DIN SERIA: „MEMORIA ÎN DEZBATERE…” SFÂNTUL IERARH ANTIM IVIREANUL

DIN SERIA: „MEMORIA ÎN DEZBATERE…”
SFÂNTUL IERARH ANTIM IVIREANUL

Cu ajutorul lui Dumnezeu ne bucurăm, în aceste vremuri frământate, amestecate şi vitrege, sufletele de pacea care izvorăşte din smerita slujire şi pomenire a Sfântului Antim Ivireanul – Ierarhul, Mitropolitul, ctitor de cultură, spiritualitate şi viaţă duhovnicească în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu şi de mulţi Sfinţi Români printre care, la loc de frunte se numără ierarhul Georgian, motiv pentru care, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 28 – 29 octombrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română.
Considerat cel mai de seamă Mitropolit al Ţării Româneşti din toată istoria ei, Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul rămâne în memoria Bisericii noastre ca o personalitate de o complexitate rar întâlnită. Tipograf, arhitect de biserici, caligraf, sculptor, predicator fără egal, cunoscător al multor limbi străine, Ierarhul, Mitropolitul de origine georgiană, s-a dovedit în acelaşi timp a fi un bun chivernisitor al Bisericii, cu spirit filantropic şi aplecare spre nevoile credincioşilor pe care i-a păstorit.
Ceea ce a lăsat posterităţii, opera sa omiletică, Didahiile, ne arată că avem în faţă un orator neîntrecut.
Mănăstirea Antim din Bucureşti, ctitoria sa, este şi ea un semn al iubirii de Dumnezeu şi al priceperii Mitropolitului, iar testamentul scris de el mărturiseşte dragostea pe care o nutrea faţă de păstoriţii săi lipsiţi de cele materiale.
Pentru toate aceste fapte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe Mitropolitul Antim Ivireanul în rândul sfinţilor la 21 iunie 1992.

Acest ales al lui Dumnezeu s-a născut în Iviria (Georgia de astăzi) pe la anii 1650, din părinţi dreptcredincioşi, Ioan şi Maria, primind numele de botez Andrei. Crescut în duhul tradiţiei ortodoxe, tânărul Andrei a primit de la Dumnezeu darul picturii şi sculpturii bisericeşti.
Odată, năvălind turcii pe meleagurile sale natale, a fost luat rob şi a îndurat amărăciunile şi umilinţele vieţii printre cei străini de neamul lui şi de credinţa creştină. După un timp a fost răscumpărat de către Patriarhul Ierusalimului – Dositei Notara, care l-a și tuns în monahism.
Desăvârşindu-şi priceperea artistică şi cunoaşterea limbilor greacă, turcă şi arabă, Antim Ivireanul a fost trimis în Moldova, la Iași, ca Stareț al Mănăstirii Cetățuia, pentru a organiza o tipografie grecească. Acolo a cunoscut lucrarea cărturărească a Sfântului Mitropolit Dosoftei și a fost inițiat în meșteșugul tiparului de învățatul Episcop Mitrofan al Hușilor.
Pe la anul 1690 a venit în Ţara Românească, unde a fost rânduit de către Binecredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanu la tipărirea cărţilor bisericeşti. A fost Stareț la Mănăstirea Snagov, lângă Bucureşti, iar în vara anului 1691, fostul Episcop al Huşilor, Mitrofan, i-a lăsat în grijă Sfântului tipografia Mitropoliei Ţării Româneşti.
În vara anului 1694, înţelegând valoarea educaţiei prin carte a oamenilor, a creat la Mănăstirea Snagov o renumită şcoală tipografică, ostenindu-se neîncetat pentru desăvârşirea ,,meşteşugului tipografiei şi îndireptărilor cuvintelor româneşti”, adevărate comori de cărţi ieşind din mâinile lui, dintre care amintim numai câteva: Antologhionul, Evangheliarul, Floarea Darurilor, Carte sau Lumină, Octoihul, Capete de Poruncă, Învăţătură Bisericească, Mărturisirea Ortodoxă, primul Liturghier Greco-Arab, Ceaslovul Greco-Slavo-Român.
La 16 martie 1705 a fost ales Episcop de Râmnicu Vâlcea, dovedind şi aici frumoase calităţi de bun iconom şi om de carte, tipărind în mai puţin de trei ani 9 cărţi, cea mai importantă fiind Tomul bucuriei, cu aproape 800 de pagini, cuprinzând cinci lucrări polemice îndreptate împotriva apusenilor, care încercau să dezbine Ortodoxia şi în Ţările Române, mai ales în Ardeal. S-a preocupat, totodată, şi de repararea, zugrăvirea şi sfinţirea multor biserici şi a Mănăstirilor Strehaia, Surpatele, Cozia şi Govora. Cu totul deosebit este faptul că Mitropolitul Antim Ivireanul a început seria unor tipărituri menite să ducă la biruinţa limbii române în Biserica noastră. Astfel, în anul 1706 a tipărit Molitvelnicul, prima ediţie românească în Muntenia.
La 22 februarie 1708, în Duminica Ortodoxiei, a fost înscăunat Mitropolit al Ţării Româneşti ca urmare a recomandării testamentare a Mitropolitului Teodosie, cel care a păstorit credincioşii din Ţara Românească, timp de 40 ani. Imediat după înscăunare, Mitropolitul Antim Ivireanul a mutat tipografia de la Râmnic la Târgovişte, unde a imprimat alte 18 cărţi, dintre care 11 în româneşte.
În anul 1713 a tipărit Liturghierul, integral în româneşte, consfinţind biruinţa limbii române în cultul Bisericii.
Cea mai valoroasă lucrare a Mitropolitului Antim Ivireanul o constituie Didahiile. Sunt 28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale, la diferite sărbători împărăteşti sau ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor, la care se adaugă şapte cuvântări ocazionale.
Mitropolitul Antim Ivireanul a desfăşurat o bogată activitate tipografică (63 de cărţi, 39 fiind lucrate cu mâna sa, 21 în limba română).
Începută în primăvara anului 1713, Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, construită în Bucureşti de către Mitropolitul Antim, după planurile proprii, poartă cu adevărat pecetea sufletească a ctitorului ei. ,,Această sfântă biserică, ce am zidit întru slava lui Dumnezeu şi întru cinstea şi pomenirea Tuturor Sfinţilor, fiind rodul ostenelilor mele cele multe, am dat-o şi am închinat-o cu mare plecăciune şi cucernicie marelui Dumnezeu” – scria Mitropolitul Antim Ivireanul în Aşezământul Mânăstirii, Testamentul pe care l-a lăsat vieţuitorilor acestui sfânt locaş.
Bun patriot şi luptător împotriva asupririi turceşti care deja prevestea instalarea regimului fanariot, Mitropolitul Antim Ivireanul a fost arestat, în luna martie anul 1716, şi a îndurat umilinţe şi chinuri în temniţele domneşti până toamna, când a fost caterisit pe nedrept, fiind condamnat la închisoare pe viaţă la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai. Pe drum însă, ostaşii turci l-au omorât şi i-au aruncat trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol. Prin faptele şi darurile sale deosebite, prin smerenia sa, prin dragostea de Biserică şi de semeni, prin îndemnurile la pocăinţă, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a luminat viaţa duhovnicească a vremii sale. Abia în anul 1966, Patriarhia Ecumenică a ridicat caterisirea ce a fost aruncată în mod nedrept asupra Sfântului Ierarh Martir şi Mucenic Antim Ivireanul, pentru ca în anul 1992, Mitropolitul Antim să fie trecut în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, ca Sfânt Ierarh şi Sfinţit Mucenic, rânduindu-se ca zi de pomenire anuală data de 27 septembrie. Cu alte cuvinte, aşadar, la 21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe Mitropolitul Antim Ivireanul în rândul sfinţilor, fiind prăznuit în fiecare an, cu mare cinste, multă recunoştinţă, aleasă preţuire, deosebită admiraţie şi cucernică evlavie, în ziua de 27 septembrie.
Este considerat cel mai de seamă Mitropolit al Ţării Româneşti din toată istoria ei. Prin întreaga sa activitate pastorală, tipografică şi predicatorială, ca Episcop şi Mitropolit, Sfântul Antim a întruchipat pe adevăratul păstor care-şi pune sufletul pentru credincioşii săi. Viaţa lui a fost o întreagă jertfă de muncă şi de râvnă pentru ridicarea Bisericii şi luminarea credincioşilor. Deşi străin de neam, el a învăţat limba românească în chip desăvârşit, lăsându-ne în tălmăcirile şi prefeţele sale, în didahiile şi în sfaturile sale duhovniceşti cel mai frumos grai românesc.

RELAŢIA ŞI RAPORTURILE STAT-BISERICĂ DIN PERSPECTIVA
SFÂNTULUI ANTIM IVIREANUL

Credem că Sfântul Ierarh Antim Ivireanul este unul din simbolurile renaşterii vieţii monahale, culturale şi spirituale dar şi a credinţei pe pământurile Munteniei şi Olteniei, exemplu de demn urmat pentru noi în aşezarea corectă şi autentică a Bisericii în relaţia cu societatea actuală atât de supusă presiunilor secularizării şi relativizării oricăror valori morale.
Mănăstirea ctitorită de Sfântul Antim cu Hramul „Tuturor Sfinţilor” din Bucureşti este nu numai spaţiu fizic, concret a slujirii lui Dumnezeu în post, rugăciune, smerenie şi ascultare, ci şi izvor de viaţă creştină, loc de pelerinaj pentru oamenii care trăiesc în tumultul cotidian, prilej de împăcare cu Dumnezeu, cu sine şi cu aproapele.
Cunoaşterea vieţii, a faptelor şi ctitoriilor cărturăreşti ale Sfântului Antim înseamnă pentru credincios lucrarea la care este chemat fiecare dintre noi în vremurile de acum.

În încheiere voi remarca şi sublinia faptul că Sfântul Antim Ivireanul a fost nu doar un mare ctitor, dar şi un înţelept sfătuitor al Domnitorilor Ţării Româneşti, mai cu seamă a Sfântului Constantin Vodă Brâncoveanu. Acest Sfânt a susţinut politica Statului în măsura în care aceasta slujea interesele poporului drept – credincios, dar nu a ezitat să manifeste o opoziţie fermă faţă de intruziunile nocive ale puterii de stat în viaţa eclesială, atunci când a fost cazul. Atitudinea pe care Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a avut-o în relaţiile cu puterea statală a fost întemeiată pe dragoste creştină, pe curaj profetic şi pe jertfa personală, de sine.
Fără a intra, de fapt, în conflict cu autoritatea Voievodului, Sfântul Mitropolit Antim a reuşit să „dea Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”…
Relaţia dintre Biserică şi Stat a cunoscut în România post-decembristă o evoluţie care se caracterizează prin tendinţe de armonizare a politicilor sociale, precum şi de înţelegerea clară, corectă a rolului şi a locului deţinute de către cei doi parteneri în lucrarea comună de slujire a poporului nostru. Cu siguranţă că exemplul Sfântului Ierarh Antim este de mare folos pentru Biserica noastră, cea luptătoare a lui Iisus Hristos, în demersul ei permanent de mărturisire a cuvântului dumnezeiesc.
Zestrea de valori spirituale, culturale şi materiale a Bisericii la care Sfântul Antim Ivireanul, deşi nu a fost român de origine, are o contribuţie însemnată este absolut necesară pentru definirea corectă a locului şi a rolului României ca stat membru al Uniunii Europene.
Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe Române în faţa lui Dumnezeu şi a naţiunii române este egală cu responsabilitatea Statului Român, respectul, armonia şi colaborarea fiind considerate repere fundamentale ale relaţiilor dintre Biserică şi Stat în contextul integrării României în Uniunea Europeană.
Aşadar, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul rămâne pentru noi un model de viaţă duhovnicească, de slujire şi mai ales de echilibru, un Sfânt care ne arată calea demnă de urmat spre dezvoltarea relaţiei dintre Biserică şi Stat, o relaţie care, fiind caracterizată prin cunoaştere reciprocă, respect şi eficientă colaborare, va fi benefică cetăţenilor ţării noastre.
Am convingerea că tot ceea ce se mărturiseşte, în această perioadă, despre Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul, şi la Bucureşti – la ctitoria sa monahală, sau la Râmnicu Vâlcea, precum şi în alte părţi, reprezintă nu numai o contribuţie importantă la cunoaşterea vieţii şi slujirii Sfântului, cât mai ales o actualizare şi o aşezare folositoare a moştenirii lăsate nouă de acesta, în contextul existenţei noastre de oameni ai începutului de mileniu III…

Dr. STELIAN GOMBOȘ