Ei nu-şi uită eroii

Ei nu-şi uită eroii

Ziua Înălţării Domnului însoţeşte în fiecare an omagierea Eroilor Neamului Românesc, ocazie cu care în diverse localităţi din ţară se organizează, după puterea şi priceperea fiecăruia, o serie de manifestări pentru aducerea aminte a trăitorilor despre cei care au dat jertfa supremă.
Cum de mulţi ani n-am mai fost prin locurile care păstrează ca o valoare de simbol memoria înaintaşilor, mi-am propus, de mai mult timp, să revăd localitatea Titeşti. Împreună cu fiul meu, paşii ne-au purtat pe asfaltul care leagă Capitala de această localitate cu rezonanţe istorice.
De urci în lungul Oltului, dai de Călimăneşti, apoi laşi localitatea Brezoi în stânga, iar de la Racoviţa o iei pieptiş în dreapta pe un drum asfaltat ce şerpuieşte adesea în curbe foarte strânse şi, după nici 10 km, ajungi în centrul Comunei Titeşti.
Aflată la confluenţa a trei judeţe, Argeş, Sibiu şi Vâlcea, cu o structură a populaţiei din păcate polarizată; fie foarte tânără (copii, adolescenţi), având reale capacităţi intelectuale şi de adaptare la o societate modernă, pe care o visează, fie vârstnică, înflăcărată să trăiască prin aceşti copii, dar cu o lacrimă neştearsă în suflet, că pentru munca lor de o viaţă nu pot trăi, în cel mai bun caz, decât prin ochii nepoţilor.
Îi vezi în automatismele de comportament că le lipseşte ceva, deşi, ca „Obşte” cu acte în regulă, au tot ce şi-ar putea dori. O şosea asfaltată, care leagă această localitate de DN 7, o prosperitate evidentă, tratată în relaţiile cu exteriorii, cu parcimonie dar mai ales cu o încărcătură emoţională şi sentimentală de excepţie.
Această vizită într-o localitate străjuită de Munţii Căpăţânii, ai Lotrului, pe de o parte, de Olt şi Lotru, pe de alta, cu puternice rezonanţe istorice. În cele ce urmează voi încerca să schiţez modul specific în care această localitate îşi cinsteşte eroii. Aici s-au forjat caractere, intelectualitatea locală, permanent prezentă alături de edilii perindaţi după anii 1950 au găsit de cuviinţă că, pentru a lega generaţiile între ele, cultul eroilor trebuie pus la loc de cinste.
Cimitirul Eroilor, pentru dimensiunea acestei comune, reprezintă un adevărat sanctuar, clădit, amenajat şi îngrijit cu pioşenie, de la copil şi până la cel ajuns în pragul senectuţii.
Datorită lor şi-a găsit odihnă veşnică printre alţii, dar la loc de cinste, unchiul meu, sublocotenent Constantin T. Stoika, poet erou căzut pe câmpul de luptă într-o încleştare fără seamăn cu maşina de război germană în prima Conflagraţie Mondială.
În „Însemări din zilele de luptă”, jurnalul său de război, primul de acest gen din literatura română, care se încheie cu trei zile înainte de groaznicul lui sfârşit, pe când, în calitate de sublocotenent, comanda o baterie de apărare a crestelor Carpaţilor, sunt evocate dramatismul şi tensiunea teribilă de pe câmpul de luptă. Localităţi care acum sunt doar repere pe hartă, precum Câineni, Boişoara, Racoviţa, Perşani ş.a., acum 97 de ani erau inundate de sângele eroilor noştri. Şi ce-ar putea fi mai de folos acestei comunităţi decât amintirea veşnică a celui care prin jertfa lui supremă, în condiţiile unui dramatism greu de descris, a lăsat urme adânci în conştiinţa localnicilor; iar ei, ca o pioasă aducere aminte, au botezat şcoala din această comună cu numele său.
Inima vie a acestei iniţiative a fost profesorul Vlădescu Nicuşor, care cu o tenacitate de om deprins cu viaţa aspră a muntelui, fără a avea vreun ajutor din afara comunei, împreună cu localnicii au amenajat şi îngrădit acest sanctuar. Cu sau fără nume pe ele, cimitirul este brăzdat de cruci albe precum imaculată e memoria eroilor, iar într-un loc aparte, la intrare, crucea şi locul de veci al lui Constantin T. Stoika.
Aceste iniţiative nu au apărut dintr-un hazard, dintr-o dorinţă a unor iniţiatori de a avea un subiect despre care să se vorbească.
Au ştiut exact ce au de îndeplinit, independent de familiile lor, pentru că eroii ce şi-au găsit odihna în acest sanctuar, precum şi poetul erou Constantin T. Stoika, de acum le aparţineau nu numai lor (ei intraseră deja în istorie), deveniseră un reper al conştiinţelor la nivelul întregii ţări. Au considerat că este datoria lor să conserve şi să ducă mai departe un ideal, acela că indiferent de forţa armată care ţi se opune, dragostea de pământurile străbune nu are limite, iar jertfa lor (a eroilor) li s-a părut normală, o recunoaştere că acei eroi aparţin acestei naţii şi că sublimul sacrificiu este un act firesc pe eşafondajul încrâncenării războinice.
Constantin T. Stoika, alintat Costel, „copilul cu ochi de vis, melancolici şi plini de simţire” cum îl va descrie Alexandru Macedonski, a avut o viaţă scurtă, dar densă în acţiuni şi activităţi literare, de atitudine, militare, culminând cu sacrificiul de sine.
A avut o permanentă legătură cu viitoarele personalităţi ale neamului românesc, precum profesorul lui, Ovid Densusianu, Duiliu Zamfirescu, Gala Galaction, Mia Frollo, Victor Eftimiu ş.a.
Atât monumentul dedicat lui şi altor eroi cât şi manifestările ocazionate pentru odihna veşnică au fost realizate independent de familia noastră, descoperindu-se ulterior, adică după anii ’50, această lăudabilă iniţiativă.
Programul manifestărilor s-a derulat natural, ca în fiecare an; acum ceva mai amplu, mai profund, spun localnicii, simţindu-şi rolul de organizatori şi gazde pentru vizitatori, printre care şi noi.
Slujba de pomenire de la Biserică, drumul de penintenţă de cca 4 km până la Dealul Mlăcii, unde se află cimitirul, au reprezentat reperele unde s-au derulat manifestările de pomenire a eroilor. Au participat, cu mic cu mare, toţi cei care s-au putut deplasa la cimitir, peste 300 de persoane. Au marcat evenimentul, prin ample luări de cuvânt, primarul comunei, directorul şcolii. Slujba de pomenire la cimitir a avut o încărcătură emoţională aparte prin faptul că a fost însoţită şi de un elevat program artistic susţinut de elevii şcolii.
Aproape ca în fiecare an, şi acum, din înălţimile cerului, cei comemoraţi au vărsat o lacrimă de recunoştinţă pentru organizatorii acestei manifestări presărând cu un pospai de ploaie, ca un fel de botez, din înaltul cerului pogorât spre a marca şi mai mult acest unic eveniment anual.
După redactarea acestui material, am aflat că sufletul acestei manifestări, Preotul Sandu Marius, s-a stins într-un groaznic accident. De fapt, acest plăpând uriaş iubit până la devoţiune de către toţi enoriaşii din zonă şi nu numai, pe care l-am cunoscut îndeaproape, a ţinut să-şi arate profundul respect şi adânca pioşenie marcând comemorarea printr-o slujbă de o amploare deosebită, mobilizând enoriaşii spre reculegere, pentru luare aminte, pentru slava eternă a celor trecuţi în nemurire. Discuţiile avute ulterior au conturat nu numai disponibilitatea ca acest eveniment să capete o continuă amploare, dar în acelaşi timp să devină un moment de coagulare a tuturor iniţiativelor de comemorare a eroilor români, indiferent de meleagurile unde s-au jertfit.
Dumnezeu să-l aşeze în rândul celor drepţi, deoarece a făcut mult bine pentru localitatea Titeşti, iar dispariţia lui lasă un imens gol în sufletul celor care l-au cunoscut.

FLORIAN LAURENŢIU STOICA (STOIKA)
volumul „Lumini sub umbre” – Editura „Laurent – anul 2016