Distrugerea Ecosistemelor

Dintre numeroasele probleme ecologice pe care am ajuns să le conştientizăm cu durere în ultima vreme se află şi scăderea biodiversităţii sau cu alte cuvinte dispariţia treptată a plantelor şi a animalelor cu care ne-am obişnuit să convieţuim.

Pentru a atrage şi mai mult atenţia asupra acestui pericol, Uniunea Europeană a declarat anul 2010 ca fiind „Anul biodiversităţii”. Şi pentru ca impactul să fie cât mai puternic, clipul publicitar al campaniei de promovare accentuează realitatea potrivit căreia omul, la rândul său, face parte din biodiversitatea planetei, putând fi şi el oricând atins de flagelul care le ameninţă pe toate celelalte fiinţe vii. Războiul împotriva distrugerii biodiversităţii s-a îmbogăţit cu două noi „arme de luptă”, care reprezintă propriu-zis instrumente de informare. Primul este portalul web intitulat „Sistemul european de informaţii privind biodiversitatea” (prescurtat BISE), rod al colaborării dintre Directoratul General pentru Mediu din cadrul Comisiei şi Agenţia Europeană de Mediu. Site-ul înlesneşte accesul publicului la informații despre natură şi biodiversitate, prezentând datele existente într-un mod exhaustiv. Şi cea de-a doua armă de luptă împotriva distrugerii biodiversităţii este realizată tot prin parteneriatul dintre Comisia Europeană şi „Agenţia Europeană de Mediu” şi anume „nivelul de referinţă în materie de biodiversitate”. Documentul are rolul de a oferi o imagine de ansamblu asupra biodiversităţii, atât a stadiului de distrugere, cât şi a eforturilor de redresare. Astfel, oficialii europeni speră să fie acoperite lacunele din prezent oferind date despre numărul de specii, situaţia habitatelor şi serviciile ecosistemice. „Nivelul de referinţă în materie de biodiversitate” a devenit operaţional înainte de sfârşitul anului 2010. România este caracterizată de un nivel ridicat de biodiversitate – din punct de vedere al numărului de specii, al habitatelor și al ecosistemelor pe care le formează și din punct de vedere al suprafețelor deținute de acestea, însă modificările actuale de peisaj pun în evidență amenințări serioase: intensificarea activităților agricole ce afectează cu precădere zonele mai productive și abandonarea activităților agricole ce se manifestă mai ales în zonele slab productive. România este caracterizată de o mare diversitate biologică, manifestată atât intraspecific cât și interspecific, remarcându-se atât prin numărul mare de ecosisteme cât și prin numărul de specii, dar în prezent multe specii de plante și animale sunt amenințate cu dispariția, iar modificarea peisajului reprezintă primul indicator al deteriorării mediului.

Ariile protejate

Dintre statele membre ale U.E. – 27, România deține cea mai mare diversitate biogeografică (5 regiuni biogeografice din cele 11 europene), aceasta aflându-se în majoritate într-o stare favorabilă de conservare. Suprafața totală a ariilor protejate este de cca. 1.866.705 ha și acoperă aproximativ 7,83% din suprafața țării. Sunt incluse aici Rezervația Biosferei „Delta Dunării” – 576.216ha, 13 Parcuri Naționale – 318.116ha, 13 Parcuri Naturale – 772.128ha, 981 Rezervații Naturale – 179.193ha și 28 Arii Speciale de Protecție Avifaunistică – 21.052ha. Dintre acestea, câteva arii protejate prezintă interes deosebit, atât la nivel național cât și internațional, având statut multiplu: Rezervația Biosferei Delta Dunării – Rezervație a Biosferei (Comitetul UNESCO MAB – „Omul și Biosfera”), Zonă Umedă de Importanță Internațională (Secretariatul Convenției Ramsar) și Sit al Patrimoniului Natural Universal (UNESCO); Parcul Național Retezat – Rezervație a Biosferei (Comitetul UNESCO MAB – „Omul și Biosfera”); Parcul Național Munții Rodnei – Rezervație a Biosferei (Comitetul UNESCO MAB – „Omul și Biosfera”); Parcul Național Balta Mică a Brăilei – Zonă Umedă de Importanță Internațională (Secretariatul Convenției Ramsar). În afara ariilor protejate de interes național, prin intermediul Programului IBA (Important Birds Area/ Arii de Importanță Avifaunistică) au fost identificate în România cele mai importante arii pentru menținerea populațiilor de păsări sălbatice, inclusiv a celor de interes internațional sau prioritare la nivel comunitar precum și a speciilor migratoare. În România programul este derulat de către Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, Societatea Ornitologică Română (partener BirdLife în România) și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii “Grupul Milvus”. Pe baza datelor adunate în special în ultimii 10 ani, au fost identificate la nivelul întregii țări 132 de IBA-uri, acoperind cca. 17% din suprafața țării.

Natura 2000

O bună parte din teritoriul național este acoperită de rețeaua comunitară de arii protejate Natura 2000. Dintre cele 198 tipuri de habitate europene, dintre care 65 sunt prioritare, în România se regăsesc 94 tipuri de habitate dintre care 23 sunt prioritare la nivel comunitar și a căror conservare impune desemnarea unor Arii Speciale de Conservare (SAC). Până în prezent au fost identificate ca situri Natura 2000 un număr de: 108 situri SPA (Arii de Protecție Specială Avifaunistică) reprezentând aproximativ 11,89% din teritoriul României; 273 situri pSCI (propuneri de Situri de Importanță Comunitară) reprezentând aproximativ 13,21% din teritoriul României. Regimul de protecție pentru aceste situri de interes comunitar a fost impus la nivel național, în conformitate cu prevederile OUG nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, prin următoarele acte normative: Ordinul MMDD nr.776/2007 pentru declararea SCI și Hotărârea de Guvern nr.1284/2007 pentru declararea SPA. Arealul siturilor incluse în Rețeaua Europeană Natura 2000 acoperă aproximativ 17,84% din teritoriul național.

Agro – biodiversitatea

Deținem o importantă bază genetică atât în rândul plantelor de cultură cât și al animalelor domestice, strâns legată de agro – sistemele tradiționale. În ceea ce privește agrobiodiversitatea, suntem una dintre puținele țări europene în care agrosistemele tradiționale reprezintă rezervoare semnificative din punct de vedere al diversității genetice a plantelor de cultură și a animalelor domestice, care s-au conservat la locul de formare și dezvoltare (în situ). România este interesată să conserve o serie de specii locale de animale domestice, specifice unor regiuni, și care sunt în pericol de dispariție. În catalogul mamiferelor domestice sunt incluse 79 de rase (din care 26 sunt încă active, 19 în potențial pericol și 34 dispărute). Trebuie notat totuși că multe rase locale (Turcana, Tigaie, Capra Carpatina etc.) au un sistem de reproducție în comunități locale (izolare reproductivă pe o anumită arie, fără registru genealogic și controlul oficial al producției, selecția fiind facută după preferința proprietarilor). Ca varietăți de plante există populații locale aflate pe cale de dispariție, distribuite în multe regiuni. O importanță mare este acordată și livezilor.

Conservarea biodiversității pe terenurile forestiere

Dispunem de o mare diversitate forestieră și este una dintre puținele țări europene care mai posedă păduri virgine. Multe dintre aceste păduri joacă roluri importante de mediu și ca spațiu recreațional, dar reprezintă în același timp și o importantă valoare economică. În ceea ce privește relația dintre păduri și managementul biodiversității, România este una dintre puținele țări europene care încă deține păduri virgine – aproximativ 300.000ha, prezente în cea mai mare parte în zona montană. Pădurile dețin funcții multiple, spre exemplu, aici se regăsesc habitate importante pentru fauna salbatică (mai ales acolo unde există potențiale situri Natura 2000), asigură funcția de protecție în bazinele torențiale, dar dețin și alte funcții de protecție și asigură, de asemenea, importante servicii de mediu cu impact pozitiv asupra comunităților umane. Acolo unde aceste valori sunt considerate de importanță mare sau crucială, pădurile pot fi clasificate ca având valoare înaltă de conservare. Până la finalul anului 2005, 1.119,7 mii ha de păduri în România au fost certificate prin Sistemul de Certificare Forestieră (SCF). Peste 9% din suprafața forestieră (574.878ha) este situată în arii protejate, managementul acesteia vizând conservarea biodiversității (sursa: Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, 2006 – Managementul ariilor forestiere din cadrul Parcurilor Naționale). Peste 190 de țări au căzut de acord în 2002 să diminueze pierderea biodiversității până în 2010, însă nu s-a observat încă o diferență considerabilă. “Biodiversitatea este strâns legată de funcțiile ecosistemului de care depindem și noi pentru a ne asigura mâncarea și apa. Actualul curent arată că ne îndreptăm către o reducere catastrofală a numărului ecositemelor”, a explicat Ban, citat de Reuters. În raport se arată că există un progres mare în ceea ce privește reducerea ratei de dispariție a pădurilor tropicale în unele regiuni, însă habitatele marine și recifele de corali încă sunt în pericol de dispariție. Principalele cauze ale pierderii biodiversității sunt schimbările climatice, poluarea, schimbările habitatelor, supraexploatarea și apariția unor specii noi de viețuitoare. “Cu resurse adecvate și cu o politică bună putem avea ustensilele necesare pentru a opri pierderea biodiversității”, se arată în studiu. În următorii 20-30 ani, putem pierde peste 1 milion de specii de plante și animale din cauza modificărilor produse în natură de activitatea umană. În prezent, cca 10% din speciile de plante din zona temperată și 11% din cele 9.000 specii de păsări sunt pe cale de dispariție. Conceptul de biodiversitate include: Diversitate specifică (numărul de specii diferite dintr-o anumită arie și numărul de indivizi din fiecare specie). Diversitate genetică (ansamblul de gene deținute de o specie dintr-o anumită arie). Diversitate sistemică (varietatea habitatelor, comunităților ecologice ce alcătuiesc ecosfera). Diversitatea biologică este afectată de numeroși factori, printre care: Poluarea apei, aerului, solului cu diferite substanțe chimice provenite din activitatea antropică și care duce la alterarea habitatelor ocupate de diferite specii. Introducerea accidentală sau intenționată de specii străine într-un ecosistem. Speciile noi, dacă găsesc condiții optime de viață pot înlocui speciile autohtone, ducând la modificarea caracteristicilor biocenozelor (ex.: Rapana, Mya, Mnemiopsis sunt specii străine introduse în Marea Neagră cu apa de balast a navelor ducând la dispariția unor specii autohtone). Supraexploatarea resurselor biologice fără a se ține cont de limitele stocurilor speciilor cu utilitate economică (ex.: supraexploatarea resurselor piscicole în Marea Neagră a dus la scăderea stocurilor de pești). Ca urmare a acestor modificări antropice, biocenozele de la litoralul românesc au suferit numeroase modificări.

Gabriel Vulpoiu