Eu cresc în ţara mea, România, învăţând s-o iubesc!

Eu cresc în ţara mea, România, învăţând s-o iubesc!
Rodica Subţirelu în dialog cu Andrei Valentin Olteanu

– Andrei Valentin Olteanu, despre tine am auzit numai lucruri bune. Te rog, prezintă-te cititorilor noştri.
– Am 9 ani şi vin din comuna Rucăr, Argeş. Mă bucur că m-am născut acolo pentru că sunt înconjurat de natură, aer curat şi linişte. Părinţii mei, Mihai şi Mădălina, m-au înscris la Rucăr să învăţ la Şcoala Gimnazială „Nac A. Ghica”, unde să ştiţi că îmi place foarte mult. Doamna învăţătoare Violeta Şandru este foarte bună cu noi. Când nu înţelegem sau nu ştim să rezolvăm ceva, ne ajută imediat şi nu ne ceartă. De fiecare dată ne-a explicat frumos. La concursul şcolar naţional Comper, etapa a II a, la Matematică şi Limba şi Literatura română am obţinut punctaj maxim. Îmi place mai mult matematica, dar doamna învăţătoare mi-a spus că mă voi descurca şi la română. Cred că o să înceapă să îmi placă, până la urmă.
– Ţi-am cunoscut părinţii. Oameni minunaţi, harnici şi întotdeauna bucuroşi de oaspeţi. Prezintă-ne familia ta.
– Părinţii mei sunt cei mai buni din lume! Pe mami o cheamă Mădălina şi pe tati Mihai. Mereu m-au învăţat numai lucruri frumoase. Să vorbesc, să mă comport frumos şi mi-au explicat că numai aşa poţi fi respectat, respectând şi tu. Sora mea, Liana Olteanu, este cântăreaţă de muzică populară. Eu am fost cu iniţiativa de a începe să cântăm, pentru că îmi plăcea foarte mult şi aşa a început şi ea. Este cu 12 ani mai mare, dar e o soră minunată. Mă ajută mereu, la lecţii, la puzzle, când nu mă decsurc şi îmi place mult când ne apucăm să cântăm amândoi. Când este la facultate e foarte rău.
Nu vreau să uit de bunicul meu Zenofie, la care mă gândesc mereu pentru că nu mai este printre noi. A plecat de scurt timp şi îmi lipseşte mult. Mereu mergeam la el şi plecam amândoi să îngrijim animalele. M-a învăţat că şi ele au un suflet şi trebuie să le iubim cum ne iubim pe noi. Eu şi sora mea îi spuneam „bunicul din poveste”, pentru că era cărunt şi roşu în obraji, mereu. L-am iubit foarte mult şi îl iubesc şi acum. Ştiu că e la Doamne, Doamne şi mă veghează mereu. Of, bunicule!

– Andrei, desigur, tu care esti un copil foarte sociabil, ai mulţi prieteni. Vorbeşte-ne despre prietenul tău cel mai bun.
– Pe prietenul meu cel mai bun îl cheamă Alex. Avem o prietenie super bună. Ne ajutăm la teme, ne povestim multe lucruri şi, dacă ne mai certăm, nu ne ţine prea mult supărarea.
– Mi-ai mărturisit că la timpul potrivit ai vrea să devii… preşedinte. Chiar aşa?
– Da. În primul rând vreau să ajung preşedinte la firma tatălui meu. Să fiu şi eu tot ca el când voi fi mare. Să îl urmez. Daaaar… sincer, îmi doresc să ajung, cu timpul, chiar preşedintele ţării, pentru că mă întristez când văd, la televizor, că se întâmplă multe lucruri urâte în ţără. Şi vreau să iubească toată lumea ţara noastră, iar eu, când voi ajunge preşedinte, o să dau ordine bune pentru o ţară frumoasă.
– Trăieşti într-o zonă geografică foarte frumoasă. Ştiu că iubeşti natura şi animalele. Îndrăzneşte, Andrei, şi dă-ne nouă, celor mari, câteva sfaturi pentru ocrotirea planetei. Este nevoie, nu-i aşa?
– Da! Este mare nevoie. Mie mereu îmi spunea bunicul: vezi ce zonă frumoasă avem? Uite ce păduri şi ce munţi! Trebuie să avem grijă de ele şi să le păstrăm şi pentru cei care vor veni de acum înainte. Acasă am animale şi am grija lor mereu, dar mă gândesc şi la cele din pădure.
Ele… sunt singure. Nu cred că ar trebui să mai fie vânate. Am auzit la televizor, de multe ori, că sunt pe cale de dispariţie câteva dintre ele. Ar fi păcat să rămânem fără ele! Natura, tot aşa, să o protejăm. Să nu mai aruncăm gunoaie. Părinţii mei mi-au spus că nu e bine, când aruncam gunoaie pe jos. Uşor, planeta se va distruge, dacă vom face asta mereu. Cred că natura e asemeni casei noastre şi trebuie să fie mereu curată.
– Îti mulţumesc şi te felicit pentru toate realizările tale!
– Vă mulţumesc şi eu!