ECATERINA TEODOROIU – 125 DE ANI DE LA NAȘTEREA ULTIMEI EROINE MODERNE A ROMÂNIEI

ECATERINA TEODOROIU – 125 DE ANI DE LA NAȘTEREA
ULTIMEI EROINE MODERNE A ROMÂNIEI

Luna ianuarie a trecut pentru noi, sau mai exact pentru fiecare dintre noi, sub semnul inegalabilului Mihai Eminescu. Însă, cu aceeași sinceritate, mă întreb oare câți dintre noi știm că nu mai departe de anul acesta s-au împlinit fix 125 de ani de la nașterea „ultimei eroine moderne a Romîniei”: Ecaterina Teodoroiu. Și care are tulburătoare asemănări cu unele dintre versurile eminesciene! De ce susțin asta? Pentru cei care încă nu au aflat specific că… „Eroina din Jiu” a făcut parte, fără ca măcar aceasta să știe, din reîncarnarea eroinei, sau eroului poeziei ”Odă în metru antic”.
La fel de adevărat este și faptul că nu este singura eroină „mută” a acestui neam: este de ajuns a ne aminti de memoria unor femei precum Druşa, eroina de la Bobâlna din timpul răscoalei din 1437, Anca Zin, care a căzut în focul răscoalei din 1514, Maria Putoiana, luptătoare în oastea lui Mihai Viteazul, Ecaterina Varga, „Doamna moţilor”, ridicată la răzmeriţă, arestată şi întemniţată în timpul revoluţiei din 1848 din Transilvania, Ana Ipătescu, pistolara de pe podul Mogoşoaiei, „o femeie oacheşă, înaltă, cu eşarfă tricoloră pe pieptul ei şi înarmată ca cel dintâi luptător”, Măriuca Zaharia, fetiţa de 12 ani, răpusă de un glonţ pe 6/19 august 1917, sau maica Mina (Marina) Hociotă din Săliştea Sibiului, sublocotenent în Primul Război Mondial, decorată în 1918 cu „Crucea comemorativă” şi în 1968 cu Medalia „Virtutea ostăşească” clasa I. Ceea ce însă o să încerc a vă demonstra, în premieră, dar și cât mai succint este faptul că puțini, chiar foarte puțini dintre noi… pot să-și închipuie, darmite să mai și admită faptul că tânara sublocotentă a fost fără să bănuiască…. întruchiparea fizică a versurilor eminesciene: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată; Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi, Ochii mei nălţam visători la steaua Singurătăţii”.

Fatidică coincidență de peste ani: data de 23 august

Și pentru că șirul coincidențelor istoriei pare a nu se opri doar la tulburătoarele versuri din poezia „Odă în metru antic”, cea mai vizibilă dintre acestea stă în data de 23 august… care avea să se repete, într-un alt context, tot militar, peste ani. Așa se face că Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, 23 august 1917 specifica: „Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: ˂˂Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!>>” are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi”. Pentru a putea însă înțelege și mai bine „misterul” care plutește asupra acestor, fie și în parte, coincidențe, haideți să vedem cine a fost, cu adevărat Ecaterina Teodoroiu.

Aproprierea datei nașterii celor doi-o altă coincidență

Deși în unele istoriografii data de naștere apare pe 16 ianuarie, în marea majoritate a acestora data de naștere este fixată la 14 ianuarie, să recunoaștem că este poate și cea mai mare coincidență, cu data de naștere a Lucefărului de la Ipotesti! Povestea de viaţă a eroinei noastre este absolut remarcabilă, deşi mai multe momente ale existenţei ei rămân încă, chiar și azi neelucidate pe deplin. Vă invit deci să descoperim amănunte despre copilăria ei, despre pregătirea pentru cariera de învăţătoare, despre cum a participat la înfiinţarea primelor organizaţii de cercetaşi din ţară, despre participarea ei ca asistentă medicală în Primul Război Mondial, despre moartea celor patru fraţi ai ei pe câmpul de luptă şi despre înrolarea ei ca voluntar – combatant în lupte, pentru a răzbuna moartea rudelor ei de sânge.

O poveste de viață care întrece legenda

Sau cum s-ar mai spune, în limbajul cotidian: „Viața bate filmul…”. Cu actualizările de rigoare. Dar iată, în continuare, creionată viața acesteia: Cătălina Vasile Toderoiu, pe numele ei, la naştere, a văzut lumina zilei la 14 ianuarie 1894, la Vădeni, astăzi cartier al municipiului Târgu-Jiu, într-o familie cu adânci rădăcini în agricultură, Elena şi Vasile Toderoiu, care a avut cinci băieţi – Nicolae, Eftimie, Andrei, Ion, Vasile – şi trei fete – Ecaterina, Elisabeta şi Sabina. A parcurs studiile primare la şcoala din satul natal, apoi a studiat la şcoala din Târgu Jiu. Ulterior a învăţat la şcoala româno-germană din Târgu Jiu, pe care a absolvit-o în anul 1909. În această perioadă numele ei devine Ecaterina Teodoroiu, după ce documente militare ulterioare dar şi acte care îi atestă educaţia consemnează mai multe variante de nume, precum Lili Toderoiu, Lili Teodoroiu, sau alte forme asemănătoare.
S-a pregătit pentru o carieră de învăţătoare, motiv pentru care a urmat, la Bucureşti, un gimnaziu-pension, apoi a frecventat cursurile unei şcoli de infirmiere, absolvită în anul 1916. În această perioadă a intrat în contact cu primii cercetaşi din România, iar din anul 1913 face parte din organizaţia de cercetaşi denumită cohorta „Păstorul Bucur”. În vara anului 1914, a revenit la Târgu Jiu, în perioada vacanţei, activând în cadrul cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor”, până în august 1916, Ecaterina aflându-se, ocazional, la căpătâiul răniţilor ce se aflau în îngrijirea organizaţiei. Cotitura vieții sale pare a fi în octombrie 1916, Ecaterina a fost chemată la Bucureşti de către Regina Maria, iar la revenirea la Târgu Jiu află că tatăl ei este luat prizonier iar doi dintre fraţi – unul sublocotenent de rezervă la Regimentul 7 Călăraşi şi celălalt locotenent în Regimentul 5 Vânători – au murit pe câmpul de luptă. La 6 octombrie 1916, după ce a aflat de moartea unui alt frate, caporal în Regimentul 18 Gorj, căzut în lupta de la Porceni, s-a înrolat ca voluntar tocmai în acel regiment din Gorj, pentru a participa la lupte.
Asa se face că în 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu, iar trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, soldatul Ecaterina Teodoroiu aflându-se în primele linii ale frontului. Pe 18 octombrie, în acelaşi an, în urma unei învăluriri – surpriză a inamicului, Ecaterina este luată prizonieră, însă dând dovadă de sânge rece, a împuşcat santinela germană care o însoţea, reuşind să evadeze alături de alţi combatanţi români aflaţi în situaţia sa. În noiembrie, în luptele de la Filiaşi, este rănită de două gloanţe inamice la piciorul drept, iar după alte nouă zile, este din nou rănită la coapsă de spărturi de obuz. A urmat o perioadă de tratament, mai întâi la Craiova, apoi la Bucureşti şi Iaşi. La ieşirea din spital a revenit pe front, în rândurile Companiei a 7-a după care s-a deplasat la Iaşi, unde Maiestatea Sa Regina a ascultat-o şi apoi a ordonat ca imediat să i se încarce sania cu 400 kg sare de bucătărie şi câteva mii de ţigări pentru soldaţi, apoi a mers personal să distribuie toate acestea companiilor. Într-un raport al comandantului Companiei a 8-a, Regimentul Gorj, se arată: „Nerămânându-i pe lume (n.r. Ecaterinei), după cum declară domnia sa, decât singurul frate din Compania a 8-a Regimentul 18 Gorj, se hotărî să lupte ca soldat lângă dânsul, spre a îmbărbăta pe soldaţi să-şi elibereze pe mama sa. Într-adevăr, în ziua de 16 octombrie 1916 dimineaţa, tocmai pe timpul loviturii furioase ce am dat cu Divizia noastră, distrugând Divizia 11 Bavareză, trecând să observ mersul luptei a Secţiei a II-a de Mitraliere a Regimentului 18 Gorj din compania ce comandam, am întâlnit în drum pe domnişoara Teodoriu Ecaterina cu fratele ei, care tocmai îi arăta cum se încarcă arma, ochirea şi punerea baionetei. Întrebând-o ce voieşte cu aceasta, mi-a răspuns că se duce la Schela să-şi scape pe mama sa. De aici înainte cercetaşa Teodoriu Ecaterina a luptat cu arma în mână lângă fratele său, constituind un adevărat exemplu eroic pentru soldaţi”.
Pentru meritele sale, Comandamentul Marii Legiuni a Cercetaşilor i-a decernat Ecaterinei Medalia „Virtutea Cercetăşească” de aur, iar la 16 martie 1917, la propunerea ministrului secretar de stat la Departamentul de Război a fost distinsă cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa a II-a pentru „vitejia şi devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă, s-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat cu începere de la 16 octombrie 1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat la 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiaşi. A fost rănită de un obuz la ambele picioare”. Revine pe front în vara anului 1917, când, la 20 august, Regimentul 43/59 Infanterie din care făcea parte ocupa poziţiile în tranşeele de pe Dealul Secului în zona localităţii Muncelu. În seara de 22 august, în cursul unui atac declanşat de Regimentul 40 Rezervă german şi respins de trupele române, Ecaterina Teodoroiu moare eroic, fiind împuşcată în inimă, în timp ce se afla în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent. În Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, la 23 august 1917, se consemna: „În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanțe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai Țării sale și i-a întrecut prin puterea cu care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Târgu Jiu. A căzut înainte de a ajunge la țelul acestei revanșe. Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: <<Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine !>>, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi”.
Ecaterina Teodoroiu a fost înmormântată în comuna Fitioneşti, din judeţul Putna, iar după încheierea războiului, a devenit o eroină a României Mari. În iunie 1921, rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate la Târgu Jiu într-un mausoleu din centrul oraşului.

A reînviat exact ca Pasărea Phoenix între pandurii ei

Anul acesta, pe 14 ianuarie, autoritățile gorjene au marcat 125 de ani de la nașterea Ecaterinei Teodoroiu, numită și „Eroina din Jiu”, prin restaurarea monumentului dedicat primei femei ofițer din armata română. Astfel, deși se pregătise să ajungă învățătoare, aceasta și-a găsit sfârșitul pe câmpul de luptă, alături de soldații ei pe care i-a încurajat și susținut până la ultima suflare. Exact ca-n versurile aceleiași poezii eminesciene: „De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări… Pot să mai re’nviu luminos din el ca Pasărea Phoenix?”.

CORVIN ARICIUC