Eminescu și Basarabia

Eminescu și Basarabia
(Dreptul nostru istoric)

MOTTO: „Un geniu este, de plânge sau de râde, un gânditor care lasă o dâră sonoră de foc pe traiectoria lor cosmică” (George Călinescu despre Mihai Eminescu în „Cronica optimismului”, ianuarie 1965, în revista „Contemporanul”)
Am descoperit ceea ce mă interesa în volumul „Mihai Eminescu – Publicistică, Referiri istorice și istoriografice”, Chișinău, Cartea moldovenească, 1990. Textul este reprodus după Eminescu: sens, timp și devenire istorică. Iași, Universitatea „Al. Cuza”, 1988 îngrijit de Gheorghe Buzatu, Ștefan Lemny și I. Saizu.
Aș fi putut, în temeiul textului cu titlul „Dreptul nostru istoric” din volumul menționat, să brodez câteva comentarii proprii, dar nu o fac, deoarece totul în cuprinsul său este atât de explicit și de profund încât îl voi reproduce întocmai, partial, textul în întregime depășind cu mult spațiul publicistic ce mi s-a acordat.
„ …Oricâte ne-am fi închipuit în trecut despre drepturile noastre ab antique, fie cu, fie fără cuvânt, totuși marile puteri europene ne consideră parte ca pe niște vasali ai Turciei, parte ca pe viață epitroprisiți ai Europei și răspunderea pentru faptele noastre era adeseori ale suveranului, dar și mai adesea ale epitropisiți ai Europei și răspunderea pentru faptele nostre era adeseori ale suzeranului dar și mai adesea ale epitropilor așa încât părtinirea părințească a unuia ne scăpa adesea de supărul, poate mai puțin părintesc al celuilalt din ei… Premiza de la care pornim, pe care credem că ne-o consiliază orice român cu minte este că trebuie să ne supunem tratatului de la Berlin, mai ales acum și după câte s-a întâmplat… În cartea sorții a fost scris ca să fim împresurați de mreja ademenirilor de dinafară și a vanității dinlăuntru și să jertfim bunuri câștigate sigure pe bunuri necâștigate încă și închipuite poate. Înainte de un an eram poate în stare de a schimba multe din cursul evenimentelor; astăzi evenimentele petrecute în mod fatal ne silesc sub jugul lor. Ieri încă, puteri egale își țineau cumpăna, astăzi nu mai avem nimic din importanța ce ne-o dăduse un moment mare și solemn din viața noastră. Nefiind ieri cu dreptate, astăzi dreptatea nu e cu noi. Deci să ne supunem certării, adică tratatului de la Berlin.
Întâiu: Basarabia ni se dăduse pentru a ne indica rolul nostru la gurile Dunării și ținerea acelei fâșii de pământ era pentru noi o misiune europeană. Aceeași Europă, care ne-a redat-o, a găsit de cuviință să ne-o reia și ne-a oferit Dobrogea, reînnoind un mandat dat pe tăcute prin tratatul de la Paris, mandatul adică de-a păzi libertatea celei mai importante artere a negoțului răsăritean, nu atât prin puterea noastră proprie, pre cât prin lipsa de amestec a unei puteri mari, oricare ar fi fost aceea, a cărei preponderență ar deveni hotărâtoare prin posesiune exclusivă a gurilor Dunării. Meniți a fi proprietari unui bun, asupra căruia toate puterile mari vor să aibă servitutea liberei întrebuințări, slăbiciunea noastră e o garanție: pe când o putere mare în locul nostru, legată chiar prin tratate juruite, ar ști cu vremea să dispună în mod discreționar de un bun atât de prețios pentru toți sau cel puțin ar ține legați pe mulți și i-ar paraliza în acțiunea lor politică prin gingășia unei libertăți de navigație garantată numai prin șiruri negre pe hârtie albă. Deosebirea între noi și dispuitorii Europei e că ei ne iau o provincie și ne dau alta, privind lucrul în sine ca foarte indiferent, pe când noi simțim cu voiciune că ni se rupe o bucată din patria noastră străveche ce nu se poate compensa, nici prin bani, nici prin drepturi nouă, nici prin cestiuni de teritoriu.

Durerea noastră e drept că nu mișcă pe nimeni, dar presupunem totodată că nici un om înțelept din diplomația europeană, nici chiar a ceea ce sunt contrari, nu ne vor lua anume de rău un resentiment ce e natural și care poartă justificarea în sine însuși.
Vederat e asemenea că, deși stăm înaintea unor hotărâri a căror întreagă răspundere cade asupra noastră, totuși libertatea noastră de deciziune și de acțiune e departe de a fi atât de largă precum ar cere-o gingășia momentului. Obiectele stipulațiunilor tratatului de la Berlin, Basarabia și Dobrogea, sunt ocupate de trupele împărătești; ba chiar mijlocul țării e pentru un an calea deschisă pentru mișcarea din și înspre Bulgaria a acelor trupe. Și cu toate acestea trebuie să ne hotărâm. Mai mult încă. Pe când suntem siguri de simpatiile populațiunii noastre din Basarabia, nu suntem încă siguri de acelea ale dobrogenilor, încât s-ar putea repeta și față de noi scene ce se petrec cu austriacii în Bosnia, cu rușii în Lazistan și poate în curând cu muntenegrenii în părțile anexate ale Albaniei, cu sârbii în ținuturile locuite de moametani. Acest lucru ne-ar fi indiferent, dacă noi ca stat și ca națiune am împărtăși punctele de vedere care au hotărât acțiunea tuturor beligeranților în cestiune, dar noi – precum am declarat-o solemn de la început – n-am întreprins un război de cucerire trecând Dunărea ci am întins numai preste Dunăre acțiunea noastră defensivă. Dacă n-am putut fi consecinți în lucrări pe care ni le-a impus alții, să fim cel puțin consecinți în lucruri, în care suntem liberi de a fi. A face ce fac toți, adică a lua și a stăpâni cu baioneta e lucru ușor; a păstra însă acest orient în miniatură cu tot amestecul lor de popoare, a dovedi că suntem destul de deștepți și destul de cumpătați, ca să ținem în echilibru și în bună pace elementele cele mai diverse, este o adevărată politică, pe lângă care politica forței brute e o jucărie!”

Geo Călugăru
Membru al U.S.R