EUROPA ÎN DERIVĂ

EUROPA ÎN DERIVĂ

Un mesaj optimist vine de la Conducătorul spiritual care are ca supuşi ai lui Hristos peste 1,2 miliarde de credincioşi răspândiţi pe toate continentele. Textul în cauză rostit la slujba de Înviere, „Să nu lăsăm deznădejdea şi frica să ne cuprindă”, ar putea fi răstălmăcit în fel şi chip. Contextul îl reprezintă recentele atentate din Belgia. Simbolul atotputerniciei structurilor democratice europene – Bruxelles – fiind ţinta a două atentate devastatoare la aeroportul Zeventem, cât şi la staţia de metrou Maelbeek, soldate cu 34 de morţi şi aproape 300 de răniţi, mulţi foarte grav. Într-o manieră cinică, Bruxelles-ul e redenumit Bruxellistan, Capitala Eurabiei.
Suveranul Pontif a reiterat, cu acest tragic prilej petrecut în Joia Mare a Patimilor, drept un gest de război. La fel de ferm şi oripilat a fost şi cu ocazia atentatelor de la Paris din toamna trecută, când au murit 128 de semeni şi peste 300 de răniţi. Purtătorul de cuvânt de la Paris al Vaticanului – Federico Lombardi – a denunţat aceste atacuri „împotriva păcii şi omenirii care necesită un răspuns decisiv şi unit din partea noastră, a tuturor, pentru a ne opune propagării urii ucigaşe în toate formele sale”.
Supremul conducător spiritual a rostit nu o dată, ci de două ori că deja a început un nou război la nivel planetar.
În antiteză cu acest nonconformist conducător spiritual, cei asemenea lui din zona estică a Europei, deocamdată, nu şi-au formulat un punct de vedere coerent.
Da, Europa este în plin război cu intruşi a căror traiectorie nu o poate gestiona. Ei au ţinte precise, acţionează profesionist; se spune că ar fi la vârf un fel de comandament al elitelor militare din ţările invadate de marele Licurici, având ca executanţi pe cei care au vrut să demanteleze societăţile arabe, ei bine, acei generali şi colonei, acum fără conducătorii lor (dictatorii), iau decizii împotriva celor pe care ei cred că le-au distrus structurile în care erau cineva, se simţeau confortabil, aveau o stare materială de excepţie.
Au învăţat şi ştiu să planifice mişcări de gherilă urbană, antrenează în special pe cei fără niciun rost din vestul Europei pentru felurite atentate, în fine, vor să creeze (şi chiar au reuşit) un front invizibil ori nedetectabil de luptă împotriva celor pe care îi consideră că le-au provocat suferinţe, umilinţă, distrugeri ale locurilor unde ei prosperau.
Marea „invazie” care se petrece acum spre Europa este condusă, finanţată şi calculată până în cele mai mici detalii.
O multitudine de comentatori de toate categoriile analizează, abia acum, acest fenomen şi constată (se ştiau demult aceste aspecte) uimiţi că s-a creat în timp o altă Europă, paralelă celei în care trăiesc, în care muncesc, în care creează valori şi în care îşi plătesc tributul legal (taxe, impozite) pentru susţinerea statelor ai căror cetăţeni sunt.
Constată acum că s-au creat feude musulmane, în care legile sunt făcute de aceştia, că acolo nu se poate pătrunde decât cu armată (şi pentru motive bine justificate), că locuitorii de acolo nu prea produc mai nimic, dar încasează ajutoare foarte grase etc. Bâlbâiala este generală, incompetenţa aşişderea, iar răniţii (că morţii nu mai au cum), rudele lor, în fine, întreaga naţiune respectivă nu ştie unde a greşit, dar mai ales nu are obiective, nu are soluţii, cele ale grupărilor extremiste neavând deocmadată niciun fel de izbândă.
Da, Europa este invadată în vest şi centru, deocamdată nu şi la noi. Dar la noi, într-o bâlbâială politică perpetuă, pare a ni se impune (ca pe timpurile trecute – Ah, ce bine e să fii Dictator!) o moschee. În sine, acest lăcaş de cult nu ar trebui să nască isterie ori, mai grav, idiosincrazie. Dar în ce condiţii? „Marinarul” a promis-o din principiu, Cel Beteag, ca primministru, a trecut la o altă fază şi i-a alocat un teren, iar actualul, Blându Johan, a asigurat că se va face.
Lăsând la o parte amplasarea gândită ca fiind anapoda, am obţinut noi ceva? Ce anume? Păi pe Calea Victoriei, în plin Centrul Capitalei, avem Piaţa Kemal Atatürk. Ca întemeietor al statului modern turc, locaţia, bustul acestuia impun respect, consideraţie, admiraţie şi condescendenţa necesară.
Dar unde este în Ankara ori chiar la Istanbul, într-o locaţie ultracentrală, bustul lui Alexandru Ioan Cuza, ori poate al lui Carol I? Dacă în Capitala noastră sunt sub trei mii de musulmani sunniţi, pentru o moscheie în care să încapă peste 6000 de credincioşi, ce te faci cu şiiţii, alţii decât turci, că vor dori şi ei un lăcaş de cult asemănător?
Patriarhul Constantinopolului poate aduna uşor peste 10.000 de creştini, chiar răzleţiţi din cauza prigoanei existente în prezent în Orientul Mijlociu şi atunci ar trebui să se concesioneze un teren în Istanbul de peste 20.000 de mp pentru o Catedrală în care să încapă tot atâţia enoriaşi.
Ba am putea cere şi sabia originală a lui Ştefan cel Mare, luată nu în luptă, ci prin uneltire şi trădare.
În contextul actualei încrâncenări europene şi a tensiunilor de la noi din ţară, hai să amânăm aceste pacte până lucrurile se vor calma.
„Pacta sunt servanda” (lat.) – Tratatele trebuie respectate, dar nu oricum şi în orice condiţii, în orice caz, nu în genunchi, pentru că acum nu mai avem motive.