atras încă din perioada în care era fotbalist activ. Prima echipă pe care a condus-o ca „principal” a fost Progresul București, pe care a preluat-o în anul 1976. A promovat formația din Divizia B în „A”, dar la scurt timp avea să fie demis. A revenit în eșalonul secund, la FC Baia Mare. Inițial, a fost angajat doar pentru șase luni, dar a stat la gruparea băimăreană până în 1981 și i-a uimit pe toți prin metodele sale de pregătire și de abordare a meciurilor.
Într-o perioadă în care mulți antrenori (inclusiv conducători ai Federației Române de Fotbal) rămăseseră tributari stilului sovietic de pregătire (antrenamente fizice epuizante, cantonamente interminabile, atitudine militărească cu jucătorii), Viorel Mateianu i-a surprins pe toți prin faptul că a renunțat la celebrele (în acele vremuri) stagii de pregătire montane, în care jucătorii erau obligați să alerge zeci de kilometri pe teren accidentat și prin felul frumos în care le vorbea. De asemenea, nu-i ținea pe fotbaliști în cantonament, aceștia sosind, înaintea unui meci, la stadion direct de la casele lor. Adept al ideii că antrenamentul cel mai bun este jocul, Mateianu profita de fiecare „fereastră” oferită de campionat pentru a organiza partide amicale.
În ce constau metodele avangardiste aduse de de Viorel Mateianu în fotbalul românesc? În primul rând, jucătorii de la FC Baia Mare schimbau tot timpul posturile între ei. Apoi, un presing sufocant făcut asupra adversarului, imediat ce acesta punea mingea în joc. Nu în ultimul rând, într-o perioadă în care portarul putea să prindă în brațe mingea pasată de coechipier, Mateianu i-a interzis acest lucru lui Ariciu, goal-keeper-ul grupării din Baia Mare. Acesta trebuia să joace mingea cu piciorul și să o trimită celui mai apropiat coechipier, nu să o „bubuie” cât mai departe de buturile sale, cum făceau (și mai fac și astăzi) mulți portari. „Nu avem cum să luăm gol cât timp mingea este la noi. Deci, când o pierdem, trebuie să o recuperăm cât mai repede, de preferat în jumătatea de teren a adversarului”, era filosofia lui Viorel Mateianu. Pe scurt, presing și posesie, cam cum joacă astăzi marile echipe ale Europei…
Din păcate, ideile inovatoare i-au adus tehnicianului multe critici din partea „corifeilor” vremii. Totuși, un tânăr antrenor de atunci, Mircea Lucescu pe numele său, a fost fascinat de metodele lui „nea Vio”. „Mircea venea la Baia Mare și îl ruga pe Viorel să mai continue munca și după antrenamentele normale, ca să-și noteze detaliat. Lucescu le făcea cinste jucătorilor cu câte o bere, ca să accepte să prelungească antrenamentele. Când se întâlneau, nu dormeau, vorbeau încontinuu despre fotbal și desenau, notau. Mircea și Viorel s-au legat pentru că ambii aveau aceeași pasiune, care-i obseda. Pentru ei, fotbalul nu era doar o meserie, un mod de a câștiga bani. Diferența era că Lucescu a fost realist, pe când Viorel era un visător”, povestea Michaela Mateianu, soția antrenorului, reporterilor cotidianului „Gazeta Sporturilor”.

„Omorât de Steaua” – mit sau adevăr?
Treptat, Viorel Mateianu a început să fie „citit” de antrenorii adverși, iar rezultatele bune au dispărut. A avut un scurt periplu la Progresul Brăila, a pregătit, între 1982 și 1983, formația Petrolul Ploiești, a trecut pentru puțin timp la Jiul Petroșani, Danubiana București și FC Drobeta Turnu Severin, pentru ca în 1988 să poposească pe banca tehnică a celor de la FC Bihor Oradea. În luna septembrie a acelui an, orădenii au primit vizita Stelei. Martorii acelei partide au povestit că s-au făcut presiuni mari ca bucureștenii să câștige jocul, dar, cu toate acestea, echipa lui Mateianu a intrat la pauză cu avantaj pe tabelă: 2-1. Până la urmă, steliștii au reușit să câștige cu 3-2, arbitrul Gheorghe Constantin prelungind partida cu minute bune, până când bucureștenii au izbutit să marcheze golul victoriei.
La două luni de la partida cu pricina, Viorel Mateianu a suferit un accident vascular cerebral, care l-a obligat să se pensioneze. Au fost destui cei care au susținut că accidentul a fost provocat de cele întâmplate la meciul cu Steaua, fapt infirmat însă de soția antrenorului: „Nu acel meci l-a omorât pe Vio. Sigur, a suferit enorm din cauza evenimentelor, dar jocul s-a disputat în septembrie, iar el a suferit accidentul în noiembrie. De fapt, nu era primul accident vascular, el mai suferise unul ușor în 1983, când l-am și rugat s-o lase mai ușor cu fotbalul, dar n-am avut cu cine să mă înțeleg”.
Viorel Mateianu s-a stins din viață la data de 25 noiembrie 1997, la doar 59 de ani. N-a pregătit echipe mari din fotbalul românesc, n-a câștigat trofee, dar a rămas în istorie ca antrenorul-vizionar, care a încercat să-și facă echipele să joace ceea ce joacă astăzi marile cluburi ale lumii…

MUGUR BĂILEȘTEANU