FEMEILE ROMÂNCE ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Pentru că tot este luna „mărțișorului”, ne-am gândit ca în aceste pagini să aducem un sincer omagiu femeilor, din țara aceasta, prin evocarea unui episod din istoria acestui neam, în care femeile au jucat un rol imens: Primul Război Mondial. Plecarea bărbaților în putere în Marele Război a pus femeile, încă din 1914, în multiple ipostaze noi: cea de cap de familie, de administrator al bunurilor familiei respective, de muncitor în agricultură și în fabrici.
ARICIUC BOGDAN CORVIN

O altă ipostază a femeilor este cea de implicare în creșterea copiilor rămași orfani, în urma războiului. Au existat importante reprezentante ale boierimii românești care s-au dedicat cauzei orfanilor, au deschis orfelinate chiar în casele lor, au hrănit populația sărăcită rămasă acasă și au făcut campanii caritabile de strângere de fonduri pentru susținerea efortului de război. În continuare, veți citi, vedea și asculta mărturii ale unor reputați istorici, despre aceste activități a femeilor românce de pe frontul de acasă și veți citi o parte din poveștile acestor femei curajoase. Este o eroare să credem că femeile nu au dovedit stăpânire de sine, curaj aproape nebunesc și multă dăruire în ceea ce au înfăptuit. În timpul primului război mondial, cel puțin. Chiar dacă femeile din România nu au participat masiv la efortul de război în industria de apărare, fiindcă această ramură economică se găsea la începuturile sale în România, acțiunile și faptele lor nu se află nici azi la o distanță de mai bine de o sută de ani, mai prejos decât cele ale congenerelor lor din: Franța, Anglia, Germania sau Rusia. Diviziunea socială a României vechiului Regat a fost bine conturată. Doamne din înalta societate și femei obișnuite din pătura de jos. După cum spuneam, curajul nu le-a diferențiat așa cum o făcea statusul social și de clasă.

Regina Maria a dat un exemplu personal marcant pentru societatea feminină de la noi. Tot regina Maria a fost cea care a impulsionat ori de câte ori a fost nevoie pe politicienii români aflați uneori într-o criză de neîncredere. Trăsăturile reginei Maria au „contaminat” moralul femeilor din jurul său, dar a reverberat şi în sânul populației majoritare feminine, așa că nu este de mirare că femeile şi-au însușit puncte de vedere la care nici nu se gândiseră, au dobândit o siguranță că victoria sau succesul proiectului naţional va fi şi parte a efortului lor. Avem cazuri documentate de femei care s-au solidarizat cu cauza națională – război pentru reîntregire – fie că se găseau în rețeaua de asistență mobilă medicală, fie că se întâlneau în linia întâi a frontului, ca observatori militari, în serviciul auxiliar, agent de informații sau chiar voluntare cu arma în mână. Au fost consemnate acțiuni şi atitudini ale femeilor şi din teritoriul ocupat – 76 la sută din întreaga suprafaţă a Vechiului regat – care au știut ca prin intervenția împotriva deciziilor ocupantului sau ilustrarea opoziției prin manifestări de frondă la adresa militarilor Puterilor Centrale le putem acorda încredere şi recunoștință.

Educația în spirit național pe care în forme diferite au primit-o femeile din România a dat rezultate foarte bune în purtările acestora, au conferit o ținută demnă şi fără cusur, proprii unei situații morale sănătoase. Ar mai trebui menționate şi pierderile înregistrate de populația feminină. Acestea au pierit fie din cauza directă a războiului, fie din cauza condițiilor grele de viață, în teritoriul ocupat, ori în Moldova, în timpul unor ierni grele și a valurilor de boli infecțioase necruțătoare. Se poate afirma că, cele mai multe din femeile din România s-au dovedit egale ale bărbaților și uneori chiar deasupra lor prin spiritul de muncă, responsabilitate şi jertfă pentru o cauză aproape unanimă. Istoriografia consemnează şi pe femeile care s-au dovedit mai puțin echipate pentru astfel de încercări, slăbiciunile lor în fața adversarilor au provocat suferință şi decepție printre ceilalți.

CÂND FEMEILE ȘI-AU ASUMAT ȘI ÎNDELETNICIRILE BĂRBAȚILOR

Una dintre cele mai bogate surse de informații cu privire la condiția femeilor, în timpul Primului Război Mondial sunt scrisorile trimise atât de acestea soților sau iubiților de pe front, cât și de soldați trimise acasă, mamelor, soțiilor/iubitelor. Istoricul clujean Ioan Bolovan, a publicat o parte dintre aceste scrisori în cartea sa „Primul Război Mondial și realitățile demografice din Transilvania”, apărută la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, în 2015. Istoricul Ioan Bolovan vorbește despre o schimbare radicală a statutului femeilor, în urma Primului Război Mondial. Istoricul clujean a studiat mii de scrisori trimise pe front sau de pe front, care conțin informații valoroase despre viața în acele circumstanțe. Ipostazele femeilor, pe frontul de acasă au fost multiple. Despre aceste ipostaze, aşa cum reies ele din izvoarele istorice vorbeşte și istoricul Lukács József, de la Muzeul de Istorie al Universităţii BabeşBolyai. Mai mult chiar, cercetătorii Universităţii Babeş-Bolyai au realizat o întreagă expoziţie de cărţi poştale din Primul Război Mondial.

FRONTUL DE ACASĂ SAU CUM AU ORGANIZAT FEMEILE ORFELINATE, CANTINE ȘI STRÂNGERI DE FONDURI
Româncele, atât cele din Regat, cât și cele din Transilvania s-au implicat nu doar în menținerea gospodăriilor funcționale, ci și în susținerea efortului de război. La începutul anului 1917 a fost înființat la Iași, Comitetul Central de Acțiune, ai cărui lideri au fost două femei – Olga Sturdza și Maria Balș. Aceasta din urmă conducea spitalul de fracturi instalat în Şcoala de Poduri şi Şosele. Comitetul se ocupa de coordonarea eforturilor de strângere de fonduri și organiza cantine pentru săraci, tabere pentru tineri și ateliere de cusut pentru armată. Femeile au avut astfel de inițiative în întreaga Moldovă.

Prinţesa Olga Sturdza era fiica principelui Alexandru Mavrocordat și a Luciei Cantacuzino-Pașcanu. Ea a găzduit 150 de elevi la moşia din Păuneşti, iar în timpul primului război mondial, în 1917, ea înfiinţează Orfelinatul „Principesa Olga M. Sturdza”, în conacul său de la Miroslava, care mai apoi, în anul 1936, devine Şcoala Agricolă. Ea a înființat in timpul Primului Război Mondial Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor de Război, prin care a adăpostit 340.000 de copii. Olga Sturdzda a fost și un artist plastic talentat. În anul 1924, ea a donat municipiului Iași, Monumentul Unirii, care a fost inaugurat în mai 1927, în prezența Reginei Maria. Sovieticii au dărâmat monumentul în anul 1947. Acum, în Iași există o replică a lui, în fața Universității de Medicină.

Implicarea femeilor în război a dus la destrămarea prejudecăţilor legate de rolul femeii în viaţa publică şi cea privată. Rolurile asumate de ele au demonstrat, încă o dată, că îi pot suplini pe bărbaţi şi că sunt egalale lor. Acest lucru a dus la mişcarea politică pentru emanciparea femeilor, care au cerut şi, în cele din urmă, dreptul de a alege şi de a fi alese, în cele mai multe dintre ţări, printre care şi România. Marele Război a avut ca rezultat nu doar realizarea României Mari, ci și o serie de schimbări profunde la nivel societal. Responsabilitățile care au apăsat, în anii războiului, pe umerii femeilor rămase acasă au dus și la o schimbare a opticii cu privire la rolul și locul femeii în societatea românească. Femeile au dovedit că pot face aproape orice muncă, chiar și cele care până atunci erau un apanaj al bărbaților. Femeile au condus singure gospodării, au făcut socoteli, au administrat bunuri, au organizat spitale și cantine, conduceau automobile, ba chiar au lucrat și în fabrici și uzine. Toate acestea, pe lângă rolul tradițional de creștere și educare a copiilor proprii sau îngrijirea orfanilor de război. Un prim semn al schimbării produse în societatea postbelică a fost una desprinsă din datele demografice: a crescut numărul divorțurilor, spun istoricii care au studiat documentele vremii.

Dacă femeile au fost capabile să se descurce singure, cu succes, în anii războiului, ele nu înțelegeau de ce nu pot avea un rol hotărâtor și în viața politică a țării, de exemplu. După modelul sufragetelor din alte țări, femeile românce s-au organizat în societăți care au militat pentru introducerea votului universal, nediscriminatoriu de gen. Acest lucru s-a întâmpat, formal, prin Legea electorală din 1926. Personalități precum Alexandrina Cantacuzino, Calypso Botez sau Ella Negruzzi (prima femeie avocat din România) au militat pentru dreptul femeilor la vot. Însă victoria lor a fost doar una parțială: la vot aveau dreptul doar femeile cu carte, de peste 30 de ani. Ele au făcut parte din Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române.

Alexandrina Cantacuzino a dominat mişcarea de emancipare socio-culturală şi politică a femeilor din perioada interbelică. Alexandrina Cantacuzino s-a născut la 20 septembrie 1876, în comuna Ciocăneşti, judeţul Ilfov, fiind fiica lui Theodor Pallady (1853-1916), ofiţer de carieră provenind dintr-o veche familie boierească din Moldova, şi a Alexandrinei Kreţulescu (1848-1881) membră a unei renumite familii boiereşti valahe. După moartea mamei sale, aceasta va fi adoptată şi crescută de către o mătuşă din familia Ghica, fiind apoi trimisă la studii în Franţa. Puțini sunt cei care știu că, după încheierea Marelui Război, inițiativa ridicării unui mausoleu la Mărășești a fost luată la Congresul Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor din România, desfășurat în 1919, iar această societate a fost fondată în 1910 de mai multe doamne din înalta societate, printre care Alexandrina Cantacuzino, Anastasia Filipescu, Elena Odobescu și Eliza Mavrocordat. Alexandrina Cantacuzino a avut un rol important și în strângerea fondurilor și în realizarea efec-tivă a Mausoleului de la Mărășești. Proiectul a fost semnat de arhitectul George Cristinel.

În Mausoleul de la Mărășești regăsim, pe lângă mormintele marilor conducători de oaste care au dus la victoria finală, locul de veci al unei alte eroine. Măriuca Zaharia, avea doar 12 ani când a murit, dar și-a câștigat numele de eroină națională prin faptul că nu i-a fost frică să ajute Armata Română. Este încă un exemplu de contribuție feminină românească la Marele Război.

Iată cum, rolul femeii românce în dezvoltarea societății românești este unul fără de tăgadă, iar cele mai multe din femeile din România s-au dovedit egale ale bărbaților și uneori chiar deasupra lor prin spiritul de muncă, responsabilitate şi jertfă pentru o cauză aproape unanimă.Și, de aceea se explică idea de a proiecta Femeia Româncă, în complexa dezbatere găzduită de această rubrică, ce pare special gândită a avea un astfel de titlu: „Sfere de lumină”