EXODUL INTELECTUALILOR – ROMÂNIA VULNERABILĂ

EXODUL INTELECTUALILOR – ROMÂNIA VULNERABILĂ

În timpul primului val al globalizării, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, s-a înregistrat migrația intensă a forței de muncă. În zilele noastre, tendința migrației se deplasează din țările în curs de dezvoltare către țările dezvoltate, deoarece oamenii au început să vadă posibilități mai bune pentru a se realiza personal și profesional.
Migrația internațională s-a transformat în migrația forței de muncă specializate. Deși migrația internațională a persoanelor necalificate și sărace este tot mai dificilă, mobilitatea experților și a investitorilor străini a crescut. Globalizarea, care caracterizează societatea modernă, a permis mai multă mobilitate între țări.
Procesul de emigrare a populației tinere și instruite este adesea cunoscut sub numele de exodul de creiere. Acesta este unul dintre fenomenele în creștere care caracterizează lumea contemporană și care, printre altele, afectează acele țări care nu reușesc să își păstreze talentele, în timp ce țările care știu să ofere condiții de viață și de muncă vor profita de pe urma acestor migrații.
Migrația oamenilor de știință începe adesea cu migrația studenților, care pleacă peste hotare și care, la terminarea studiilor, se integrează într-o echipă de cercetare din țara în care au studiat. Diverse țări au lansat stimulente pentru a convinge studenții să se întoarcă după absolvirea studiilor, dar eficacitatea acestor măsuri este modestă și va rămâne așa, în cazul în care condițiile de muncă nu vor fi îmbunătățite semnificativ în țările de origine ale oamenilor de știință emigranți.
Problema exodului creierelor se simte în zilele noastre, în special din cauza consecințelor economice pe care acest fenomen le implică. De fapt, fuga creierelor face ca țara de origine să își piardă investiția în educația superioară a acelei persoane și, prin urmare, capitalul social din care făcea parte individul se reduce prin plecarea sa. Unii consideră că exodul de creiere este o consecință inevitabilă a internaționalizării sau a globalizării academice. Alții consideră acest fenomen mai mult ca pe ceva necesar.
Unele dintre cele mai frecvente cauze pentru care oamenii doresc să emigreze în altă țară, după ce au devenit profesioniști în țara de origine, sunt: inegalitatea de șanse, instabilitatea politică, corupția, creșterea lentă a economiei, căutarea unei calități mai bune a vieții, diferențele salariale, printre altele. Conform teoriei creșterii economice, convergența către o dezvoltare autosusținută are nevoie de variabile determinante, precum investiție în capitalul uman, regim de stimulare, resurse financiare, informare în timp util și ordonare instituțională.
O altă teorie economică, teoria dezvoltării endogene, spune că dintre toate aceste variabile ar trebui să i se acorde o mai mare importanță investiției în capitalul uman. Benjamin Franklin a fost unul dintre cei care au apărat această teorie, pe care a rezumat-o în fraza următoare: „Geniul fără educație este ca argintul în mină”. Astfel, cunoașterea reprezintă un nou factor cumulativ pentru creșterea economică, fără de care capitalul fizic nu se adaptează la cerințele mediului economic. Aceasta este cauza pentru care forța de muncă specializată a devenit un element strategic, care aduce o valoare brută economiei oricărei țări.
Studiul Profilul românilor plecați în străinătate, realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES, în 2015, pe un eșantion de 1207 subiecți, reprezentativ pentru populația adultă din România, arată că, în aproape jumătate dintre familiile din România, există cel puţin o persoană plecată în străinătate. 46% dintre participanţii la studiul IRES au declarat că au pe cineva din familie plecat în străinătate; jumătate dintre românii plecaţi şi-au lăsat acasă familiile – 51% dintre rudele din ţară declară că cei din familia lor aflaţi în afara graniţelor au plecat singuri, 49% au plecat cu familia. 23% dintre cei plecaţi şi-au lăsat copiii în ţară. De aceştia are grijă, potrivit spuselor celor intervievaţi, celălalt părinte (50%) sau în cazuri mult mai rare unchiul/mătuşa (5%), bunicii (4%) sau alte rude mai îndepărtate (3%).
Două treimi dintre cei plecaţi sunt căsătoriţi (65%). Mai mult de o treime dintre cei plecaţi (34%) comunică zilnic cu familia din ţară, un sfert fac acest lucru de câteva ori pe săptămână, 19% săptămânal, iar 15% mai rar. Telefonul este mijlocul prin care cei plecaţi comunică cel mai mult cu familia din ţară, urmat de reţelele de socializare şi email. O treime dintre cei plecaţi – 34% – vin acasă de câteva ori pe an, 38% revin în ţară o dată pe an, 17% se întorc o dată la câţiva ani, iar 7% dintre ei nu au revenit de când au plecat. Jumătate sunt plecaţi pentru muncă sezonieră (câteva luni sau ani) – preponderent în mediul rural şi care provin din regiunea Moldova, în timp ce 38% sunt plecaţi definitiv – mai mulţi din Transilvania+Banat şi din mediul urban. 66% dintre rudele celor plecaţi definitiv cred că aceştia nu se vor mai întoarce în ţară, în timp ce un sfert îşi pun speranţa că aceştia vor reveni. Din punctul de vedere al celor rămaşi în ţară, veniturile scăzute şi lipsa locurilor de muncă au fost principalii factori care au determinat plecarea din ţară a rudelor.
Dintr-un studiu realizat de Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii (ARPS), în 2017, afăm că 15.700 de medici români lucrează în străinătate (în special în Germania, Marea Britanie și Franța). 15.000 de cercetători români și numeroși IT-iști sunt și ei în alte țări (Marea Britanie, Irlanda, Belgia, SUA, Canada). Studiul relevă faptul că specialiștii au luat decizia de a lucra în afara țării în special din cauza corupției, a lipsei oportunităților de dezvoltare profesională, birocrația sufocantă, lipsa echipamentelor și a infrastructurii. De asemenea, în ultimii 10 ani, reise faptul că aproximativ 300.000 de studenți au ales să studieze în străinătate, astfel se reduce semnificativ baza de formare a unor noi generații de cercetători.
Încă din 1940, Albert Einstein a avertizat că în viitor vor avea succes doar popoarele care vor înțelege cum să genereze cunoștințe și cum să le protejeze; cum să caute tinerii care au capacitatea să facă acest lucru și să se asigure că vor rămâne în țară, pentru că alte națiuni poate vor rămâne cu țărmuri frumoase, biserici, mine, cu o istorie frumoasă, dar probabil nu vor mai avea aceleași steaguri și granițe, și mult mai puțin capacitate economică.
Ar trebui să ne luăm angajamentul de a face tot posibilul să nu irosim acest sfat înțelept.

ANDREEA-MONICA STATE-ȘTIRBU
Cercetător Sociolog