Doina Badea. O voce extraordinară, un destin tragic

Doina Badea s-a născut la 6 ianuarie 1940, în Craiova. După terminarea liceului, s-a înscris la Școala Populară de Arte din Craiova, pe care a absolvit-o în 1958, timp în care cânta deja în Ansamblul “Nicolae Bălcescu” și la Filarmonica de Stat “Oltenia”, Craiova. În anul 1960 a fost angajată la recent înființatul Teatru de Estradă din Deva (astăzi Teatrul de Arte), unde timp de trei ani a cântat sub numele de scenă “Retta Marga” în reviste precum: “Pe treptele revistei”, “Pagini alese din revista de altădată”, “Șarjele revistei”, “Vacanță muzicală” ș.a.

Aici i-a cunoscut pe Vasile Veselovski și Puiu Maximilian de la Teatrul Tănase, care în 1963 au adus-o la Revistă în București, Doina Badea reluându-și numele real. Cu acesta a participat la mai multe turnee în țară și în străinătate, inclusiv la Paris, la faimosul teatru “Olimpia”. Înzestrată cu o voce extraordinară, puternică, gravă, inconfundabilă și inimitabilă, Doina Badea a cântat în spectacole muzicale, festivaluri și concursuri naționale și internaționale precum: Festivalul de la Mamaia (încă de la prima ediție din 1963, când a cucerit marele premiu cu melodia “Spre soare zburăm” de George Grigoriu, Cerbul de Aur de la Brașov (1969), Festivalul de la Sopot (Polonia), de la Berlin (Germania) ș.a., peste tot încântând publicul cu muzica sa.

De precizat că Doina Badea nu era o artistă de show care să danseze, să facă glume, nu avea o frumusețe fizică desăvârșită etc., excelând prin voce, care transforma o melodie în șlagăr. Ea a cântat nu doar muzică ușoară ci și populară, romanțe, cântece de petrecere, canțonete, operetă, fiind solicitată de compozitori să le interpreteze melodiile, succesul fiind astfel garantat.

Spre exemplu, critica muzicală (ex. George Sbârcea) apreciază în unanimitate că șlagăre precum “Ploaia și noi” de Vasile Vasilache – junior sau “Cânta un matelot” de Vasile Veselovski nu ar fi putut avea atât succes fără vocea și interpretarea magistrală a Doinei Badea. Dintre numeroasele șlagăre lansate și cântate de Doina Badea (care au fost înregistrate la RadioTeleviziune și la casa de discuri Electrecord) evidențiem: “Ploaia și noi”, “Cânta un matelot”, “Se întorc vapoarele”, “Vechiul pian”, “Tu”, “Cânta o mandolină”, “Nu vreau să văd pe nimeni trist în astă seară”, “Pentru nimic în lume”, “Poate odată vom trăi din amintiri”, “Lacrimi de fericire”, “Cred în fericirea noastră”, “La un pas de fericire”, “Păstrează-mă doar pentru tine”, “Mai spune-mi că nu m-ai uitat”, “Când eram copii odată”, “Trecea o șatră de nomazi”, “Țiganca”, “Deschide, deschide fereastra”, “Mi-e dor de ochii tăi”, “De ți-ar spune poarta ta”, “Romanța inimii”, “Lung e drumul Gorjului”, “Ciuleandra”, “Hăulita” etc.

La data de 7 martie 1977 în jurul orelor 21:30 în România a avut loc un cutremur devastator care într-o fracțiune de secundă a frânt viața a peste 1.500 de oameni. Printre cei care și-au găsit sfârșitul sub dărâmături s-a numărat și marea Doamnă a muzicii românești Doina Badea împreună cu întreaga sa familie (soțul ei și cei doi copii, în vârstă de 4 și respectiv 1 an).

Blocul de pe strada Colonadelor (situat în zona Universității din București) în care se mutase de curând, s-a prăbușit, murind toți cei aproximativ 300 de locatari aflați în interior. Din mormanul de moloz rezultat în urma cutremurului, s-a mai găsit doar o mână a artistei (recunoscută după verighetă) și câteva fragmente din cadavrele celorlalți membri ai familiei sale.

Toate au fost adunate, puse într-un sicriu și îngropate câteva zile mai târziu în Cimitirul “Izvorul Nou” din Capitală, în prezența unui numeros public îndurerat de dispariția ei prematură în plină glorie. Moartea tragică a Doinei Badea a produs mult regret în rândul colegilor, apropiaților și spectatorilor care au îndrăgit-o și care ascultă și azi cu mare plăcere și nostalgie melodiile ei nemuritoare, rămase înregistrate la Radio și pe discuri.

Horaţiu Măndăşescu