ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / DOPAJUL, O PROBLEMĂ ŞI ÎN SPORTUL ROMÂNESC

DOPAJUL, O PROBLEMĂ ŞI ÎN SPORTUL ROMÂNESC

DOPAJUL, O PROBLEMĂ
ŞI ÎN SPORTUL ROMÂNESC

 

Sportul mondial se confruntă în prezent cu un scandal de proporții.
Câțiva hackeri ruși au reușit să spargă serverele Agenției Mondiale Antidoping (WADA) și, potrivit dezvăluirilor acestora publicate de prestigiosul cotidian italian „Gazzetta dello Sport”, mai mulți sportivi celebri precum jucătorii de tenis Serena și Venus Williams, Rafael Nadal, gimnasta Simone Biles, baschetbalista Elena Delle Donne, atleta Michelle Carter ori ciclistul Chris Froome ar fi consumat substanțe interzise. Mai mult, pe „lista neagră” apare și o sportivă din România: Roxana Cogianu, membră a echipajului feminin de opt rame cu cârmaci, care a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio! Roxana a fost apărată de oficialii Federației Române de Canotaj, care au precizat că aceasta a urmat un tratament medicamentos în 2014, după o intervenție chirurgicală, iar printre substanțe s-a aflat și dexametazonă, un produs interzis, dar că totul s-a făcut cu aprobarea celor de la Agenția Mondială Antidoping. De altfel, toți cei incriminați în acest scandal au precizat că, dacă au consumat substanțe interzise, au făcut-o cu știrea celor de la WADA, pentru a-și trata diverse afecțiuni.
Indiferent dacă acuzațiile se vor dovedi sau nu întemeiate, dopajul devine o problemă tot mai stringentă în sportul mondial. În vara acestui an, nu mai puțin de 135 de atleți ruși au fost excluși de la Jocurile Olimpice de la Rio pe motiv că au consumat substanțe interzise în urma unui program finanțat chiar de guvernul acestei țări! De asemenea, atleții ruși au fost interziși și la Jocurile Paralimpice, desfășurate recent în aceeași metropolă braziliană, tot din cauza dopajului.

SCANDAL DE PROPORȚII ÎNAINTE DE OLIMPIADĂ

Din păcate, acest flagel a atins și sportul românesc. În luna mai a acestui an a izbucnit cel mai mare scandal de dopaj din țara noastră după ce mai mulți sportivi calificați la Rio au fost depistați pozitiv cu meldonium, o substanță trecută pe lista celor interzise la începutul lui 2016! Printre aceștia s-au numărat atleții Mihai Donisan, Claudia Ștef, Mirela Lavric; canoiștii Andrei Ștefan Strat, Leonid Carp și Victor Mihalachi ori echipajul de canoe 4 format din Traian Neagu, Cătălin Turceag, Daniel Burciu și Petruș Gavrilă. Pe listă s-a mai aflat biatlonista Eva Tofalvi, care a purtat drapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2010, desfășurate la Vancouver, dar și canoistul Liviu Dumitrescu. Spre deosebire de ceilalți, acestuia i s-a găsit în organism un hormon de creștere. Interesant este că atletul Mihai Donisan a fost inclus în delegația României participantă la Olimpiada de la Rio, Agenția Mondială Antidoping absolvindu-l într-o primă fază după ce a descoperit că sportivul a folosit meldonium-ul înainte de 31 decembrie 2015, când nu făcea parte din lista produselor interzise, iar acesta nu a fost absorbit complet în organism până la data efectuarii testului. În Brazilia, însă, Donisan a aflat că nu va putea concura la Jocuri, deoarece WADA a constatat o cantitate sporită de meldonium în organismul său la un control antidoping efectuat în februarie 2016!

PIERDEM O MEDALIE?

haltere

România s-a întors de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro cu o „zestre” de doar 5 medalii: una de aur, una de argint și trei de bronz. Ar putea rămâne însă doar cu patru! La sfârșitul Olimpiadei, TVR a anunțat că halterofilul Gabriel Sîncrăian, medaliat cu bronz în Brazilia, la categoria 85 de kilograme, a fost depistat pozitiv la un control antidoping și, în consecință, va pierde medalia. Sportivul a negat vehement acuzațiile că ar fi luat substanțe interzise și susține că nu a primit nicio înștiințare oficială în acest sens de la autoritățile competente. Oficialii Federației Române de Haltere au cerut să fie efectuată și proba B, iar până la ora publicării acestui articol nu apăruse nicio informație nouă.
La startul Jocurilor de la Rio, antrenorul lotului olimpic de haltere al Germaniei, Oliver Caruso, a făcut câteva acuzații grave, susținând că mai multe țări, printre care și România, practică dopajul sistematic. Din păcate, țara noastră s-a mai confruntat cu astfel de scandaluri la această disciplină.
Gabriel Sîncrăian a fost suspendat doi ani după ce a fost depistat pozitiv, în 2013, iar Răzvan Martin, medaliat cu bronz la Olimpiada din 2012 de la Londra, a primit aceeași pedeapsă după ce, tot în 2013, a fost găsit dopat.

FINAL TRIST DE CARIERĂ

box

De problema dopajului n-a scăpat nici Lucian Bute, fostul campion mondial la box. În luna mai a acestui an, pugilistul român a fost depistat pozitiv cu ostarină, o substanță aflată pe lista celor interzise. Bute a fost testat la finele lunii aprilie, după meciul susținut cu suedezul Badou Jack, încheiat la egalitate. Românul s-a apărat susținând că a consumat doar un produs recomandat de preparatorul său fizic.
„Am o lungă carieră în spate și am fost testat antidoping de zeci de ori, fără să am vreodată vreun rezultat pozitiv. Nu am folosit niciodată substanțe interzise și sunt convins că se va face lumină în acest dosar”, a scris Lucian Bute pe contul de Facebook.
Pugilistul a cerut o contraexpertiză, dar, din păcate, și aceasta a dat același rezultat ca primul test. Sportivul în vârstă de 36 de ani, care a deținut titlul mondial IBF din 2007 și până în 2012, riscă o suspendare între șase luni și patru ani.

MUGUR BĂILEȘTEANU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

FCSB, campioană după nouă ani de așteptare

După nouă ani de așteptare, în care părea că se abonase la locul doi în …

Povestea lui Gheorghe Dungu, cel mai longeviv portar al Rapidului

Probabil că sunt destui iubitori ai fotbalului care nu știu cine este Gheorghe Dungu, deși …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: