EUGEN DOGA – COMPOZITORUL ROMÂN UNIVERSAL

EUGEN DOGA
COMPOZITORUL ROMÂN UNIVERSAL

Este unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii contemporane. Sau, cum se mai spune, citez, „unul dinte cei mai renumiți compozitori de cinema și tv din spațiul post-sovietic”. Printr-o decizie specială a UNESCO, „Valsul iubirii”, din filmul „Blânda și gingașa mea fiară”, e recunscut ca una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX. Ronald Reagan, președintele american, vedea acest cântec chiar ca pe „cel mai bun vals al secolului”. Muzica scrisă de el pentru filmul lui Emil Loteanu, după povestirea lui Maxim Gorki, „Șatra”, are ecouri și azi în gustul publicului românesc. Multe dintre cântecele compuse de el incluse în repertoriul lăutăresc din România sunt și acum de actualitate. S-au clasicizat… se cântă încă, ever-green le spune… De altfel, în colaborarea sa cu alt român, Emil Loteanu-regizor, filmul „Șatra” (1975) a îmbogățit folclorul țigănesc de sonoritate slavă început ca un serial tematic cu muzica filmului „Lăutarii“ (1971). Eugen Doga mai are în palmares muzica unui film de mare succes, realizat tot cu regizorul Emil Loteanu: biografia marii balerine Anna Pavlovna, 1983.
Fiindcă, deși crescut în mediul uresesist, locuind la Moscova, s-a și adaptat fiind membru al PCUS din 1976, deputat al poporului în Sovietul Suprem al R.S.S.M. în 2 legislaturi, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. Membru al Comitetului de conducere al Uniunii Compozitorilor din URSS și Uniunii Compozitorilor din Moldova, unde a fost vicepreședinte. Azi, o stradă pietonală din Chișinău a fost redenumită „Strada Eugen Doga”.
Cu toate acestea, sau în pofida acestora, Eugen Doga și-a exprimat susținerea pentru mișcarea de unificare a Republicii Moldova cu România.
L-am cunoscut acum mulți ani la o ceremonie a Unirii de după 1990, petrecută la Cetatea Jidvei, îi știam o parte dinte cântece, din filmele de succes „Lăutarii”, „Șatra”. Muzică, s-o spunem drept și realist, care a bulversat la vremea lor melosul românesc de orice culoare. Nu cred că dintre miile de filme sovietice de război – cele gen „Alioșa, niemțî pa ulița” – sau de altă natură, cu care am fost sufocați zeci de ani, a existat ceva mai popular venit de la Moscova decât aceste două filme făcute de Emil Loteanu cu muzica lui Doga și actori de origine română din Basarabia. L-am regăsit și, în fine, ascultat apoi la zilele comemorative Adrian Păunescu, la Filarmonica din Craiova, unde, când să se producă live, s-a descoperit că pianul de concert era încuiat cu lacătul. Ca un simbol al vechilor relații… Dar, mi se pare firesc să fie protejat un pian cu coadă. Altfel, cum ar suna Marșul măgarului, într-o coadă lungă, digitat de vreun ageamiu? Cred că dacă Păunescu era de față scria pe loc un poem despre „lacătul pus pe pian//ce-l ferește de orice mârlan”… mă rog. Cert e că a doua zi Doga a cântat live, fără negativ.
Oricum, dincolo de interpretare, se răzvedea în el, trecând prin întreaga ființă, fiorul energetic al marelui compozitor, pianist, muzician, urieșenia lui. Ceea ce mă doare pe mine este cvasi-ignoranța românilor din țară, față de celebritatea-i mondială. Sigur, poate sunt și prejudecăți istorice, politice, rasiale…cuvânt care nu derivă musai din „rassia”… De altfel, noi, cei din România de azi, muzicalmente, avem predilecții spre Occident, SUA, Anglia, Franța, Italia. Mă refer la muzica „light”, pop, nicidecum la cea „grea”, unde gustul nostru pentru Ceaikovski, Rahmaninov (descendent din Ștefan cel Mare), Șostakovici este egal cu cel al occidentalilor.
Eu, unul, l-am redescoperit recent în latura simfonică, a valsului și a muzicii de film. Este uriaș. Și valsul său comparabil cu „Valsul” lui Șostakovici… De altfel, cum aminteam, însuși președintele american Reagan a situat marele Vals al iubirii în „cel mai mare al secolului trecut”. Sunt mândru că sunt frate și contemporan cu o asemena valoare. Poate cea mai mare la ora asta, exceptând numele de răsunet din sport… Deși Eliade s-a afirmat la Chicago, Enescu la Paris, la fel Brâncuși, Coandă, Cioran, Zamfir… Numai Doga la Moscova. Mari metropole. Mari capitale. Niciuna a unor mitici care ar fi sufocat un talent cu meschinăria lor tradițională… Sau care prin număr l-ar concedia dintr-o instituție de stat făcând grevă…

LUI EUGEN DOGA LA 80 DE ANI

La notorietatea pe care o are un om de valoarea dumnealui, una de dimensiuni universale, magazinul bucureștean Muzica, acela care a găzduit sărbătoarea de 80 de ani a membrului Academiei de Științe moscovite, de pildă, ar fi trebuit să nu cuprindă masele de admiratori la lansarea unui disc, a unei cărți… sau fie doar a unei treceri maiestuoase și grațioase prin Capitala României.
Ar fi trebuit… dar noi trăim zi de zi într-o țară în care duodenele patriei, și numai ele, și-au impus gustul pecete – maneaua! Sigur, la un anume nivel ce nu depășește glezna broaștei… deși nu asta e România aia din basme… Vom vedea ce distanță este între muzica aceea compusă de domnia ta din „Șatra” – tot țigănească, nu? – și unduirile lasciv-orientalo-indian-otomane fără vreo legătură cu spațiul mioritic de azi… Am spus-o și o repet. În mare, noi, românii, nu-l merităm pe Eugen Doga. Dar ce vină au bieții muritori români, când „clasele exploatatoare” îi țin materialmente și psihicamente sub presiunea unei inculturi importată taman din Bosfor, Indii și suburbii ale Americii… Apoi, și asta am spus-o, în vreme ce noi suntem muritori, fie contemporani cu dumneata, Eugen Doga este nemuritor în marea panoplie a Neamului Românesc.
Etern, pe locul din cultura universală alături de Enescu și Vladimir Cosma (a nu se confunda cu maghiarul Joseph Kosma!). Ca și ultimul, specializat pe muzică de film. Fapt ce-ți acordă acel grad uriș de universalitate. De o deschidere tematică și componistică, de un ambitus incredibil, muzica dumitale nu numai că e Mare cantitativ, ci ea acoperă gustruri întinse, este de calitate superioară, caldă, apropiată, omenească. Vă puteți imagina, stimați auditori, că omul care a scris muzica aia splendidă la „Șatra”, făcând cadou etniei un nou stil de muzică azi atribuit déjà, tot el, același Doga a scris și „Valsul Iubirii” la fimul „Dulcea și tandra mea fiară”… apreciat ca valsul secolului XX… Dar tot el a compus și muzica la deschiderea Olimpiadei de iarnă de la Soci… Și, ne oprim aici, fiindcă în materie de muzică pentru copii românii au nestematele componistice – oho, și pe versurile lui Grigore Vieru! – din filmul „Maria Mirabela”. Adică, urme adânci pentru toate vârstele lăsate de compozitorul – „român” e prea puțin spus – universal, Eugen Doga. Valoare care se apropie cu vârsta de 80 de ani.
Și apoi,… ce spuneam?… vine nemurirea…

GEORGE STANCA